S-a aflat ce probleme de sănătate are Dan Petrescu. Toată lumea știe faptul că Dan Petrescu și-a pus cariera pe pauză, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. Până acum nu s-a știut nimic concret, legat de afecțiunile pe care le are, ba chiar au apărut informații că ar avea cancer și că face chimioterapie, după ce a slăbit considerabil într-un timp foarte scurt, ceea ce nu este adevărat, potrivit jurnalistului englez Neil Barnett, care a luat legătura cu el recent.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Veștile despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu au alarmat pe toată lumea până acum, însă conform declarațiilor făcute de jurnalistul englez Neil Barnett, celebrul antrenor este în afara oricărui pericol, ba chiar după ce încheie tratamentul își dorește să revină din nou la marea lui pasiune și să fie pe teren.
Cuprins
S-a aflat ce probleme de sănătate are Dan Petrescu
După săptămâni întregi de incertitudini, jurnalistul englez Neil Barnett, a postat pe conturile sale de socializare că a vorbit cu Dan Petrescu, iar veștile despre starea lui de sănătate sunt bune. Mai concret, celebrul antrenor nu are cancer, așa cum s-a spus inițial, ci niște probleme la nivelul gâtului, pentru care mai are de urmat timp de o lună tratament.
Neil Barnett s-a ocupat timp de 30 de Chelsea, inclusiv în perioada în care Dan Petrescu a jucat la Londra, potrivit descrierii contului de Twitter, astfel că informațiile pe care le-a făcut publice au adus zâmbetul pe fața tuturor.
‘Tocmai am vorbit cu Dan Petrescu și mi-a spus că nu are cancer, nu știe de unde au ieșit poveștile astea, dar că a avut probleme de sănătate la gât și urmează un tratament pentru încă o lună, apoi va căuta să revină în antrenorat. A părut excelent‘, a scris Neil Barnett, pe Twitter.
Gino Iorgulescu a anunțat că Dan Petrescu face chimioterapie
Încă de când s-a aflat că are probleme de sănătate, este în spital și a slăbit mult, au apărut numeroase zvonuri privind afecțiunile pe care le are Dan Petrescu. La un moment dat, chiar Gino Iorgulescu a declarat că celebrul antrenor face chimioterapie, precizând că starea lui de sănătate nu este una bună.
A jucat la mine și l-am avut și antrenor la mine, la FC Național. Eu eram și prieten cu ei. Îți creează un disconfort (n.r.- astfel de vești). Se zbârlește pielea pe mine. Aveam și am o relație bună cu el! De când am aflat că e foarte grav, n-am mai vorbit.
Nu știu ce să-i zic, e o situație delicată. Doamne ajută să se facă bine, să fie un remediu. Exact diagnosticul nu îl știu, dar am înțeles că este foarte grav. Face chimioterapie, nu știu ce face‘, spunea recent Gino Iorgulescu, președintele LPF.
Fetele lui Dan Petrescu au venit în țară, la scurt timp după ce a ajuns la spital
Un alt nume important care a vorbit despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu a fost Cristi Balaj, care a dezvăluit că fiicele celebrului antrenor au venit în țară pentru a fi alături de el în această etapă deloc plăcută.
„Este spre bine…Dan face pași spre însănătoșire, starea lui evoluează în bine. Își dorește să revină la antrenamente, este la curent cu tot ce se întâmplă pe teren. Fetele lui au venit în țară și i-au fost alături’, a declarat Cristi Balaj.
Sursă foto: facebook