Petru Călinescu a vorbit despre relația cu tatăl său și modul în care celebrul Florin Călinescu i-a influențat cariera. La 38 de ani, după ce a studiat în Marea Britanie, Petru Călinescu a decis să vadă ce îi poate oferi România și a ales să se întoarcă în țară pentru un drum profesional de care este foarte mândru până acum.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Petru Călinescu, în vârstă de 38 de ani, a studiat actoria și muzica în Marea Britanie, la celebrul „The Liverpool Institute for Performing Arts', fondat de Sir Paul McCartney (fiind primul student din România din istoria Institutului), iar marea sa dragoste pentru muzică a început odată cu studiul pianului clasic, în copilărie.
Ce relație au Petru Călinescu și tatăl său, Florin Călinescu
Petru Călinescu este foarte mândru să fie fiul lui Florin Călinescu, despre care spune că este „o reală instituție culturală a acestei țări”, însă recunoaște că numele pe care îl poartă l-a și intimidat de-a lungul anilor.
„Tatăl meu este o reală instituție culturală a acestei țări, lucru care, în egală măsură, m-a onorat, dar m-a și intimidat de-a lungul anilor. În plus, nu am vrut niciodată ca numele meu de familie să reprezinte principala mea carte de vizită, ci propriul meu talent artistic. Nici nu am fost crescut altcumva de către părinții mei. Din aceste motive am ales să activez în trecut predominant ca muzician. De câțiva ani însă, am căpătat maturitatea necesară să îmi iau și cariera de actor în mâini așa cum se cuvine.
Vorbim aici mai ales de actoria de musical, una din marile mele pasiuni. Eu am studiat actoria de musical la una dintre cele mai bune școli din lume și mi-am dorit sincer să pot aplica aici în România ce am învățat acolo. Teatrul muzical a luat o amploare considerabilă în România în ultimii ani.
Se fac din ce în ce mai multe proiecte de asemenea gen, din ce în ce mai profesioniste și mai curajoase, de către oameni extrem de muncitori și de talentați – o nișă în creștere accelerată la dezvoltarea căreia mă bucur să am onoarea de a pune umărul. În ceea ce privește actoria de film, este un domeniu în care nu am activat încă, însă îmi doresc extrem de mult să pot face și acest pas cât de curând!„, a declarat Petru Călinescu pentru libertatea.ro.
Întrebat daca se consultă cu tatăl său în privința carierei, Petru Călinescu a răspuns: „Cu tatăl meu am o relație extrem de deschisă și de liberă în ceea ce privește meseria mea. În general, el îmi oferă sfaturi doar atunci când eu vin să i le cer. Altfel, îmi lasă mâna liberă să pot lua propriile mele decizii profesionale. Lucru pe care eu, ca fiu, îl apreciez!”.
Cu ce se ocupă fiul lui Florin Călinescu, după ce a studiat în Marea Britanie
Petru Călinescu, fiul îndrăgitului actor Florin Călinescu, a studiat în Marea Britanie actorie și muzică. Deși toată lumea s-ar fi așteptat ca băiatul să urmeze clea actoriei precum tatăl său, el a ales altceva.
Împreună cu Maximilian Muntean, ex Vocea României, fiul lui Florin Călinescu face parte din trupa New Vegas Show, de mai bine de 10 ani. Ca actor, colaborează cu Opera Comică pentru Copii, AmTeatru, Theater du Soleil, Wonder Theatre și a lucrat deja cu regizori cunoscuți precum Răzvan Mazilu și Claudia Ciobanu. Acum, Petru semnează două dintre piesele coloanei sonore din filmul „Ca fetele'.
Anul trecut, Petru Călinescu a vorbit despre cariera lui și pasiunea lui pentru muzică și cum de nu s-a făcut actor, ca părinții lui. „Pe mine mă cunosc, evident, mai puțini oameni decât îl cunosc pe tatăl meu, care este, de o viață întreagă, în televiziune. Și prin care am avut și eu acces spre lumea showbiz-ului și a artei, încă de mic. Părinții mei au fost actori. De mic, am fost expus în lumea asta, și mi-a plăcut și mie, și am ales să urmez un drum artistic', declara Petru Călinescu, anul trecut, pentru Click!
Despre motivul pentru care a îmbrățișat cariera în muzică și nu în actorie, el a explicat că va începe, de fapt, o carieră de „cântăreț-actor'.
„Eu am studiat, în Marea Britanie, și actorie, și muzică. Am început o colaborare, recent, cu Opera Comică pentru Copii. Prima din, sper, mai multe colaborări de acest fel, în direcție de musical. Și simt că e momentul propice și în țara asta. Cumva, s-au mai dezvoltat lucrurile și în direcția asta. Pot să aplic ce am învățat prin străinătate', a mai spus Petru Călinescu.
Întrebat când și-a dat seama că vrea să facă muzică, el a răspuns că destul de tânăr. „Am început cu pianul clasic de foarte mic. Cred că eram în clasa I sau în clasa a II-a, nu mai țin minte, exact. Deci muzica a fost prima mea dragoste, pianul a fost prima mea dragoste. Pe urmă, în liceu, am început cu actoria. Și după ce mi s-a terminat schimbarea vocii, în liceu, mi-am dat seama că pot să și cânt. Cântatul a fost ultimul din ecuație', a spus el.
Despre implicația părinților în cariera sa, Petru Călinescu spunea că nu a fost niciodată forțat să facă ceva anume, dar meseria părinților l-a influențat. „Am fost expus, de mic, într-o lume artistică. Niciodată, nu am fost forțat într-o direcție sau să mi se interzică ceva. Cu siguranță, faptul că am fost expus, de mic, la lumea asta, m-a făcut să îmi placă. Asta, indiscutabil. Și să aleg drumul ăsta mai departe.'