Carmen Tănase e un spectacol atunci când urcă pe scenă, dar și în viața reală. Actrița recunoaște că a visat la Al Pacino, pe care l-a întâlnit la un eveniment, dar acum nu îi mai acordă atenție, chiar dacă îl place în continuare. Ce s-a întâmplat când Carmen Tănase a avut ocazia să îl cunoască pe Al Pacino.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI!
Carmen Tănase s-a retras la țară, unde se bucură de animăluțele ei. Actrița recunoaște că s-ar face influencer dacă nu ar urca pe scenă, pentru că are mare credibilitate și nu ar promova ceva care nu merită. Ba mai mult, se obțin și bani frumoși. Carmen Tănase își deschide sufletul în fața lui Marius Manole, la 'Întrebarea Mesei Rotunde'.
Carmen Tănase a fost îndrăgostită de Al Pacino, dar nu i-a plăcut de el când l-a întâlnit la un eveniment
Interpreta faimoasei Flăcărica mărturisește că în timpul liber se ocupă de animăluțele de companie, udă grădinița, citește Pleșu, Liiceanu și Cărtărescu – „pe toți odată!'. Cât privește viața amoroasă, Carmen Tănase l-ar fi vrut pe Al Pacino.
„Dacă nu e Al Pacino… și nu e, gata, a pierdut trenul! Pentru că a fost neatent și nu se poate să fii neatent când sunt eu pe acolo. Drept pentru care să rămână cu buza umflată. Mie îmi place în continuare, dar cu mine a terminat-o! Acum, să se descurce singur băiatu', a dezvăluit Carmen Tănase în emisiunea 'Întrebarea Mesei Rotunde' cu Marius Manole, de la postul Acasă.
Cei doi s-au întâlnit în cadrul unui eveniment la Londra, dar Carmen Tănase spune că marele actor de la Hollywood nu a avut ochi pentru ea.
„Mă mai îmbrăcă Cera Mihăilescu când mă duc și eu undeva. De exemplu, pentru Pacino m-a îmbrăcat Cera. Toată lumea s-a uitat la mine, că eram cea mai drăguță. Moșul ăla nu s-a uitat. Geană eram pe el. El se uita către mine, dar cred că nu vedea nimic', adaugă vedeta.
Cu ce s-ar ocupa Carmen Tănase dacă nu ar fi actriță
Carmen Tănase știe ce ar face dacă nu ar mai fi actriță. Ar fi influencer, dar nu ar promova nimic înainte de a testa. 'Influencer pe Instagram! Facebook s-a fâsâit, după părerea mea, îmi apar tot felul de articole inepte… Eu folosesc mai mult Facebook-ul pentru adopții de câini și pisici. Să trăiesc numai din influencereală, că am înțeles că se trăiește foarte bine și aș avea și mare credibilitate, pentru că eu nu vorbesc dacă nu probez'.
Ce vis avea Carmen Tănase în perioada comunistă
Simpatica actriță avea un vis acum mai bine de 30 de ani, în perioada comunistă.Își dorea să prindă vremurile când cafenelele și cofetăriile să fie deschise noaptea.
„Eu aveam un vis când eram în perioada comunistă și, mai ales, în nopțile de vară, când era extraordinar de cald la bloc, la Iași. Și erau 3 miliarde de țânțari. Și eu, pe pereți, aveam numai urme de sânge de la faptul că îi omoram cu ziarul. Și mă gândeam: o să apuc și eu vremurile alea când or să fie deschise noaptea cafenele, baruri, cofetării, să pot să stau și eu la răcoare? Și când a venit Revoluția, primul lucru pe care l-am făcut – am stat niște nopți pe la terase. Acuma nu mai stau, că m-am plictisit.
Aș vrea să merg în Brazilia, la mare, la soare, la dans, la lume veselă, căreia nu-i pasă că e bogată, e săracă', susține Carmen Tănase.
Ce o deranjează la publicul de la teatru
Carmen Tănase are și un gând pentru cei care ajung la teatru și deranjează actorii și publicul cu telefoanele lor mobile.
„Eu stau foarte mult cu fața la public. Eu nu văd în sală. Dar, când în întuneric se aprinde lumina pe fața cuiva și tu vezi, că nu ai cum să nu vezi, că cineva se uită-n telefon… Băi, dacă nu vă interesează, nu mai veniți la teatru. Du-te, domne, acasă, stai pe telefon', mai spune ea.
Ce schimbare a bifat Carmen Tănase
Carmen Tănase a început recent filmările la un nou serial de succes, iar din dorința de a face o schimbare, vedeta a ales să recurgă la injectări cu acid hialuronic. Actrița se declară mulțumită de rezultat.
„Mi-a spus o prietenă că arăt așa de odihnită de parcă am fost două săptămâni în Bahamas. Pe scurt, m-am întâlnit în viața asta cu o zână. Se mai întâmplă, să știți, nu sunt doar eu cea aleasa. Are și nume omenesc. Uite așa, când nu mai aveam nici o speranță și nici o tragere de inimă, am slăbit 10 kg și urmează alte 10 la rând și…,atenție ce spun acum, să-mi păstrez expresia feței, adică să nu se schimbe nimic și totuși să atrag atenția cu replici ca cea de la începutul postării. Și să mă simt bine cu mine. Sau, hai, să nu picăm în clișee, să mă simt mult mai bine cu mine. Să am o relație prietenoasă cu oglinda. În fine, să nu mă mai sperii când dau cu ochii de mine după trei-patru ore de somn. Domne, pe scurt, să mă plac. Așa că, draga mea Dana Miricioiu, eu cred că asta e ditamai motivul să vă fac declarații publice, n-o să se supere nimeni', a declarat actrița pe rețelele de socializare.