După logodna recentă, Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez se pregătesc să ajungă în fața altarului. Un jurnalist spanion a dezvăluit planurile celebrului cuplu privind organizarea nunții, eveniment ce se așteaptă a fi unul grandios. Și s-ar părea că va coincide cu momentul retragerii fotbalistului de pe teren.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
În urmă cu o săptămână, Cristiano Ronaldo a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodriguez, după nouă ani de relație. Partenera fotbalistului a primit un inel spectaculos, evaluat la 8,5 milioane de euro. Așa că nu e de mirare că așteptările legate de nunta lor sunt pe măsură, dacă doar inelul a fost un simbol atât de extravagant al iubirii lor.
Când și unde va avea loc nunta dintre Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez
Cei doi nu au făcut publice detalii despre nunta lor. Dezvăluirea a venit însă prin intermediul jurnalistului spaniol Alberto Guzmán, care a vorbit despre planurile cuplului în emisiunea „D Corazón', difuzată pe TVE.
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez nu plănuiesc să se căsătorească înainte de 2026, potrivit declarațiilor jurnalistului spaniol. Decizia este legată de cariera fotbalistului, care își propune să participe la Campionatul Mondial din Statele Unite, Mexic și Canada, ce se va încheia pe 19 iulie 2026.
„Mi s-a spus că este foarte probabil ca nunta să fie după această dată, pentru că Ronaldo vrea să-și ia rămas-bun de la fotbal în stil mare, la vârsta de 41 de ani', a explicat Alberto Guzman.
Detalii despre nunta celebrului cuplu
Jurnalistul Alberto Guzmán a oferit și detalii despre locația probabilă a nunții. Se pare că Portugalia, țara natală a lui Cristiano Ronaldo, este principala opțiune, ceea ce ar conferi evenimentului o semnificație emoțională aparte și le-ar permite invitaților apropiați să fie mai aproape de celebrare.
Portugalia ar putea fi locul perfect pentru nunta lui Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez, nu doar pentru familie și prieteni, ci și pentru fanii care așteaptă cu nerăbdare marele eveniment. Se vorbește deja despre o petrecere de lux, cu invitați celebri din sport, modă și divertisment, pe măsura renumelui cuplului.
Până acum, nici Cristiano Ronaldo, nici Georgina Rodriguez nu au făcut vreun anunț oficial, însă dezvăluirile jurnalistului spaniol au stârnit curiozitatea fanilor și au adus în prim-plan un eveniment care se anunță memorabil.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-9-8-scaled.jpg)
Georgina Rodriguez, răsfățată cu cadouri de lux după logodnă
Cristiano Ronaldo nu s-a limitat doar la un inel spectaculos pentru a o cere în căsătorie pe Georgina Rodriguez. Jurnalistul Alberto Guzman a dezvăluit că vedeta i-a mai oferit logodnicei sale un Porsche, două ceasuri în valoare de peste 50.000 de euro și piese vestimentare de la designeri celebri, evaluate la peste 30.000 de euro.
Gesturile luxoase vin să completeze surpriza cererii în căsătorie și să confirme statutul lor de cuplu emblematic în showbiz.
Sursa foto: Hepta & Instagram