Cât o costă pe JLo outfitul pentru o ieșire în oraș alături de Alex Rodriguez și cât de sexy e diva latino la 48 de ani!

Publicat pe

La 48 de ani, diva latino Jennifer Lopez pare să-și fi găsit în sfârșit fericirea alături de un bărbat care o iubește în egală măsură. Chiar dacă relația lor are deja ceva vechime, JLo are apariții extrem de spectaculoase, ca și cum ar fi mereu la prima întâlnire. Iată cât o costă pe artisă outfitul pentru o ieșire în oraș alături de Alex Rodriguez!

 

Jennifer Lopez devenise cunoscută în ultimii ani pentru apetitul manifestat față de bărbați mai tineri, am putea spune chiar mult mai tineri, decât ea, însă nu doar banii și notorietatea o fac să-și permită asta, ci și faptul că, la 48 de ani, JLo arată absolut fabulos. După despărțirea de Casper Smart și pseudo-îndrăgosteala de Drake, care s-a dovedit a fi de fapt doar o strategie abilă de marketing, artista a uimit pe toată lumea făcând o alegere neobișnuită pentru ea, cel puțin în ultimii ani…

 

 

Vestea că Jennifer Lopez și starul din baseball Alex Rodriguez formează un cuplu a uimit pe toată lumea, cu atât mai mult cu cât cei doi sunt de acceași vârstă. Curând, cu toții aveau să constate că artista a făcut o alegere cât se poate de potrivită și că, cel puțin din punct de vedere fizic, cei doi se completează perfect. În plus, atât artista, cât și sportivul au câte doi copii, care s-au înțeles foarte bine din prima clipă, și, ce e mai important, mama artistei l-a plăcut pe Alex și i-a dat binecuvântarea fiicei sale.

 

 

Deși sunt împreună de câteva luni bune, iar relația lor nu mai reprezintă un secret pentru nimeni, atât Alex, cât și Jennifer sunt constant în atenția paparazzilor, care le monitorizează fiecare mișcare. Cei doi par la fel de îndrăgostiți ca la început, iar JLo pare mai strălucitoare ca niciodată. De altfel, și outfiturile ei sunt la fel de spectaculoase ca la început, ceea ce dovedește că vedeta nu pare să se fi plictisit încă de noul bărbat din viața ei.

 

 

La cea mai recentă ieșire a lor în oraș, artista latino a lăsat pe toată lumea cu gura căscată cu noul său outfit, în care a investit nu mai puțin de 7.000 de dolari. Cu această ocazie, Jenny from the block a purtat o splendidă rochie Gucci leopard print de 3.400 de dolari, pantofi Charlotte Olympia de 525 de dolari, geantă Valentino, de 2.895 de dolari, și ochelari – țineți-vă bine! – Privé Revaux, de doar 29,95 dolari. Modest, am putea spune, pentru o divă ca ea, dar trebuie să recunoașteți că rezultatul este absolut răvășitor.

 

În plus, doamnelor și domnișoarelor, ne putem oricând inspira din ținuta vedetei, ca să nu mai spunem că ochelarii ăia fabuloși ni-i permitem toate, chiar dacă nu e ziua de salariu!

Cât o costă pe JLo outfitul pentru o ieșire în oraș alături de Alex Rodriguez și cât de sexy e diva latino la 48 de ani!Cât o costă pe JLo outfitul pentru o ieșire în oraș alături de Alex Rodriguez și cât de sexy e diva latino la 48 de ani!

 

Oana Pantazi

Sursa foto: pagesixTV.com, Instagram, Hepta

 

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter