Celebri din naştere

În urmă cu ceva ani, cheia succesului imediat era o casetă deocheată în care trebuia să apari, musai, dezbrăcat de orice inhibiții. Astăzi, noile vedete cuceresc lumea prin talent, creativitate pe Instagram și răbdarea cu care își trăiesc fiecare etapă a vieții. Asta deși provin din cele mai celebre familii de la Hollywood.

 

Fiica lui Cindy Crawford sau a lui Johnny Depp, nepoata lui Alec Baldwin, băieții lui Will Smith, Ar­nold Schwarzenegger sau ai lui David Beckham, toți par să aibă un motivator co­mun: ambiția de a fi celebri prin ei înșiși și nu prin aso­ciere cu părinții lor.

 

În plus, caracteristicile noii generații diferă în totalita­te de vechile modele, astfel că nimeni nu mai dorește astăzi să fie Britney Spears, să se căsătorească la 17 ani în Vegas sau să facă primul copil la 21. Moda ieșirilor nervoase și a gesturilor ra­dicale pare să fi trecut, iar în locul casetelor cu scene de sex à la Kardashian sau a bețiilor de ochii presei (Paris Hilton) au apărut alte tipuri de manifestări artisti­ce – fotografii inedite pe In­stagram (Hailey Baldwin), filme făcute cu multă res­ponsabilitate încă din copi­lărie (Jaden Smith), campa­nii de advertising solicitante (Romeo Beckham pentru Burberry sau Kaia Gerber pentru Young Versace).

În paralel, viețile amo­roase ale acestor tineri se desfășoară în parametri normali, cu toate că din acest punct de vedere, unii dintre ei sunt mai vânați de tabloide decât alții.

 

KAIA GERBER

 

Când ești fiica unui su­permodel și semeni leit cu mama ta, nu poți și nici nu trebuie să îți alegi alt drum în viață. Indiferent dacă vor spune unii că nu prea ai avut imaginație. La 14 ani, Kaia Gerber e varianta teenage a lui Cindy Craw-ford, a pozat deja pentru casa Versace (linia pen­tru copii Young Versace), a apărut în Vogue Italia, Teen Vogue și CR Fashion Book și a semnat un con­ tract cu celebra agenție de modele, IMG Models. Îi plac cărțile, dansul, călă­toriile și pantofii, vorbește franceza, practică yoga și se distrează de minune făcându-și selfie-uri pe care le postează pe conturile ei de socializare.

„Mama mi-a spus că mă va susține indiferent de ce voi alege să fac în viață. Dar ceea ce mă bucură foarte mult este că am apucat să profit de copilărie – ceea ce nu e puțin lucru, mai ales dacă ai părinți celebri, mărturisea la un moment dat Kaia.

În ceea ce privește opțiunile viitoare, adolescenta se află încă în faza de experi­mentare. Pentru o vreme a cochetat cu actoria, însă lucrurile au devenit tot mai serioase după ce a obținut primul rol din carieră în „Sister Sisters (2016) în regia lui Sean Hanish, cel care a declarat că „am fost complet uluit de Katia la audiții, de instinctele și ma­turitatea ei. Mă bucur că eu regizez filmul ei de de­but, vă asigur că are un viitor strălucit.

 

 

LILY-ROSE DEPP

 

La prima vedere nu știi dacă e fata tatălui (Johnny Depp) sau fata mamei (Va­nessa Paradis), are ceva din excentricitatea lui, dar și din eleganța ei misterioasă, din sex-appealul lui primar, dar și din senzualitatea ei subtilă.

