Care este cel mai mare regret profesional al lui George Ivașcu: "Din ambiția de a construi Teatrul Metropolis, am abandonat pentru o perioadă cariera de actor" / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La 58 de ani, George Ivașcu vorbește cu sinceritate despre vârstă, roluri, alegeri și regretul profesional care încă îl urmărește. Actor cu o carieră solidă în teatru și film, fondator al Teatrului Metropolis și una dintre cele mai recognoscibile prezențe ale scenei românești, George Ivașcu traversează o perioadă intensă din punct de vedere artistic. Publicul l-a redescoperit recent și în serialul Clanul, urmat de „Tătuțu’”, unde personajul Pelicanu i-a adus din nou o expunere uriașă și aprecierea unei noi generații de spectatori. Într-un interviu recent pentru VIVA!, actorul ne-a povestit, fără ocolișuri, despre liniștea câștigată în timp, dar și despre sacrificiile făcute pentru Teatrul Metropolis, proiectul în care a investit aproape două decenii din viață.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

Recent ați împlinit 58 de ani și, pentru că mulți zic că vârsta e doar un număr, aș vrea să aflu o opinie… subiectivă, dat fiind că suntem de aceeași vârstă. Din ce puncte de vedere e mai bine ca la 30 de ani, dar mai rău?

Mai bine ca la 30 de ani este că, într-un fel, atunci când te-ai așezat în cariera ta, în familia ta, în lucrurile pe care la 30 de ani căutai să ți le stabilizezi, să le pui la punct. Acum, odată așezat în lucrurile astea, poți spune că ai mai multă liniște, adică nu mai ești atât de disperat sau încrâncenat, sau speriat, dar, în același timp, energia nu mai este aceeași. Așadar, ești mai stabil, ești mai echilibrat, ești, poate, mai împăcat cu tine, dar ai și nostalgia lucrurilor pe care nu le-ai făcut la timpul lor. Cam asta poate ar fi diferența.

De aceea zic că nu e neapărat mai bine sau mai rău. Eu cred că vârsta este, pur și simplu, un lucru la care nici măcar nu trebuie să te concentrezi. Consider că trebuie să te concentrezi pe ce este important în viața ta, pe ce îți face plăcere sau ce nu îți face plăcere, ca să elimini din viață. Iar toate lucrurile astea există la orice vârstă. Astfel, indiferent de vârstă, ai o continuă libertate de a alege.

455023689_2175321512842642_6870273982600390704_n455023689_2175321512842642_6870273982600390704_n

„Eu zic că fiecare vârstă își are micile ei cadouri pe care ți le poate face”

Nu degeaba am întrebat de vârstă, odată cu asta se schimbă și paleta rolurilor… Îmi amintesc de Michael Caine care, cu umorul binecunoscut, spunea că, la un moment dat, rolurile tânărului care cucerește fata le-au făcut loc celor de bunic sau majordom. În cinematografia autohtonă cum stau lucrurile, respectiv în cazul dvs.?

Chiar de asta și râdeam, că urmează să încep un proiect la Teatrul de Comedie, „Avarul' cu Mihai Bendeac, iar în acest moment lucrez cu Horațiu Mălăele, la Teatrul Național la spectacolul: „Livada de Vișini'. Și râdeam și le ziceam: „Ia uite, pe culoarul de moși tineri zburd!'. Nu prea am concurență. (râde)

Citește și: George Ivașcu a aflat din presă că soția a intentat divorțul: „Eram la masă cu familia. M-a sunat cineva de la un ziar’. Actorul și Alice Barb s-au recăsătorit la scurt timp

De ce zic treaba asta? Pentru că, într-un spectacol, orice dramaturg cuprinde mai multe vârste în piesa sau în scenariul respectiv. Trebuie să ai atât copiii, cât și părinții. Dacă nu chiar și bunicii. Vorbim ca etape de vârstă, nu mă refer neapărat ca relații umane. Și atunci, avea 100% dreptate Caine. Asta cred și eu, fără să fi știut că el a făcut afirmația asta, dar asta simt și eu, că trebuie să mă bucur de fiecare rol.

Ar fi și penibil la momentul ăsta, să zicem, dacă se montează într-un teatru spectacolul Romeo și Julieta, eu să clamez, să urlu, să mă enervez că nu-l mai joc eu pe Romeo. Este la fel de ofertant acolo, spre exemplu, și părintele Lorenzo, care e foarte frumos ca rol.

Cred că un actor care vrea să fie autentic, care vrea să nu-și înșele publicul, caută să se exprime cu experiența acumulată, sau, de ce nu?, atunci când ești tânăr, cu lipsa de experiență, cu inocența, cu credința aceea că mâine va fi mai bine. Eu zic că fiecare vârstă își are micile ei cadouri pe care ți le poate face. De aceea nici nu sunt trist când mă gândesc la vârstă.

„Pentru mine actoria este șansa de a fi altcineva”

Ați pierdut vreun tren din punctul ăsta de vedere? A fost vreun rol care a apărut în viața dvs. prea târziu? Dar prea devreme?

Niciodată, pentru că pentru mine actoria este șansa de a fi altcineva. Astfel, nu m-am concentrat pe un anumit tip de roluri. Atunci când mi-a plăcut scenariul sau piesa respectivă, m-am bucurat de rolul pe care îl am și am încercat să-l fac cât mai adevărat, cât mai autentic, cu felul meu de a fi, cu personalitatea mea. Pentru că, sigur, nimeni nu-i perfect, totul este perfectibil.

Citește și: George Ivașcu declarație superbă de dragoste pentru Alice Barb, femeia cu care s-a căsătorit de două ori: „A avut generozitatea asta ca, atunci când eu sunt jos, ea să zică Hopa, Sus!'

De exemplu, acum mă bucur că în „Avarul' joc deja tatăl și e foarte interesant. De ce aș fi vrut să fiu Cleant, fiul? Ar fi fost și ridicol. Este o experiență pe care n-am mai încercat-o și, iată, e momentul să o încerc.

Deci, de aceea nu cred că am ratat niciun rol, în sensul că nu mi-am dorit un anumit rol. Probabil din acest motiv există și o relație specială între mine și publicul care mă place, pentru că și eu îi plac pe ei, și atunci le ofer tot ce este mai bun.

Care este cel mai mare regret profesional al lui George Ivașcu

Privind în urmă, care este cel mai mare regret profesional?

Regretul meu profesional este că, din ambiția de a construi Teatrul Metropolis, care împlinește anul acesta 20 de ani de când l-am fondat, am abandonat pentru o perioadă cariera de actor în favoarea rolului de administrator.

Bineînțeles că în urmă va rămâne un teatru. Dar, într-un fel, îmi pare rău de copilul George, care și-a propus să fie doar actor. Tocmai de aceea m-am întors acum, cu obstinație, la asta. Poate că aș fi putut juca mai multe roluri, să mă bucur de mai multe existențe într-una singură, însă am abandonat o perioadă, cum spun eu, într-o paranteză administrativă, roluri pe care aș fi putut să le fac. Acesta este cel mai mare regret.

Foto: Facebook, Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton