Ce rol important a refuzat Ana Ularu și care e cel mai mare regret al ei pe plan profesional: "Era un personaj principal, eram mai mică și m-a speriat ideea de a juca un singur rol atâta vreme" / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Cuprins

1 Ce rol important a refuzat Ana Ularu și care e cel mai mare regret al ei pe plan profesional
2 „Mă revolt asupra nedreptăților, a tăcerii complice, a victimizării sistemice și sistematice a femeilor”

În afară de rolurile de pe marele ecran și din teatru, ai jucat în 8 seriale în ultimii 5 ani, dintre care două sunt producții românești. Cumva, majoritatea personajelor interpretate de tine sunt femei independente, curajoase, asumate, voluntare – tipologii care cam lipsesc din cinematografia autohtonă. Are legătură cu asta faptul că mergi la castinguri mai mult în străinătate sau lumea își închipuie că, dacă ai agent, ești inabordabilă în privința onorariului?

Mulțumesc, și mă bucur dacă prin femeile pe care le joc aduc altfel de întrupare a feminității pe ecran sau transmit forță și determinare. Cred cu tărie în puterea femeilor, în inteligența și adaptabilitatea lor, în capacitatea lor nestăvilită în orice domeniu. Încerc să îmi onorez personajele și să le atribui calități și defecte cu respect față de natura umană. Cred că e ceva poate neobișnuit sau nu neapărat comun la mine. ‘I aint born typical, ha, și asta vine cu o traiectorie mai solitară, mai puțin de grupulețele sau consens imediat. Am tot explicat că onorariile sunt mereu stabilite în funcție de proiect și agenții mei nu vor cere niciodată absurdul – pentru că împreună curatoriem o carieră, un parcurs artistic, și dacă vreau să fac un film ei vor ajuta cu toate resursele.

Vezi galeria foto

În ce fel îți selectezi proiectele? Mai există vreun criteriu artistic care bate inclusiv scenariul?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată Alexandra, fiica lui Daniel Băluță, candidat la Primăria Capitalei. La 17 ani, este o adolescentă superbă: "Îmi dă o forță și o energie ieșite din comun"

Vreau provocare. Vreau să nu știu neapărat cum rezolv un personaj și să nu îl fi jucat deja. Îmi doresc experiența umană a unei echipe, a unui proiect. Îmi place să mă joc, să mă pun în dezechilibru, să mă surprind.

Ce rol important a refuzat Ana Ularu și care e cel mai mare regret al ei pe plan profesional

E ceva ce ai refuzat cu toate că părea ofertant? Ne poți spune de ce? Sau s-a întâmplat să refuzi un rol și apoi să regreți?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Vedete care au fost bătute de partenerii lor. Dana Războiu, Alexandra Stan, Mirabela Dauer, victimele unor abuzuri de neimaginat: „Dacă nu fugeam, mă omora”

Am refuzat un serial uriaș care a ajuns deja la sezonul 7, american. Era un personaj principal, eram mai mică și m-a speriat ideea de a juca un singur rol atâta vreme, de a mă dărui complet unui singur personaj. Ar fi însemnat să renunț și la spectacolele mele de teatru care îmi sunt sfinte. Nu am regretat, deși mereu există un fel de ‘ce ar fi fost dacă…, viermișorul dubiului abia așteaptă să roadă. Și da, am regretat faptul că nu am făcut ‘The Best Offer al lui Giuseppe Tornatore. Și dacă aș fi refuzat celălalt proiect pe care îl făceam în acel timp, probabil aș fi simțit la fel. Suntem sume ale jaloanelor prin care am trecut și sunt mulțumită de forma mea actuală, mi-o asum. Vedem ce urmează.

Ai jucat în producții internaționale importante, dar și în teatrul independent. Care e terenul pe care te simți cel mai liberă din punct de vedere creativ?

În teatru. Mai ales în cel independent. Simt că mă pot dezlănțui, pot fi derviș, pot să exprim un preaplin. Dar nu aș prioritiza sau ierarhiza nimic. Îmi iubesc meseria în toate formele ei.

Se spune despre tine că îți intri în rol aproape ritualic. Ai vreun proces strict de pregătire sau e mai degrabă intuitiv?

Depinde. Personajele mari vin mereu cu un soi de biblie pe care o construiesc, coroborând informația scenariului cu o lume internă, a imaginației, a cercetărilor, a colajelor de idei și concepte. Am studiat tratate despre ferigi, semiotică uneori, am desenat tatuaje, am parcurs religios ‘Jurnalul unei dezintoxicări al lui Cocteau, am învățat să trag cu diverse forme de arme, m-am luptat în câmp deschis înl săbii cu orele, am învățat cod ca pe replici, nu m-am plictisit ce e drept, iar astea sunt doar câteva exemple pentru câteva proiecte. Strictă nu sunt niciodată pentru că nimic nu e la fel. Uneori nu am ce pregăti, merg pe platou cu chef de a fi surprinsă. Oricum nu poți veni cu ceva fix de acasă, încercând să îl transplantezi pe ce se întâmplă în prezent. Asta e un fel de rigiditate nocivă.

„Mă revolt asupra nedreptăților, a tăcerii complice, a victimizării sistemice și sistematice a femeilor”

Ai jucat adesea personaje feminine puternice, dar ai vorbit și despre nuanțele dintre „femei puternice' și „femei slabe'. Într-o societate care încă judecă femeile prin prisma relațiilor sau rolurilor sociale, cum îți construiești tu propriul model de libertate și demnitate feminină – ca artistă, mamă și femeie?

Sper din tot sufletul să nu fi folosit sintagma de ‘femeie slabă, și dacă am făcut-o, retractez acum și îmi cer scuze. Am crescut între timp. Nu cred că există femei slabe. Există femei constrânse de mediul lor, de împrejurări, de teamă, de agresivitate, de jugul presiunilor sociale și al absenței unui sistem bine pus la punct care să le protejeze sau să le ajute dezvoltarea și libertatea. Nu construiesc nimic în mod activ. Mă revolt, însă, asupra nedreptăților, a tăcerii complice, a victimizării sistemice și sistematice a femeilor. Încerc să fiu informată și prezentă, să fac parte din societatea mea mai departe de noțiunea de ‘vai, ce artist visător, ce drăguț. Îmi folosesc vocea, platforma atât cât e ea, mă expun uneori prea mult… Am susținut mereu că artiștii trebuie să fie implicați în cursul societății, să fie prezenți, atenți și generoși. Îmi încurajez copila să fie vocală, să fie autonomă și să semnaleze nedreptatea. Îi explic la nivelul ei de înțelegere lumea, cu bune și cu rele. Sper să îi fiu un exemplu bun de demnitate și implicare.