Cătălin Botezatu trece printr-o perioadă încărcată emoțional după ce a aflat prin ce încercare grea trece Alina Pușcău. Designerul a vorbit cu fostul model la telefon și mărturisește că discuția l-a afectat profund. Botezatu, care merge periodic la controale după lupta sa cu cancerul, spune că regretă că nu a știut mai devreme despre problemele de sănătate ale prietenei sale.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Cătălin Botezatu și Alina Pușcău au o relație de prietenie de mai mulți ani, iar vestea că fostul model se confruntă cu o formă gravă de cancer l-a afectat profund pe designer. Cei doi au vorbit recent la telefon, iar conversația a avut un puternic impact emoțional asupra lui Botezatu.
În anul 2019, Cătălin Botezatu a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă pentru extirparea unei tumori la colon, reușind să învingă această formă de cancer. Designerul se află acum în Turcia, la spitalul unde merge periodic pentru controalele sale medicale. Botezatu a explicat că își face analizele la intervale regulate și că înțelege foarte bine temerile unui pacient care trece printr-o astfel de situație, mai ales că el însuși a avut de înfruntat cancerul. În acest context, Cătălin Botezatu a povestit cât de tare l-a afectat discuți cu Alina Pușcău.
Ce spune Cătălin Botezatu despre discuțiile purtate cu Alina Pușcău
Conversația cu Alina Pușcău l-a impresionat pe designer, care spune că regretul său cel mai mare este că nu a aflat mai devreme prin ce trecea aceasta. Dacă ar fi știut încă din decembrie, Botezatu consideră că ar fi putut să-i ofere sprijin și să o îndrume către un medic sau către un spital.
„Mă aflu la spital pentru controalele mele periodice, le fac o dată la șase luni, uneori, dacă este nevoie, îmi fac controale chiar și la 3 luni. Discuțiile pe care le-am avut cu Alina m-au emoționat până la lacrimi și îmi pare rău că, deși ea știa din luna decembrie de problemele cu care se confrunta, îmi pare rău că nu am putut să o ajut sau să încerc să o direcţionez undeva spre un spital', a declarat Cătălin Botezatu pentru Spynews.ro.
Mesajul lui Cătălin Botezatu pentru Alina Pușcău
Designerul i-a transmis Alinei Pușcău un mesaj de încurajare și speră ca aceasta să primească ajutorul medical de care are nevoie. Botezatu spune că, în prezent, medicina a evoluat suficient de mult încât astfel de diagnostice să nu mai fie privite fără speranță.
„Este firesc ca în secolul 21 să nu se mai moară de aceste cancere, chiar dacă cuvântul este dur. Sper ca Dumnezeu să îi dea sănătate acolo unde este', a mai spus designerul.
Cătălin Botezatu merge periodic la controale
Cătălin Botezatu cunoaște direct anxietatea pe care o poate provoca un control medical după un diagnostic oncologic. Designerul spune că, inclusiv pentru el, momentul analizelor vine cu emoții și cu întrebări legate de rezultatele investigațiilor.
În acest context, Botezatu consideră că faptul că Alina nu a vorbit mai devreme despre problemele sale de sănătate este unul dintre lucrurile pe care le regretă cel mai mult. El crede că intervenția medicală mai rapidă ar fi putut schimba evoluția situației.
„Mă aflu aici pentru a îmi face analizele personale, pentru că și eu am trecut prin această boală, știu ce înseamnă ca atunci când mergi la un control să îți stea inima și să te gândești: Oare cum ies markerii tumorali? Cred că dacă Alina ar fi vorbit despre această problemă încă din luna decembrie, părerea mea este că ar fi fost și vindecată până acum', a mai adăugat Cătălin Botezatu pentru sursa citată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/001-cover-6-84.jpg)
Alina Pușcău a început să resimtă primele efecte adverse ale tratamentului
După prima ședință de tratament, Alina Pușcău spune că organismul său a început deja să reacționeze. Vedeta a mărturisit că are stări de rău, doarme mult și se confruntă cu amețeli, descriind totodată senzația pe care o are în corp în urma substanței administrate.
Deși trece printr-o perioadă dificilă, Alina spune că încearcă să rămână optimistă și speră că tratamentul va avea efect asupra tumorilor.
