Înaintea finalei prezidențiale, Laura Vicol a publicat un mesaj cu tentă politică, evitând să spună pe cine va vota. Fosta deputată PSD consideră că în ambele tabere se propagă multă ură, motiv pentru care nu se poate poziționa de partea niciunuia dintre candidați. Totuși, în martie, aceasta a lansat un atac virulent la adresa lui George Simion.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Laura Vicol și-a încheiat cariera politică în momentul în care a izbucnit scandalul imobiliar Nordis. Soția lui Vladimir Ciorbă (principalul acționar al companiei) a demisionat din PSD, invocând o presupusă „campanie de denigrare’ și „un linșaj mediatic’. Tot atunci, a pierdut și șefia Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Laura Vicol e dezgustată de climatul politic și nu spune pe cine va vota
În mesajul postat, Laura Vicol nu și-a exprimat deschis opțiunea de vot, însă s-a arătat nemulțumită de campaniile ambilor candidați. În opinia acesteia, discursul public este dominat de ură, atacuri și lipsă de respect, iar susținătorii celor două tabere au ajuns să se linșeze reciproc. În final, votanții sunt cei care au de pierdut, fiind prinși într-un climat de dezbinare.
„Ura nu are tabără. Nu are logică. Nu are rușine.
Asistăm la un război româno-român care a distrus tot ce înseamnă moralitate, decență și respect. Nu mai contează ideile, nu mai contează argumentele, nu mai contează cine ești ca om. Tot ce contează este pe cine susții – și în funcție de asta ești vânat, înjurat, distrus public.
Am fost și sunt agresată verbal doar pentru că îndrăznesc să gândesc și să scriu opinii personale. Dar nu sunt singura. Oricine are curajul să spună „ceva'– este linșat. De ambele tabere.
Pentru că da, ura nu locuiește doar într-o parte.
Și în așa-zisa tabără a „intelectualilor' se jignește la fel de visceral, de brutal, de umilitor ca în cealaltă, pe care o desconsideră drept „fără școală'. Aroganța nu este superioritate morală, iar un vocabular academic nu ascunde violența din spate.
Eu nu aparțin niciunei tabere. Eu gândesc. Și tocmai pentru că gândesc, refuz să fiu împărțită. Eu sunt și deșteaptă, și umană. Și am prieteni și în „elită', și între cei fără diplome, dar cu suflet. Sincer, decența nu are școală. Nu ține nici de studii și nici de ce cărți ai citit.
Ura nu construiește. Nu vindecă. Nu unește. Ura dezbină, înrăiește, murdărește tot ce atinge. Și exact asta vi se întâmplă acum: vă pierdeți sufletul, în timp ce vă strigați unii altora că-l aveți pe al vostru mai curat.
România nu e un câmp de luptă. România a devenit un câmp de luptă… tactic! Deocamdată… și Doamne ferește să nu fie și altfel! La ce netede sunt creierele unora cărora se pare că nu le pasă…
Și dacă devine unul, nu vor câștiga decât cei care ne privesc din umbră, satisfăcuți că ne-am făcut praf între noi.
Destul', a scris Laura Vicol în mediul online.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-109.jpg)
George Simion a numit-o „infractoare' pe Laura Vicol
George Simion a lansat acuzații dure la adresa Laurei Vicol, numind-o „infractoare', în contextul unui dosar penal deschis de Parchet. Dosarul vizează incidentele violente apărute după ce Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu, susținut de AUR. Reacția avocatei nu s-a lăsat mult așteptată.
„Dragă George Simion, eu nu mai sunt om politic. Sunt un om tāvālit de sistem, de 10 ani încoace. Sunt mamă de trei copii. Sunt cetățean al acestei țări pe care tu vrei să o conduci. Virulența cu care tu mă ataci nu face altceva decât să demonstreze tuturor că nu ai echilibrul lui Calin Georgescu. Când i-au atacat mama, am ieșit public. Când ți-au atacat copilul, am ieșit public. Cei pe care îi dorești
Sursa foto: Hepta