În ciuda notorietății sale, Eugenia Șerban a știut tot timpul să păstreze discreția în privința vieții personale. Are un fiu, pe nume Lorans Bataineh, despre care spunea în trecut că seamănă leit cu tatăl său și pe care l-a crescut singură. Multă lume și-a pus întrebarea cine este, totuși, tatăl fiului ei, având în vedere că actrița a evitat de-a lungul anilor, să dea prea multe detalii.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Eugenia Șerban are o carieră strălucită în actorie și o poveste de viață intensă, marcată de multe momente grele. Și-a crescut singură unicul fiu, după divorțul de primul soț, și a fost implicată, mai apoi, în relații toxice, care i-au pus la risc până și cariera.
Cine a fost soțul Eugeniei Șerban, tatăl fiului ei, Lorans
Despre viața sentimentală a actriței Eugenia Șerban nu se știu foarte multe lucruri, însă în anii trecuți apăruse în presă informația că a fost căsătorită în anii ’90 cu un cetățean de origine arabă. Din căsnicia cu bărbatul respectiv s-a născut fiul ei, Lorans Bataineh, acum în vârstă de 31 de ani.
Actrița și-a crescut fiul singură și este recunoscătoare pentru faptul că Lorans seamănă leit cu tatăl lui, mai ales că acesta nu mai este în viață. Eugenia a vorbit însă foarte rar despre tatăl copilului ei.
Eu când am divorțat, am divorțat iubind. Dar mi-am dat seama că nu are rost să mai continuăm. Fostul meu bărbat a fost cel mai în vârstă bărbat din viața mea. Nu mai este printre noi. Când am fost foarte tânără am suferit foarte tare, am fost înșelată și am băgat imediat divorț. Cel mai urât lucru pentru mine e trădarea', a mărturisit actrița, într-un interviu mai vechi la Kanal D.
Eugenia Șerban a divorțat de fostul soț când fiul ei avea doi ani
Eugenia Șerban a încheiat căsnicia cu tatăl fiului ei în urmă cu aproape trei decenii, când Lorans avea numai doi ani. Infidelitatea a îndepărtat-o de primul ei soț și a ales să-și crească singură copilul.
„În momentul în care îți dai seama că nu poți să ai un drum comun, indiferent de cât iubești, e mai bine ca fiecare să își vadă de viața lui și de drumul lui. Îmi era mai bine așa. Normal că am suferit. Eu am luat decizia să divorțez.
Atunci când lucrurile nu mai funcționează, este clar că, la un moment dat, relația se va transforma într-una toxică, într-una cu probleme, din toate punctele de vedere. Și nu e cazul. Nu sunt în măsură să dau foarte multe sfaturi, pentru că mi s-a întâmplat și mie. Dar da, e de preferat să ne retragem, dacă putem.
Atunci când iubești e greu să iei o hotărâre. E greu să scoți pe cineva din suflet. Eu nu sunt genul care să uite atât de ușor atunci când pune suflet. Cred că toate suntem așa. Când trecem atât de ușor de la o relație la alta, este clar că nu am iubit”, spunea actrița în trecut.
Eugenia Șerban a avut ordin de restricție împotriva fiului ei
Eugenia Șerban are un singur fiu, Lorans, pe care l-a crescut singură după divorțul de tatăl lui. Tânărul nu și-a dorit să intre în atenția publică și a avut probleme cu legea anul trecut, când a fost cercetat de DIICOT pentru posesie de droguri.
În urmă cu doi ani, actrița a obținut ordin de protecție împotriva lui, după ce relația lor s-a deteriorat subit. Judecătorii au dipus ca, timp de un an, Lorans să păstreze o distanță de minimum 300 de metri față de mama sa și de locuința acesteia.
„Copilul meu nu a vrut să fie persoană publică și am încercat să îi respect această dorință. De ieșit ieșeam împreună, dar el nu a vrut să vină cu mine în presă. A încercat la un moment dat, dar și-a dat seama că această lume nu este pentru el și că preferă să fie anonim. În momentul în care i l-am prezentat pe omul de lângă mine, știam sigură că este o relație care va continua’, povestea vedeta, la Antena Stars.
Ce a învățat Eugenia Șerban din relațiile amoroase eșuate
Eugenia Șerban spune că fiecare relație a învățat-o lecții importante și a preferat să păstreze amintirile frumoase. Actrița crede în a doua șansă și nu regretă niciun capitol încheiat din viața ei.
„Unele persoane din viața noastră au fost mai importante, altele nu. Și am vrut noi să plecăm de lângă acele persoane. Unora le-am purtat mai mult respect, altora mai multă iubire, depinde. Ar fi păcat să nu ne păstrăm amintirile. De obicei, acord și a doua șansă.
Cred că toți ar trebui să facem asta. Cine știe, poate nu se mai întâmplă. De obicei, când se greșește o dată se greșește și a doua oară. Până la urmă e viața mea și nu îmi pare rău de nimic din ce am trăit. Pe fiecare l-am iubit pentru alt motiv. Ne îndrăgostim de altceva’, spunea Eugenia Șerban, la Antena Stars.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-96.jpg)
Eugenia Șerban crede că notorietatea ei a cauzat încheierea unor relații sentimentale. „Ne-am văzut fiecare de drumul lui. E o problemă și din cauza meseriei mele. Oamenii obișnuiți foarte greu acceptă o persoană public lângă ei. Au impresia că pot să facă față situației și unei astfel de relații și pe parcurs își dau seama că nu pot să ducă sau că sunt foarte geloși, și atunci încep micile probleme, la început, după care problemele devin tot mai mari.
Încep să se simtă pe locul doi. Am avut un iubit, cu care am stat șapte ani, și care a plătit foarte mulți bani ca să îmi distrugă cariera. Atunci când am aflat, am ales să ne despărțim. (…)
Am avut și un iubit cu 14 ani mai mic decât mine, dar nu a mers. Eu nu am înșelat, dar am fost înșelată. Am avut iubiți care m-au răsfățat cu cadouri scumpe. Mi s-au pus chiar diamante în pomul de Crăciun„, a mai povestit ea.