Care a fost cauza morții Marinelei Chelaru: „Nu mai mânca nimic în ultimele zile”/ Ce s-a întâmplat la priveghiul regretatei actrițe

.

Care a fost cauza morții Marinelei Chelaru. Actrița a murit în urma unui infarct suferit acasă. Potrivit colegului său din grupul Vouă, Adrian Fetecău, în ultimele zile înainte de tragedie, vedeta nu mai mânca aproape nimic, dar nu dădea semne că ar avea probleme grave de sănătate. Iată ce s-a întâmplat la priveghiul regretatei actrițe!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Actrița Marinela Chelaru, cunoscută pentru rolurile sale din grupul Vouă și din serialul Baronii, s-a stins din viață în urma unui infarct. Anunțul trist a fost confirmat de colegul ei, Adrian Fetecău, care a povestit că în ultimele zile actrița nu mai mânca aproape nimic și se simțea tot mai slăbită.

Marinela Chelaru1Marinela Chelaru1

Citește și: A murit Marinela Chelaru. Îndrăgita actriță avea 66 de ani și se confruntase cu mai multe probleme de sănătate

Care a fost cauza morții Marinelei Chelaru

Adrian Fetecău, colegul ei de scenă din grupul Vouă, a declarat recent că Marinela Chelaru a murit în urma unui infarct. El a explicat că actrița nu mai mânca în ultimele zile, dar nu dădea semne că ar avea probleme grave de sănătate.

Mai mult decât atât, actorul a povestit că a vorbit ultima dată cu Marinela Chelaru în vară, după ce aceasta nu a mai putut participa la o întâlnire a trupei Vouă. El a rememorat și ultima aniversare a grupului, din martie, când actrița a mers la eveniment în ciuda problemelor de sănătate cu care se confrunta.

„Am vorbit cu soțul ei. A făcut infarct acasă. În afara faptului că nu mai mânca nimic în ultimele zile, alte simptome nu a avut.

Acum două săptămâni, am întrebat-o dacă a mai fost la piață. Și dacă au mai recunoscut-o precupețele. Și mi-a zis: Vai de mine, din doamna prefect nu mă scot. Odată cu Marinela, moare ceva din trupa asta. Ea a filmat până s-a mai putut cu noi. În martie ne-am întâlnit, la aniversarea de 43 de ani a grupului. Se vedeau la ea semnele bolii. Pe 21 iunie am invitat-o din nou. Dar nu a mai ajuns. Am vorbit a doua zi. Și mi-a spus că s-a simțit rău.

Marinela venit în grupul Vouă în 1995, când am refăcut formula. Cu Maria Buză a interpretat rolurile cele mai importante în acea perioadă. Și mi-am dat seama de capacitățile sale extraordinare ca actriță de comedie. Pe mine personal, cel mai mult m-au legat de ea cele 100 de episoade din sitcomul Baronii. Eu eram prefectul județului Dărâmata. Iar ea avea rolul soției, Mariana Cârparu', a mărturisit Adrian Fetecău pentru cancan.ro.

Citește și: Marinela Chelaru, despre secretul căsniciei sale, de 44 de ani: „Dacă e iubire… Nu pot să îl iei trei ani şi gata. Și răul, și binele l-am trăit împreună”. Cum și-a cunoscut soțul

Ce s-a întâmplat la priveghiul regretatei actrițe

Duminică, pe data de 12 octombrie 2025, în jurul orei 11:00, trupul neînsuflețit al Marinelei Chelaru a fost dus la capela Cimitirului Tudor Vladimirescu, aflat pe Șoseaua Antiaeriană din București, conform cancan.ro. Prietenii și admiratorii ei au venit să își ia rămas-bun de la regretata actriță.

Imaginile surprinse la priveghi au fost extrem de emoționante. În jurul sicriului se aflau mai multe flori și o coroană de la soțul ei, Adrian Cula, cu mesajul: „Cu dragoste și durere, soțul tău iubit'. Adrian Cula a trecut prin momente foarte grele și se vedea clar cât de mult îl afectase pierderea partenerei lui de viață.

De la primele ore ale zilei, bărbatul s-a aflat lângă sicriul soției lui, întâmpinând persoanele care au venit să își arate respectul și schimbând câteva cuvinte cu fiecare.

Citește și: Povestea de dragoste dintre Elena Băsescu și Andrei Hrebenciuc. S-au iubit timp de un an, deși proveneau din familii rivale: „Tata mi-a spus că nu e de acord cu relația'

Cei doi au fost împreună timp de 45 de ani, având o căsnicie fericită. Acum, bărbatul a rămas singur, fără cea care i-a fost alături aproape o viață întreagă.

Marinela Chelaru va fi înmormântată pe 13 octombrie

Marinela Chelaru urmează să fie înmormântată astăzi, pe data de 13 octombrie. Ceremonia religioasă va începe la ora 11:30, iar cei care au apreciat-o și au ținut la ea de-a lungul timpului pot veni să își ia adio luni.

Familia s-a ocupat deja de locul de veci, unde trupul neînsuflețit al regretatei actrițe va fi așezat pentru totdeauna. Ea va fi îngropată alături de părinții săi, în Cimitirul Tudor Vladimirescu din Capitală.

Sursa foto: Facebook/ arhivă/ cancan.ro

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton