Într-o discuție surprinzătoare cu ispita masculină Teo, concurenta Francesca a dezvăluit aspecte neașteptate și intime din viața sa personală. Francesca Sarao a dezvăluit ce relație are cu tatăl ei, italian, și de ce afaceristul nu a vrut să aibă o relație apropiată cu ea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Ce relație are Francesca de la Insula Iubirii cu tatăl său, italian. Francesca Sarao și partenerul ei de la Insula Iubirii, Cristi Pungă, formează un cuplu de 10 ani și au venit în Thailanda cu speranța de a-și testa sentimentele și conexiunea. Cei doi sunt originari din Brașov și parteneri atât în viață, cât și în afaceri.
Ce relație are Francesca de la Insula Iubirii cu tatăl ei italian
Francesca de la Insula Iubirii a mărturisit că l-a ales pe Teo la întâlnire pentru că „simte frică' în preajma lui, dar a explicat că, de fapt, se simte rușinată. „Poate e din cauza faptului că îl văd ca fiind o persoană matură și nu vreau să mă fac de râs în fața lui', a spus Francesca, potrivit a1.ro.
În continuarea conversației, Teo a întrebat-o dacă are origini italiene, iar concurenta a confirmat: „Da, tata e italian. Are 80 sau 90 de ani. E bătrân și a făcut copil la 71. Tata a fost om de afaceri, adică a avut agrementul din Brașov, de sub Tâmpa. Patinoarul ăla și tot centrul ăla, ăla a fost al lui tata. A fost căpitan de navă, a jucat în filme, a avut bijuterii, a avut acțiuni Cuba-Peru, a fost un fel de Gigi Becali la echipa de fotbal de-acolo din oraș. A fost un om care întotdeauna și-a dorit mai mult.'
Francesca a mai povestit că a copilărit într-un mediu privilegiat: „Eu mă trezeam dimineața, mă duceam, aveam toată livada și îmi luam toate fructele pe care ți le poți imagina'.
Despre relația cu tatăl său, concurenta a adăugat că aceasta nu a fost una apropiată: „Nu mai vorbim că este și era un om foarte dificil. Nu a vrut să avem o relație pentru că a rămas foarte traumatizat de ceea ce s-a întâmplat în trecut cu mama și a asociat trecutul lui cu mine, chiar dacă eu am încercat să îi explic.'
Francesca a refuzat să plece de la Insula iubirii 2025
Radu Vâlcan i-a oferit Francescăi șansa de a pleca împreună cu Cristi înapoi în România, însă aceasta a ales să continue testul pe insulă.
„Mi se rupe sufletul, Radu! Mi se rupe sufletul. Mă așteptam să ia altfel experiența asta. Mă așteptam să îl văd și pe el, că da, că are momentele lui în care cade, dar nu mă așteptam să îl văd așa dărâmat. (…) Aș vrea să ne bucurăm de experiența asta, cu suferință, cu dor, dar să ne și bucurăm de locul ăsta magic.
Eu îmi doresc să rămânem. Eu nu cred că și-a învățat lecția. Îi mai trebuie puțin. Vreau să-l torturez. Glumesc. Eu cred că de asta avem nevoie. Să trecem prin tot testul cu adevărat', a explicat ea.
Astfel, cei doi au decis să rămână în competiție, confruntându-se în continuare cu provocările pe care le aduce Insula Iubirii.
Cine este Francesca Sarao de la Insula iubirii
Francesca Sarao vine din Brașov și face parte dintr-un cuplu care atrage atenția în noul sezon al emisiunii Insula iubirii de la Antena 1. Are frumoasa vârstă de 30 de ani și este într-o relație de aproape un deceniu cu Cristi Pungă, care este cu un an mai mare decât ea.
Cei doi nu sunt doar parteneri în viața personală, ci și în cea profesională, astfel că lucrează împreună în domeniul turismului, având propria lor afacere.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-56.jpg)
S-au cunoscut în orașul în care trăiesc și astăzi, însă au locuit o vreme și în Italia, la sora lui Cristi Pungă. Deși relația lor a fost pusă la încercare în anumite perioade, cei doi parteneri de viață au reușit întotdeauna să treacă peste dificultăți și, în urmă cu doi ani, s-au logodit.
Deși s-au logodit, ei nu au făcut încă pasul spre căsătorie. Încă își doresc să afle mai multe despre ceea ce simt unul pentru celălalt, motiv pentru care participă la Insula iubirii cu inima deschisă și sunt gata să vadă ce descoperiri le aduce această experiență unică.
Concurenta este născută în zodia Taur, iar iubitul ei este Balanță. Cum se va traduce această combinație în cadrul emisiunii rămâne de văzut. Cert e că apar mereu cu zâmbetul pe buze și transmit o energie pozitivă celor din jur.