 

Lily-Rose Depp are 16 ani și este deja actriță și model, fiind aleasă vara trecută imaginea Chanel în campa­nia pentru ochelarii de soa­re, spre îngrijorarea tatălui ei. „A fost selectată de Karl Lagerfeld – o coincidenţă, ținând cont de faptul că tot el a remarcat-o şi pe mama ei când avea aceeaşi vârstă. Am fost tulburat când am văzut-o aşa, cu machiaj şi toate celelalte, pentru că ea este o fată foarte frumoasă. Totul se întâmplă prea re­pede, a mărturisit actorul, care a adăugat, însă, că își susține fiica în alegerile ei profesionale. Totuși, pentru Lily experiența s-a dovedit una specială și s-a bucurat că a fost ea cea care să pri­mească această șansă. „A fost minunat să lucrez pen­tru o casă de modă aşa fru­moasă, înconjurată de oa­meni calzi şi talentaţi. Karl nu e doar un om incredibil, dar a făcut ca prima mea experienţă cu moda să fie una distractivă, de neuitat.

 

După despărțirea dintre Johnny Depp și Vanessa Paradis, Lily-Rose își îm­parte timpul între Los Angeles și Paris și se prea poate ca, după ce va înche­ia socotelile cu moda, să se dedice în totalitate filmului. În 2014 a jucat în „Tusk, iar pentru 2016 are nu mai puțin de trei producții pe rol – „Planetarium, „Yoga Hosers și „The Dancer.

 

 

HAILEY BALDWIN

 

E fiica lui Stephen Baldwin și, deci, nepoata mult mai celebrului Alec Baldwin. Are 19 ani, e model și a dezvoltat încă de mică o pa­siune nebună pentru modă, fiind celebră pentru stilul ei rock-chic și combinațiile îndrăznețe de piese vesti­mentare. Prietenă bună cu Taylor Swift, Gigi Hadid sau Kendall Jenner, Hailey a pozat pentru Ralph Lau­ren, Topshop sau French Connection, a apărut pe copertele revistelor LOVE sau Tatler și a defilat pentru designeri ca Sonia Rykiel sau Tommy Hilfiger. De curând însă, biografia ei s-a îmbogățit și la capitolul viață personală, după ce s-a sărutat cu Justin Bieber în timpul unei vacanțe în Caraibe, cu toate că despre ei s-a scris și la începutul anului trecut că ar avea o relație. Artistul suferea la vremea respectivă după Selena Gomez, iar Hailey pretindea că îl ajută numai să depășească „o perioadă grea din viața lui.

Spre deosebire de Bieber, pentru care expunerea vieții private a fost până acum un scop mai mult decât o întâm­plare, Hailey și tatăl ei nu sunt tocmai generoși din acest punct de vedere. În mijlocul speculațiilor despre povestea celor doi de iubire, Stephen Baldwin le-ar fi mărturisit ziariștilor că între fiica lui și „domnul Bieber, cum l-a numit actorul, nu este decât o frumoasă prietenie și chiar modelul a notat pe Twitter că „nu-mi doresc decât să-mi țin viața privată doar pentru mine, iar familia mea mă aju­tă să fac asta.'

 

BOYS, BOYS, BOYS…

 

ROCCO RITCHIE

Fiul de 15 ani al Madonnei trece printr-o perioadă destul de agitată, ținând cont de lupta pentru custodie pe care o duc părinții săi. Până acum, Rocco a locuit în Anglia, alături de tatăl său și, cu toate că artista insistă ca băiatul să se mute în America la ea, adolescentul pare să nu-și dorească acest lucru.

 

PATRICK SCHWARZENEGGER

În primăvara anului trecut, fiul Terminatorului ținea prima pagină a tabloidelor în calitatea sa de iubit al excentricei Miley Cyrus. Având în minte manifestările publice ale cântăreței, nu e de mirare că mama lui Patrick, Maria Shriver, nu a privit cu ochi bun această legătură. Noroc că Miley a decis singură să iasă din relație, lăsându-și fostul iubit să se ocupe doar de actorie.

 

 

JADEN SMITH

După ce a jucat în filmul „Pursuit of Hap­piness', lumea întreagă s-a îndrăgostit de puștiul simpatic al lui Will Smith, pe care l-am văzut în 2010 și în „Karate Kid' alături de Jackie Chan. Mai târziu, Jaden și-a lansat propriul brand de haine, MSFTSrep, fără să fi renunțat la proiectele cinematografice.

 

CLAUDIA COJOCEA Foto NORTHFOTO

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro