Cine este Adrian Kaan de la Survivor. Noul sezon Survivor 2026 promite să aducă telespectatorilor surprize pe măsură, iar una dintre cele mai așteptate schimbări este în ceea ce privește prezentarea show-ului, Adi Vasile preluând rolul de gazdă de la Daniel Pavel. Provocările rămân la fel de dure și solicitante, iar competiția se anunță extrem de strânsă, mai ales având în vedere numele anunțate în cele două echipe.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Cine este Adrian Kaan de la Survivor. În echipa Războinicilor, printre concurenți se remarcă Adrian Kaan, un tânăr antreprenor ambițios, care promite să aducă un plus de strategie și determinare în joc. La doar 34 de ani, Adrian Kaan este dornic de schimbare, este ambițios și luptă să fie mereu cel mai bun, astfel îndeplinește cu brio cerințele acestui show, însă știm din experiența anilor trecuți că lucrurile se schimbă prin prisma condițiilor în care trăiesc.
Cine este Adrian Kaan de la Survivor.
Cine este Adrian Kaan de la Survivor. Adrian Kaan este un pasionat al sportului, lucru care se observă cu ușurință pe paginile sale de socializare, unde împărtășește antrenamente și momente din viața. La doar 34 de ani, este deja antreprenor, dovadă că și-a luat viața în propriile mâini încă de la o vârstă fragedă. Ambiția și determinarea lui sunt vizibile în tot ceea ce face, iar aceste calități îi oferă toate șansele să lupte până în finala Survivor 2026, așa cum a spus-o chiar el.
„Merg până în final. Nu știu cum o să reacționez la condițiile astea. Mă gândesc că faimoșii vin dintr-un alt confort. Sunt două echipe și câștigă un singur om. Nu mi-am făcut nicio strategie. E un joc psihologic, înainte de un joc sortiv, mă bazez pe asta. Am fost la psiholog două ședințe și mă bazez pe asta.', a spus Adrian Kaan.
Viața personală a lui Adrian Kaan
Pe plan personal, Adrian Kaan este tatăl unei fetițe adorabile, care îi seamănă leit, și alături de partenera sa de viață formează o familie de care este profund mândru. Plecarea la Survivor 2026 nu a fost ușoară pentru el, iar Adrian a recunoscut fără ezitare că va fi extrem de greu să fie departe de cei dragi, mai ales de micuța sa, care îi ocupă mereu gândurile și inima.
„Fata o să îmi lipsească cel mai mult. Atu-ul meu e că sunt competitv.', a mai spus el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/001-cover-16-5.jpg)
Adi Vasile este noul prezentator TV la Survivor 2026, care promite multe surprize
Anul acesta, în noul sezon, Adi Vasile preia frâiele Survivor 2026. De când s-a confirmat că va fi noul prezentator al emisiunii, Adi Vasile a atras atenția fanilor reality show-ului de aventură și a oferit câteva declarații despre provocările și noutățile pe care le aduce sezonul acesta.
„Am condus campioni. Acum o să conduc supraviețuitori. Să câştigi o competiţie precum Survivor cred că e nevoie de câteva lucruri foarte importante. Pe de o parte ar fi rezistenţa mentală, psihică la cote înalte pentru a performa şi a trăi în acele condiţii grele de acolo, pe de alte parte ar fi să ai o putere şi rezistenţă fizică, iar nu în ultimul rând cred că trebuie să fii un bun strateg.
Cred că o să fie un show foarte intens în primul rând. Survivor vine cum multă competiție, multă adrenalină, multe lipsuri. Cred că nu ai acolo nimic din ce ai acasă și ești obișnuit să ai acasă și toate acestea te vor scoate dintr-o zona de confort cu totul și cred că vor demască foarte mult fiecare personaj, a transmis Adi Vasile.
Adrian Kaan le-a declarat război colegilor de la Survivor
Într-o ediție anterioară, Adrian Kaan a afirmat că vrea să îi elimine pe toți Războinicii care speră la un loc în finală. El și Alberto Hangan și-au aruncat mai multe săgeți acide de-a lungul timpului, tensiunile dintre ei fiind evidente și pentru ceilalți concurenți.
„Survivor are un singur câștigător și o să îi scot pe toți, ca să se liniștească, să le aduc aminte de ce au venit aici, nu să facă pe dos (…) Îmi arunci mie pastile că nu am eu cuvânt, aoleu, abia aștept! Eu vreau să îi prind pe ăștia care își doresc finala, să îi prind la eliminare, să îi trimit acasă, să le tai macaroana și să le arăt că nu erau pregătiți', a spus Adrian Kaan, la Survivor.
