Pompilia Stoian a fost una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii ușoare românești din anii ’60, artista care a rămas în memoria publicului prin celebra melodie „Prieten drag”. Deși succesul îi surâdea în România, cântăreața a ales să plece în Germania, unde și-a construit o altă viață, fără să abandoneze niciodată muzica. Povestea ei este strâns legată și de regretatul Dan Spătaru, alături de care a format unul dintre cele mai iubite duete ale vremii.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Pompilia Stoian, stabilită de zeci de ani în Germania, continuă și astăzi să fie o prezență elegantă și discretă, dedicată artei și muzicii. A cunoscut celebritatea încă din tinerețe, a urcat pe marile scene ale României și a câștigat premii importante, însă destinul a purtat-o departe de țară. În ciuda distanței, artista nu s-a rupt niciodată de rădăcinile sale și nici de publicul care a îndrăgit-o.
O copilărie în care muzica era prezentă în fiecare seară
Talentul artistic al Pompiliei Stoian s-a născut într-o familie în care muzica ocupa un loc special. Născută pe 20 martie 1943, la București, artista a crescut într-un mediu în care se cânta frecvent, iar sensibilitatea artistică a fost cultivată încă din primii ani.
Mama și mătușa ei cântau în corul CFR, bunicul era sculptor și interpreta la vioară, iar serile petrecute în familie erau dominate de romanțe și cântece vechi. La doar câțiva ani, Pompilia începuse deja să studieze pianul, baletul și limba germană.
„Întâlnirea mea cu muzica s-a petrecut devreme, în copilărie. Bunica, mama și sora mamei aveau obiceiul să cânte aproape în fiecare seară, pe mai multe voci. Alegeau cu predilecție romanțe sau cântece vechi, de care își aducea aminte bunica. Mama cânta la muzicuță, se râdea cu poftă, se povesteau anecdote… Vărul meu, Dan, și cu mine stăteam cu gurile căscate de admirație. Mama și mătușa erau soliste în corul CFR – mama altistă, mătușa soprană. Trăiam emoții incredibile când le vedeam și le ascultam în spectacole. Cred că aveam 6 ani când am cântat pentru prima oară pe scenă cântecul „Vara, vara, primăvara'. Știu că-mi plăcea foarte mult să cânt', declara Pompilia Stoian într-un interviu acordat revistei Formula As.
Ce face acum Pompilia Stoian, artista care a format un duet celebru cu Dan Spătaru
Cariera artistei a început oficial în anii studenției, când a fost remarcată de pianistul Horia Bădău și cooptată în corul Casei de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa'. Vocea sa puternică și prezența elegantă au făcut-o rapid remarcată pe scenele muzicii ușoare românești.
Momentul de cotitură a venit în 1966, la Festivalul de la Mamaia, unde melodia „Prieten drag' i-a adus Marele Premiu al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. Tot în acea perioadă s-a apropiat artistic de Dan Spătaru, alături de care a format un duet extrem de apreciat de public.
Ani mai târziu, artista avea să mărturisească faptul că piesa „Prieten drag' i-a fost dedicată lui Dan Spătaru și că relația dintre ei a fost una profundă, însă platonică. Cei doi au rămas extrem de apropiați, iar artistul ar fi suferit enorm în momentul în care ea a decis să plece definitiv din România.
În ziua nunții sale cu primul soț, un cetățean german pe nume Till, Dan Spătaru ar fi venit la biserică, fără ca artista să știe atunci acest lucru. Mai târziu, ea avea să afle că artistul, copleșit de emoție, ar fi spus: „Pe mine cui mă lași?'.
Plecată din țară în anii 70, Pompilia Stoian a lăsat în urmă nu doar o carieră în plină ascensiune, ci și o poveste nespusă de iubire cu Dan Spătaru, artist alături de care a format un duet celebru. Pompilia a recunoscut abia târziu că între ei a existat o iubire platonică. „Ne-am iubit! Și acum păstrez ursulețul alb pe care mi l-a dăruit atunci', a mărturisit ea.
A plecat din România la 25 de ani și regimul comunist i-a interzis muzica
În 1968, la doar 25 de ani, Pompilia Stoian a ales să părăsească România și să se stabilească în Germania alături de soțul ei. Deși plecarea a fost legală, regimul comunist a eliminat-o rapid din spațiul public românesc: piesele ei nu au mai fost difuzate la radio și televiziune, iar discurile au dispărut din magazine.
Prima căsnicie nu a rezistat, însă artista a ales să rămână în Germania și să își refacă viața acolo.
„M-am gândit pentru un moment să mă întorc în țară, dar nu aș fi putut să apar cu coada între picioare. Așa că am rămas', povestea ea.
Ulterior, s-a recăsătorit cu medicul german Manfred Lemperle, alături de care a avut o fiică, Pompilia Dominique, devenită jurnalist sportiv în Statele Unite ale Americii. Din păcate, artista a rămas văduvă în anul 2013.
Muzica, teatrul și limbile străine au rămas marile ei pasiuni
Chiar dacă viața ei s-a schimbat complet după plecarea din România, Pompilia Stoian nu a abandonat niciodată scena. În Germania a colaborat cu radioul din Bremen, a cântat cu trupa Ambros Seelos și a susținut concerte în Europa și Asia.