„Râd acum, dar trec printr-o perioadă foarte grea. Am început să am simptome, să îmi fie rău, să dorm foarte mult. Simt că totul se mișcă în corp pentru că substanța pe care mi-au pus-o este locală, este ca un fel de chimio local (…)
Parcă le simt că lucrează în corp, că micșorează fiecare tumoră. Am vorbit ieri cu doctorul și a spus că încearcă să îmi salveze viața și a zis că toată lumea se roagă pentru mine și am zis că o țară întreagă se roagă pentru mine. Și au zis că și ei se roagă pentru mine ca să poată să îmi salveze viața', a mărturisit Alina Pușcău, în mediul online.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/bote-puscau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/alina_puscau2-1-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/stela-popescu-casa-colaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/oana-matache-radu-siffredi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_84650783a5e0a0dc6f039a8ebd63f736.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_2741ef2f180c8400d7648be559119b02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_05252bced0f2b20c2f5928febc5c2a76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_c2ffec45acfec968d740fe6241786667.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_84af9aa6918cc85648947dd2bed8c5e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-sotie-radu-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/larisa-uta-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-13t101727.199-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/12-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-sotie-radu-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/larisa-uta-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_e804981555b41ee581cf290daa88bce3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_6a3edd27809f6a29c987b241efe6a506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_68f1db6da95e2f7ce0945fd58d4b3a96.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_a283de87183a95e99e5c490fc47081b6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_398a98e182aa976494993b70ad16eb3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0afa2b0e0344608b33747080c32e6750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_00c60a9ecfb765bc5bc6472f698342c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_167f7d910e3f1170eac852e34277375a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_64f22ccb5beee1f8d2f9d1c8f330ce28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d235ebdd9fa2374c4b0f6feeab390515.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_dca1a9e5cba71344893dbccd647090c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_f231d12753f48cf4fd0e02ee576552b4.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_14a13913f53779f2676fc3b32d7904d0.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_43d8054d223da66b35fbefb0cc7708d0.jpg)
![Mamă sau soră?! Cum arată mama Anei Bodea: «E cea mai frumoasă femeie!» Asemănarea e uluitoare [21 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_87d4102a65267526f6620e39178c58b5.jpg)
![Cum arată Thalia la 30 de ani de la «Sărmana Maria»! Schimbarea uluitoare a celebrei actrițe [18 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ab609addd317f4b2aee7b3e60a5a9ff8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_95d4e668fd30c0d984e4013c856daa96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3ae67f4ae31ce9ff1eccdbd5a9d62459.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e95830793d82804b6f91d789cae621b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4cdf3adcff4a74028bb80135c094108d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9ebf8a09ef0d641d57da5eec5e379835.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2830f945a5321171c0ec969f39f03ecc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_385d26c6697960c89329010a5368d865.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9a62b4ddf2c13274e341ff74f00e8f36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4958042814e27b63ef6370421434ec6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-sotie-radu-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/larisa-uta-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-13t101727.199-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/12-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ba4f8605b793ddd10ecfb652e995994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_880e7f9ed03eea7acc5035b0fce35c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9a21c22f3cadd9bba4dae275dda11539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6dd5023aa00ccebe4d3dcf9d670c5e92.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_70d094aa38d7193466de880ab7f9ab38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_2d56bab709886e23f3a337b6da655031.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_cd33c8e29ba43fc467de7346d0db8d5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_61a8655ee7b1de0d8ff228ba3b6e4f5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_94bc4d3d990eea1370e92445a012171a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f14de308a68739d76f33b647c38bdb9f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5a1f06c796b7dccbf4c1cf99cb75e077.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_371f3509c42bf2d5d5c2a19338799bae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2e91c8deeb43822dd02cdbfb78912d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_34f3d9edb36db82dcdc3440ff28b0715.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_05c191eef4388b3fa1fd0ea29945bcd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_99c4175dacd0587db467b1b9e4b392f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_de32bc7bac1442c24ca36978d6ff9de2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_34ba0dfdb150e7a0f31dd19d1f799446.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6e3bd4d3aa4e5d3562ad7bfdc7f7d150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_df111080121577ba4dcf52d00e3c645e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_67be2b5a4d84d4fbf964bbf70de87b45.jpg)