Nicolae Botgros a trăit multe întâmplări amuzante în toți ani de când face carieră în muzică, dar niciuna nu se compară cu momentul în care a fost invitat să cânte la o înmormântare, alături de orchestra Lăutarii din Chișinău, la cârma căreia se află. Discuția cu fiul decedatului îl amuză și astăzi pe cunoscutul artist.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Nicolae Botgros poartă și acum în suflet momentele în care împărțea scena cu soția sa, Lidia Bejenaru, care a murit în urmă cu doi ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală cruntă.
Nicolae Botgros nu o să poată uita vreodată episodul în care a fost invitat să cânte la o înmormântare. „Am fost invitat la o înmormântare, ne cheamă să cântăm, uneori și o zi două, fiindcă așa mult a iubit el muzica. Am intrat, se vedea afară încă bine. Drept în mijlocul ogrăzii, feciorul decedatului vine și dă mâna cu mine. Mă cuprinde și zice: „Tatăl meu a murit, ai auzit?'. El se lăuda într-un fel. „Dumnezeu să îl ierte', îi zic. „Să îi cânți cântarea lui tata', îmi zice. Am cântat de vreo 20, 30 de ori, după care la urmă i-am spus. „Ajunge, e 3 noaptea, nu se mai cântă, trebuie să ne culcăm'. El s-a supărat, m-am supărat și eu într-un fel. A doua zi trebuia să mai cântăm câteva ore, ca să adune lumea și să îl ducă la cimitir, vine fanfara. A doua zi ne-am așezat pe prispă să cântăm. „Colică', îmi zice, așa îmi spun mie, eu nu m-am întors, că eram supărat. Mă făceam că nu aud. Când a văzut că nu mai are izbândă să vorbească iar cu mine spune: „Să cânți frumos aici. Să se adune toți să îl ducă pe tata la groapă. Dacă nu, o să îl duci tu', povestește muzicianul amuzat în podcastul Iulianei Tudor.
Nicolae Botgros și soția lui, Lidia Bejenaru, au fost împreună pe scenă și în viață timp de 40 de ani, iar plecarea ei a lăsat un gol imens în sufletul muzicianului.
„Am lucrat cu soția împreună. Atâția ani cât am fost noi împreună, 40 de ani. Acum sunt cu Cornel și Cristi. Pentru noi amândoi scena era viața noastră, pentru asta am muncit, am învățat împreună, că am fost pe o bancă la Soroca, la școală, gândul nostru a fost scena. Am iubit scena ca pe un altar sfânt. Acum doi ani s-a întâmplat o ruptură foarte grea. Acum sunt cu Cornel și cu Cristi, la acest moment nu spun că îmi este scumpă numai scena, familia rămâne familie. Noi am cântat în familie, tata era un fel de dirijor”, precizează el.
Foto: Facebook, arhivă