În paralel, artista și-a construit o carieră solidă în învățământ. A predat limbi străine la un liceu din Braunschweig și a coordonat o trupă de teatru pentru elevi, cu care a obținut numeroase premii.
Astăzi, deși este pensionară, continuă să cânte șansonete și tango-uri în spectacole dedicate seniorilor și să își cultive pasiunea pentru desen și limbi străine.
„Atunci consideram că totul e normal… nu intuiam că un mare noroc mi-a ieșit în cale'.
Și, chiar după zeci de ani petrecuți departe de România, muzica a rămas cea mai mare bucurie a vieții sale.
„Acum îmi dau bine seama că muzica – moștenire de la bunica, mama și mătușa mea, a fost norocul vieții mele. Nimic nu îmi dă satisfacții mai mari decât schimbul de emoție, de trăiri autentice, cu oamenii care mă ascultă'.
Deși și-a construit viața departe de România, Pompilia Stoian nu s-a rupt niciodată complet de țara în care a cunoscut succesul. Artista a revenit de mai multe ori acasă, a păstrat legătura cu lumea artistică românească și a rămas apropiată de colegii de generație și de publicul care încă o asociază cu marile șlagăre ale muzicii ușoare. Elegantă și discretă, Pompilia continuă să fie privită cu admirație de artiștii din România, iar poveștile sale despre scenă, muzică și oamenii care i-au marcat destinul păstrează și astăzi emoția unei epoci de aur.
Foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/pompilia-stoian-intro.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/502256834_10161924496263477_5295303111345426746_n.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/496936101_10161855215668477_1125736524202522421_n.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilinca-vandici-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/77-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_b294151cddcf4c521232d179f56931a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_2195484d0ab524945656921fd434c19f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_353210184d24654b8fcd21596897b1a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_2f6e1c6d6b8ea289facecdf869d21db8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d85f8aaea1e586c86d33f02697164171.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-andreea-amrin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/aris-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/mf-0752mfin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-andreea-ibacka.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/2223.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-laura-cosoi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_1e3e66e4edd015ccc0223c220ebd8a43.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d217a11fac782581b77adeb95f224650.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_6ef97f62d85c82e6a5f1c4c11335db01.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_ba3e53d246354ebcd09539c70d449fcc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ae4fca801821902b06210a097735c324.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_3b045f21bebcd2069004072f1672569b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9a55730b213d7ac233d49ac0c3b01bc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ea94fd846d70242d8e41f22503fc20d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d52e68b6d9da4486e3dc4533ee5f69af.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6843fa7ef0e6384b28871de5ec483a55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_10d817391693d914071aa928fc1996a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6f342811ed34facd0d63dbd1b2eb5d9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ea8234e255c28bbbd554b3ea232c580d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b949bd0aad098ffa5e01e4372e1800a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ef85f214d369e55dfbeb4fe0074f9f64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_f055be8bbd0616f5c6934725d967a062.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_729f946c4aa31257632501aa16caef7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_54cbd12fd019dc2b0dd67cf64c884b46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1f71b467a2cc1d02edefbeb962e413a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_caed2eb2412b7f823fd1af1738b255d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2ed7daa8cdbb7c7534e7d0a818652967.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4eaae3f4b895c836e27107ff5da28175.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_47a893d533490b5797036d914e877944.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_deb15fe5b6525e03c9f5e36951654f56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_8c46a762b0d834c539afe6bafff68168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_35afa5324b7ed61aa10417786fd204b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b6248dd0326645abf81f1ee7132402e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_59cd7bc8d8e5a18b7f7c8f34058d797e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ae0e9bb8dacc980eb5de835bf546e63a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_70989b8fa0d5cb52ec2f1411a36ea0e6.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagini-din-culisele-finalei-chefi-la-cutite-sezonul-17.-cum-au-fost-surprinsi-pita-said-si-radu-belet.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/113.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/5555.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanina-ilies-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_21db4eea2b2b668ec5e75d867c37035a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6f4b7976ce15a4327257d584cc171c38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_090017b5e97097b0fa68b5de9531d92a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6012b43fa031f7a77ead951a1301f74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01a71748c9e10e40a1ec8cc5d83250fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_c2d1c73011786679bb638bf5ee281c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_ba9512dbdbcd4c883f8a514e97efbc35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_1a51af9e9153c6cfef66e3673efc667c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f0bfce1d47e54db7122127d19046643f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cb4bf75cba4226df6da67ab8c1529275.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_e6d1f72b538666c92e5d8a18bc464274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_661d98a00fb03c842ab8bf0cb44fe4d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_0b9c2e2e9af131e523f4fb151ed6a102.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d8a55ae8b6f566c73be363f8fae9327b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_3da11d5f36daa16199dbe71ef668f19e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_577ef19fad8e79e2c889c3778edf19c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ea8234e255c28bbbd554b3ea232c580d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_78f7cb2a6562aea0bb7cc9fb2783bd69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_bc1529c5ecd3f8cb3970d3aedcf4d664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f675136e43aa70e1be8e7442a5193a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_3f6c2248e3772cad4507687ebe381dd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_93fc07111075d3edb0c36cffc2830d0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a020ed4a532e72b2b4c10b310ae1df2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6d3830b39a647bae9f2ebc9590f87620.jpg)