Cele mai nefericite celebrități – Săracele fete bogate

Publicat pe

Cu o lume întreagă la picioare, frumoase și adorate, celebritățile din lista de mai jos au ca numitor comun vocația nefericirii. Indiferent că vorbim de Hollywood-ul din Epoca de aur sau de showbiz-ul zilelor noastre, întotdeauna vor exista vedete care strălucesc cu putere pe scenă, pentru ca atunci când nu le vede nimeni să fie chinuite de depresii, anxietăți și gânduri cenușii.

 

 

Marilyn Monroe

Nicicând nu s-a văzut actriță mai frumoasă, mai strălucitoare și mai nefericită. Întruchiparea absolută a divei tulburate , Marilyn Monroe a dus o viață plină de angoase și întâmplări nefaste. Unii spun că nu a putut face față celebrității, dar adevărul e că celebra blondă nu a avut din start șansa de partea ei. Cu o mamă instabilă psihic, deci un bagaj genetic nu foarte norocos, fără tată, crescută prin diverse orfelinate, cea mai faimoasă blondă a tuturor timpurilor a devenit rapid dependentă de sedative și se presupune că o astfel de supradoză a dus la moartea sa, la doar 36 de ani. A fost căsătorită de trei ori, dar toate mariajele au eșuat într-un final, din nefericire pentru diva care a făcut una dintre cele mai cunoscute remarci din industria filmului: 'Hollywoodul e locul unde un sărut în fața camerei valorează 1000 de dolari, iar sufletul tău doar 50 de cenți.'

 

Prințesa Diana

Dacă până la vârsta de 19 ani, viața ei în sânul unei familii de aistocrați a fost una liniștită, căsătoria cu Prințul Charles de Wales a marcat începutul unei era agitate, a nefericirii și constrângerilor. Pe lângă binecunoscutele  probleme de cuplu, se spune că Prințesa Diana era fragilă emotional, anorexică și bulimică. Surse din anturajul ei au declarat că femeia care în fața lumii afișa un zâmbet larg era de fapt măcinată de angoase. I s-a atribuit un comportament de tip borderline, definit de trecerea rapidă de la o stare la alta, momente depresive, frica de singurătate și abandon, impulsivitate. Conform fostei bone a Prințesei, citată de New York Times, Diana ar fi putut avea o carieră remarcabilă ca actriță, pentru că în ochii lumii se deghiza perfect pentru a nu ghici nimeni adevăratele sale probleme. Roller-coasterul care a fost viața lui Lady Di s-a încheiat tragic în 1997, o data cu accidentul de mașină din Paris.

 

Angelina Jolie

Cu toate că a avut din copilărie tot ce și-a dorit, un lucru i-a lipsit din start: prezența tatălui, pe care l-a urât ani la rând din cauza infidelităților fața de mama sa. Actrița a povestit că în copilărie visul ei era să devină director de pompe funebre, până în 20 de ani a experimentat cam toate drogurile posibile, de la cocaină până la LSD, iar când s-a plictisit a angajat un asasin plătit ca să o omoare.  Asasinul i-a dat, totuși, termen de o lună să se gândească dacă vrea cu adevărat să-și facă una ca asta. În ultimii zece ani maternitatea, mariajul cu Brad Pitt și implicarea în proiecte umanitare i-au creat o nouă identitate, până când această etapă atât de fericită s-a încheiat o dată cu mult mediatizatul divorț. Angelina a trecut și prin experiența unei duble mastectomii, pentru a evita posibilitatea apariției cancerui, iar divorțul de Brad se spune că i-a adus atacuri de panică. Conform unor surse, ar fi slăbit 8 kilograme într-o singură săptîmână după traumatizanta separare.

 

Selena Gomez

După ce în urmă cu doi ani s-a internat pentru prima data într-o clinică de dezintoxicare, pentru a înlătura dependența de medicamente, tulburările provocate de lupus și durerea despărțirii de Justin Bieber, Selena Gomez a avut o nouă cădere nervoasă acum câteva luni, izbucnind în plans în timpul unui concert susținut în Indonezia. În urma insistenței prietenilor care au declarat că artista e din ce în ce mai nefericită, aceasta s-a internat din nou la rehab, luând totodată o pauză de trei luni de la concerte pentru a se concentra pe sănătate. Toamna aceasta, la American Music Awards, Selena a recunoscut că era la capătul puterilor când a decis să se interneze, din cauza anxietății, atacurilor de panică repetate și depresiei. Sinceritatea ei cu privire la propria nefericire a impresionat audiența: 'Fie că îmi place sau nu, cu toții stiți deja de problemele mele. Aveam totul, dar cu toate astea pe dinauntru era distrusă. A fost nevoie să iau o pauză.'

 

Oana Popoiag, Foto: Hepta

 

Cele mai nefericite celebrități – Săracele fete bogateCele mai nefericite celebrități – Săracele fete bogate

 

 

 

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter