Teodora Marcu, tânăra împușcată mortal pe stradă, în București, va fi înmormântată zilele următoare. Cazul fostei concurente de la Insula iubirii a șocat întreaga țară. Victima în vârstă de 23 de ani a fost ucisă cu sânge rece de fostul ei iubit, în timp ce încerca să treacă strada, având-o pe fiica ei de trei ani în brațe. În plus, era și însărcinată... Iată când va fi îngropată!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Teodora Marcu voia sa treacă strada, cu fiica ei de trei ani în brațe, însoțită de o prietenă și alte două fetițe. Criminalul s-a apropiat și a împușcat-o, fără să țină cont că în brațele tinerei se afla un copil sau că în zonă se aflau și alți oameni. Nici măcar faptul că tânăra era însărcinată nu a contat. La scurt timp, bărbatul s-a sinucis. Cazul a înfiorat întreaga țară.
Când și unde va fi înmormântată Teodora Marcu, tânăra împușcată mortal pe stradă, în București
Teodora Marcu, tânăra care a murit chiar sub ochii fetiței sale de 3 ani, urmează să fie înmormântată. Familia sa, deși îndurerată, se pregătește să o conducă pe ultimul drum și să-i aducă un ultim omagiu fostei concurente de la Insula iubirii.
Ceremonia de înmormântare a Teodorei Marcu va avea loc joi, pe data de 5 iunie 2025, de la ora 12:00, în Helegiu, în Comuna Deleni. Astăzi, trupul neînsuflețit al tinerei va fi depus la Biserica din Cosmopolis, de la ora 19:00.
„Hristos S-a Înălțat! Cu profundă tristețe vă aducem la cunoștință că mâine, luni, 2 iunie 2025, trupul neînsuflețit al tinerei Marcu Mariana Teodora, care ne-a părăsit în urma tragicului eveniment din 31 mai 2025, va fi depus la Biserica din Cosmopolis. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu și o rugăciune sunt așteptați la ora 19:00, când se va săvârși slujba de priveghi înainte de plecarea către locurile natale.
Înmormântarea va avea loc joi, 5 iunie 2025, la ora 12:00, în satul natal al Marianei, Helegiu, Comuna Deleni, unde trupul ei va fi depus marți. Vă încurajăm să fiți alături de familia îndoliată mâine seară, pentru a le oferi sprijin și alinare în aceste momente dificile. Seară binecuvântată!', a transmis administrația cartierului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-4.jpg)
Tânăra ar fi fost avertizată că este în pericol, înainte să fie împușcată mortal
Noi detalii ies la iveală după moartea tragică a Teodorei Marcu. Tânăra ar fi fost avertizată că e în pericol, înainte să fie împușcată. Ar fi fost sunată de nașa ei, care ar fi anunțat-o că l-ar fi văzut în cartier pe bărbatul care urma să o ucidă pe fosta concurentă de la Insua iubirii, scrie gândul.ro.
Atunci, Teodora Marcu i-ar fi spus că nu se simte în pericol, motiv pentru care nu va anunța poliția, că nu ar avea ce să îi facă. Din păcate, însă, bărbatul a ucis-o la scurt timp cu patru gloanțe.
FOTO: Instagram, Facebook