Într-un interviu pentru VIVA!, Tudor Chirilă ne-a povestit, printre altele, ce lecții profesionale a primit de la mama lui, actrița și regizoarea Iarina Demian. Tudor a jucat în mai multe spectacole puse în scenă de mama lui, unul dintre cele mai memorabile fiind „Visul american”, un one-man show în care Tudor Chirilă interpretează nouă personaje.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Face muzică, teatru, film, televiziune, literatură – toate cu nerv, cu suflet și cu o doză sănătoasă de umor. Tudor Chirilă nu e doar artist, e vocea care se face auzită atunci când alții aleg să tacă, e omul care se implică în ce doare în jur. Dincolo de scenă, de aplauze și de tumultul vieții, întâlnim un fiu, un tată și un partener iubitor, un om care știe că „acasă' nu e doar un loc, ci un refugiu într-o lume tot mai agitată, unde fiecare zi este ca o repetiție pentru un rol care îți impune perfecțiunea. Iată ce ne-a povestit, printre altele, despre relația de pe scenă cu mama lui, pentru că cei doi au colaborat în nenumărate contexte.
Cuprins
Ce relație are Tudor Chirilă pe scenă cu mama lui, actrița și regizoarea Iarina Demian
Se fac aproape doi ani de când am vorbit ultima oară, iar în contextul agitat de azi, pare o veșnicie… Așadar, cu ce ți-ai mai ocupat timpul în ultima vreme?
Fac ce fac de atâția ani. Iarna-primăvara, până în vară, mă ocup cu muzică și teatru. Anul acesta, am început o piesă la Teatrul de Comedie, care se numește „Rinocerii’ și care este foarte actuală. Este una dintre piesele uriașe ale lui Eugène Ionesco, în regia lui Vlad Massaci. Joc cu colegii mei, de la Teatrul de Comedie, care sunt foarte mișto și ne înțelegem foarte bine. Spectacolul va avea premiera spre final de octombrie, început de noiembrie.
Am început filmările la Vocea României, concomitent cu un film al regizoarei Adriana Răcășan, care se numește „Floare de Colț’, unde am avut onoarea să joc cu Alexandra Maria Lara, o actriță super tare în Germania, dar de origine română.
În film ai jucat, printre altele, personaje marginale, oameni loviți de viață, fugari. Care este rolul care te-a amprentat cel mai mult?
Am o amintire frumoasă de la „Legături bolnăvicioase’, unde jucam fratele actriței Maria Popistașu, Sandu mi se spune în film, și e un rol pe care mi l-aș fi de dorit un pic mai mult dezvoltat, dar n-a fost să fie.
În teatru, ai jucat roluri complexe, de la Malvolio, în Shakespeare, la Tartuffe, în Molière. Ce te atrage mai mult: personajele comice sau cele tragice?
Toate personajele au farmecul lor, am jucat multe personaje comice. În general, în teatru, să faci comedie este cel mai greu test și de asta mi-a fost frică în facultate tot timpul, dar cred că sunt și roluri tragice uriașe. Textul lui Gogol, din „Însemnările unui nebun’, este extraordinar. Iarăși, un rol dramatic, în „O, tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap, iar eu sunt foarte trist…’ – chiar dacă era o comedie neagră, rolul era tragic. Tartuffe este un rol de comedie, dar a fost făcut într-o dimensiune mult mai dramatică. În rest, multe roluri de comedie. Am avut mereu noroc de roluri comice cu o dimensiune tragică. Și rolul din Căsătoria este un rol cu dimensiune tragică. Și în „Visul american’, în one-man show. De fapt, tragi-comedia a fost o chestie pe care am urmărit-o mereu și am avut și norocul să pot să fac multe roluri tragi-comice.
De asemenea, ai colaborat cu Iarina Demian, mama ta. Cum se păstrează echilibrul între rigoarea regizorală și libertatea actorului?
Nu există libertatea absolută a actorului în teatru. Asta este o iluzie. Un actor este foarte important să fie organizat. De altfel, maică-mea m-a învățat să fiu un actor riguros. Unul dintre păcatele actorilor este că n-au destul curaj să devină regizori, dar au destul curaj cât să facă pe regizorii când sunt pe scenă, ca actori. Și asta este rău. Am învățat chestia asta, că un regizor nu-i ajutat, dacă întotdeauna are un actor care are și el 50.000 de idei pe care le mai și comunică aiurea. Cred că e foarte important să te supui unei viziuni regizorale, pe care ai acceptat-o. Dacă nu te supui, înseamnă că nu trebuia să accepți de la început. Când ești tânăr, n-ai de ales și, cu atât mai mult, trebuie să fii organizat. Când începi să ai posibilitatea să alegi roluri, trebuie să te gândești de două ori. Dacă ai intrat într-un proiect, stai și fă-ți treaba – asta nu înseamnă să fii tăcut și să nu spui, mai ales dacă proiectul nu merge cum te așteptai. Poți să ai o voce, dar este important când ai vocea aia, cum o folosești în așa fel încât să nu prejudiciezi, de fapt, într-un final, tot proiectul.
„Teatrul ne ajută să dăm niște frustrări afară din noi'
Dacă teatrul e formă de terapie, ce ai vindecat în tine prin el? Ce încă doare?
Cred că pe noi toți, teatrul ne ajută să dăm niște frustrări afară din noi. Sunt multe personaje după care m-am schimbat. De exemplu, am avut personaje negative care într-o perioadă m-au făcut mai problematic – e foarte ciudat, pentru că te identifici, se produce ceva ce în psihologie se numește transfer și, de multe ori, nu e ceva care te face foarte fericit. Tu preiei foarte mult de la niște personaje care nu sunt neapărat OK. Tu le-ai dat din tine, ele ți-au dat și ele din răul lor – not good.
Ai regizat și ai compus muzică pentru spectacole. Ce te provoacă mai mult: să creezi atmosfera sau să o interpretezi? E ceva ce n-ai făcut până acum și ți-ai dori?
Nu am regizat spectacole. Mi-ar plăcea să compun muzică de teatru, mă văd făcând muzică instrumentală mai mult.