Ce relație are Nouria Nouri cu soacra ei. Ce i-a reproșat la 3 luni de la nuntă: „Am făcut ochii cât cepele. Am simțit-o dezamăgită!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nouria Nouri a vorbit despre relația pe care o are cu soacra sa și a povestit un episod care, spune ea, arată foarte bine cum se înțeleg cele două. Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, actrița și-a amintit de un moment petrecut la doar câteva luni după ce a devenit parte din familia soțului său, atunci când a avut parte de o reacție care a făcut-o să înțeleagă mai bine relația dintre ele.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Povestea de dragoste a actriței a început pe un site de întâlniri, iar după aproximativ doi ani și jumătate a venit și cererea în căsătorie. Soțul ei a ales un cadru romantic pentru acest moment, într-o plimbare cu gondola la Veneția, iar câteva luni mai târziu cei doi și-au unit destinele civil, în mijlocul naturii.

colaj nouria nouricolaj nouria nouri

Citește și: Nouria Nouri, implicată într-un accident rutier, în București: „În partea aceea, în interiorul mașinii se afla fiica mea”. Șoferul vinovat a plecat fără să oprească

Ce relație are Nouria Nouri cu soacra ei

Prima și, după cum povestește Nouria Nouri, una dintre puținele discuții în contradictoriu cu soacra sa a pornit de la ținuta soțului ei. Deși cele două sunt foarte apropiate, de această dată au avut păreri diferite, iar actrița a avut o explicație simplă pentru alegerea lui vestimentară.

„Am avut prima discuție în contradictoriu cu soacra mea care este a doua mamă pentru mine și pe care o ador. Dar, de data asta nu ne-am pus de acord. Pentru că are un bun simț ieșit din comun și nu vrea să supere pe nimeni, m-a întrebat ușor sfioasă:

– Nu crezi că ar trebui să-și cumpere și el un costum?

M-am înecat cu cafeaua și am făcut ochii cât cepele.

– Cee? De ce?

– Poate mergeți și voi la o nuntă, la un botez…

– Noi nu mergem la nunți și botezuri.

– Atunci pentru evenimentele la care sunteți invitați…

– Acolo își pune cel mult o cămașă dacă simte nevoia, dacă nu, nu.

– Păi de ce, măi, mamă?

– Fiindcă e rocker.

– Și dacă e rocker nu poate să-și pună un costum?

– Nu, nu poate. Nu se potrivește cu ce și cum e el', a povestit Nouria Nouri pe Facebook.

Ce i-a reproșat la 3 luni de la nuntă

Pentru că și-a dat seama că soacra sa a rămas puțin dezamăgită, Nouria Nouri a încercat să destindă atmosfera cu o glumă. Povestea a avut, însă, și o concluzie pe care cele două au împărtășit-o, mai ales când vine vorba despre acceptarea omului de lângă tine exact așa cum este.

„Am simțit-o dezamăgită că nu ne putem alia în acest demers al ei. Și ca să nu rămână tristă, i-am spus o glumă:

„O tipă se căsătorește cu un motociclist pletos și bărbos. După câtva timp de la nuntă, soția îi spune soțului că ar fi cazul să vândă motocicleta fiindcă au alte priorități acum, de când sunt o familie. Soțul o vinde. După încă ceva timp, soția îi sugerează soțului să își taie părul, apoi barba.

Citește și: Nouria Nouri spune ce relație are Radu, actualul său soț, cu fetița ei din căsnicia cu Daniel Iordăchioaie: „Asta ar trebui sǎ știe toate doamnele singure”

Citește și: Pepe și-a dat demisia de la Antena 1 și a semnat cu postul Kanal D: „Pentru mine începe un nou capitol profesional. Urmează surprize frumoase'

Soțul se conformează dorinței soției. Într-un final, îl pune să-și cumpere și să poarte costum ca să fie și el în rând cu lumea. Soțul face întocmai. Tuns, bărbierit, frezat, la costum, omul intrase în rândul lumii așa cum a vrut soția. După o vreme însă soția îi spune:

– Te-ai schimbat. Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit. Te părăsesc!'

Am râs și eu, a râs și mama soacră și ne-am pus de acord că unele lucruri trebuie să rămână fix așa cum sunt fiindcă sunt bine de tot!', a mai spus Nouria Nouri.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton