Fiica Paulei Chirilă are acum 16 ani și este o adolescentă superbă, care seamănă foarte mult cu mama ei. Desigur, pentru o femeie care a divorțat în urmă cu 8 ani nu e o misiune simplă, chiar dacă tatăl Carlei nu lipsește complet din peisaj. Într-un interviu pentru VIVA!, actrița mărturisește că este prietenă cu fiica ei, însă asta nu exclude faptul că ea este adultul din relație. Cu toate că, spune ea, nu și-a obligat copilul niciodată să facă anumite lucruri, Paula este întotdeauna acolo pentru Carla, prezentă atunci când fiica ei are nevoie de sfaturi. Iată ce educație îi dă Paula Chirilă fiicei sale adolescente și cum o ține departe de anturaje nepotrivite!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Relația dintre Paula Chirila și fiica sa a fost adesea descrisă ca una extrem de apropiată. Tocmai de aceea, apare firesc întrebarea legată de limite, autoritate și felul în care este construită educația într-un astfel de raport. Într-un context în care mulți părinți se tem că apropierea prea mare poate știrbi disciplina, vedeta explică deschis cum reușește să îmbine prietenia cu fermitatea, fără a apela la frică sau constrângere. Pentru actriță, educația nu înseamnă control, ci ghidaj, iar rolul părintelui rămâne esențial în formarea valorilor și a discernământului copilului.
Cuprins
Ce educație îi dă Paula Chirilă fiicei sale adolescente și cum o ține departe de anturaje nepotrivite
Că vă înțelegeți foarte bine e clar, dar aș vrea să știu ce educație îi oferi fiicei tale. Păreți ca două cele mai bune prietene… Există, totuși, și situații când devii mai autoritară?
E adevărat, părem două bune prietene și suntem prietene foarte bune. Eu îmi doresc să fiu prietenă cu copilul meu, dar, în primul rând, nu uit că eu sunt părintele ei, eu sunt mama ei și sunt responsabilă de educația acestui copil. Atunci când este nevoie să fiu autoritară și să-mi exercit drepturile de mamă, autoritatea de mamă, atunci o fac, pentru că un copil trebuie educat în spiritul bunului-simț și al bunei creșteri. Copilul de mic încearcă limitele și testează ce are și ce nu are voie, până începe să discearnă între bine și rău, și ăsta este rolul părintelui, să-l învețe pe copil ce are de făcut, să-i dea un îndrumar, pentru ca, mai târziu, copilul să ia cele mai bune decizii.
Eu îmi doresc ca fetița mea să fie un om echilibrat și înțelept, cu bun-simț și cu educație și, uneori, tonul prietenesc se poate transforma într-unul părintesc ferm, dar blând, în același timp. Asta înțeleg eu prin autoritate părintească. Nu cred în educația făcută pe un ton ridicat, violență verbală sau fizică. Nu cred în educația făcută cu frică. Copilul trebuie să se raporteze la părinte ca la cel mai bun sfătuitor, iar părintele trebuie să construiască încrederea copilului în el. Pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce copilul intră în diverse anturaje, atunci sfătuitorii se pot schimba, dar filonul principal trebuie să rămână părintele, acolo trebuie să întoarcă mereu copilul. Eu am avut mereu discuții cu Carla referitoare la aria „ce e de făcut în viață’, i-am dat mereu sfaturi, dar niciodată nu am obligat-o să facă anumite lucruri. Ea singură a luat decizia de a face într-un fel sau altul, dar îndrumată de mine și, de fiecare dată, a luat decizia cea mai bună. Autoritatea nu trebuie să lipsească din educația unui copil. Poți fi prietenul copilului tău, dar până la un punct, până când începe terenul părintelui.
Paula Chirilă: „Nu ai cum să ții copilul într-un glob de cristal'
Cum încerci să o protejezi pe Carla, să o ții departe de un anturaj nepotrivit sau de tentațiile de la orice pas? Vorbești deschis cu ea, aveți discuții despre băieți, vicii etc.?
Mereu avem discuții despre tot ceea ce o înconjoară, povestim foarte mult și încerc cumva să o țin departe de tentații. Ea știe că sunt lucruri care vor apărea în jurul ei, eu am pregătit-o, i-am povestit și este pregătită să ia cele mai bune decizii. Nu ai cum să ții copilul într-un glob de cristal și să-l ferești de cei din jur. Inevitabil se va întâlni și cu exemple bune, și cu exemple mai puțin bune, de nedorit. I-am explicat că orice acțiune are și urmări, că există și consecințe ale acțiunilor și că tot ce face poate avea repercusiuni asupra viitorului.
Vreau ca ea să fie conștientă și să aleagă întotdeauna în cunoștință de cauză. Nu o forțez niciodată să facă sau să nu facă un anumit lucru, eu doar îi spun ce se poate întâmpla, cu exemple, cu povești, pilde, așa cum știu eu mai bine. Dacă ar exista un manual al părintelui pentru fiecare întâmplare cu care se poate întâlni un copil în viață, ar fi minunat. Din păcate, acest manual nu există, nimeni nu s-a gândit să scrie așa ceva, aplicat pe cazuri, pentru că exemplele ar fi nenumărate, este foarte greu, așa că eu pot doar să împărtășesc din experiența mea și din tot ce-am acumulat până la vârsta asta, cu bune și cu rele. Și am spus că întotdeauna prefer să știu decât să aflu de la alții.
„Accesul la informație cumva e cu două tăișuri'
Din nefericire, aud tot mai multe povești tulburătoare, de la oameni care au fost victime ale bullyingului. Ai reușit să o ferești până acum pe Carla de acest fenomen? Dar tu te-ai confruntat vreodată cu el?
Din fericire, Carla nu a fost supusă bullyingului. Nici n-ai cum să ferești pe cineva de bullying, e o acțiune aproape imposibilă, dar poți să iei măsuri ca să nu se mai întâmple, după un caz din acesta. Din păcate, într-adevăr, se petrec tot mai multe cazuri de bullying în școli, dar se și pune accentul foarte mult pe asta. Pe vremea mea, nu cred că se făcea bullying, aș putea să spun că se făcea mișto, mai mult decât asta nu știu ce să zic. Accesul la informație cumva e cu două tăișuri, pentru că accesul la informații înseamnă pentru copii atât informație bună, cât și informație proastă, și de aici fiecare trage concluziile pe care le dorește.
Nu ai cum să ții un copil într-un glob de sticlă ca să-l ferești de orice în viața asta. Poți doar să îl pregătești pentru ce va urma, bune sau rele, și cu cât este pregătit mai bine să se apere, cu cât încrederea unui copil în sine este mai puternică, cu atât bullyingul, dacă vorbim despre asta, este fără valoare și nu are consecințe, și cred că acolo trebuie să lucrăm foarte mult noi, părinții, la creșterea stimei de sine a copiilor, la creșterea încrederii lor în propria persoană.