Adrian Kaan are un singur scop: să câștige Survivor!
Cu dor de casă, de familie, de parteneră și mai ales de fiică, Adrian Kaan se numără printre cei mai determinați concurenți ai sezonului Survivor România 2026. La doar 34 de ani, participarea în competiție reprezintă pentru el o adevărată provocare, atât fizică, cât și mentală, fiind hotărât să își testeze limitele în junglă, cu singur scop, și anume să plece acasă cu marele premiu.
Antreprenorul a mărturisit că obiectivul său este să ajungă până în final, iar determinarea și disciplina acumulată în ani de muncă și sport îi oferă încrederea că poate face față tuturor provocărilor din competiție.
Sursă foto: Instagram
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/kaan-survivor-7-1179x1200-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/kaan-survivor-5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/kaan-survivor-4.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilinca-vandici-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/77-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_b294151cddcf4c521232d179f56931a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_2195484d0ab524945656921fd434c19f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_353210184d24654b8fcd21596897b1a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_2f6e1c6d6b8ea289facecdf869d21db8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d85f8aaea1e586c86d33f02697164171.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-andreea-ibacka.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/2223.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-laura-cosoi.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagini-din-culisele-finalei-chefi-la-cutite-sezonul-17.-cum-au-fost-surprinsi-pita-said-si-radu-belet.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/113.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-andreea-ibacka.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/2223.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_1e3e66e4edd015ccc0223c220ebd8a43.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d217a11fac782581b77adeb95f224650.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_6ef97f62d85c82e6a5f1c4c11335db01.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_ba3e53d246354ebcd09539c70d449fcc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ae4fca801821902b06210a097735c324.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_3b045f21bebcd2069004072f1672569b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9a55730b213d7ac233d49ac0c3b01bc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ea94fd846d70242d8e41f22503fc20d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d52e68b6d9da4486e3dc4533ee5f69af.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6843fa7ef0e6384b28871de5ec483a55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_10d817391693d914071aa928fc1996a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6f342811ed34facd0d63dbd1b2eb5d9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ea8234e255c28bbbd554b3ea232c580d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b949bd0aad098ffa5e01e4372e1800a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ef85f214d369e55dfbeb4fe0074f9f64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_f055be8bbd0616f5c6934725d967a062.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_729f946c4aa31257632501aa16caef7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_54cbd12fd019dc2b0dd67cf64c884b46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1f71b467a2cc1d02edefbeb962e413a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_caed2eb2412b7f823fd1af1738b255d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2ed7daa8cdbb7c7534e7d0a818652967.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4eaae3f4b895c836e27107ff5da28175.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_47a893d533490b5797036d914e877944.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_deb15fe5b6525e03c9f5e36951654f56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_8c46a762b0d834c539afe6bafff68168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_35afa5324b7ed61aa10417786fd204b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b6248dd0326645abf81f1ee7132402e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_59cd7bc8d8e5a18b7f7c8f34058d797e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ae0e9bb8dacc980eb5de835bf546e63a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_70989b8fa0d5cb52ec2f1411a36ea0e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-andreea-ibacka.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/2223.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-laura-cosoi.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagini-din-culisele-finalei-chefi-la-cutite-sezonul-17.-cum-au-fost-surprinsi-pita-said-si-radu-belet.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_21db4eea2b2b668ec5e75d867c37035a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6f4b7976ce15a4327257d584cc171c38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_090017b5e97097b0fa68b5de9531d92a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6012b43fa031f7a77ead951a1301f74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01a71748c9e10e40a1ec8cc5d83250fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_c2d1c73011786679bb638bf5ee281c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_ba9512dbdbcd4c883f8a514e97efbc35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_1a51af9e9153c6cfef66e3673efc667c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f0bfce1d47e54db7122127d19046643f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cb4bf75cba4226df6da67ab8c1529275.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_e6d1f72b538666c92e5d8a18bc464274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_661d98a00fb03c842ab8bf0cb44fe4d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_0b9c2e2e9af131e523f4fb151ed6a102.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d8a55ae8b6f566c73be363f8fae9327b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_3da11d5f36daa16199dbe71ef668f19e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_577ef19fad8e79e2c889c3778edf19c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ea8234e255c28bbbd554b3ea232c580d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_78f7cb2a6562aea0bb7cc9fb2783bd69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_bc1529c5ecd3f8cb3970d3aedcf4d664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f675136e43aa70e1be8e7442a5193a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_3f6c2248e3772cad4507687ebe381dd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_93fc07111075d3edb0c36cffc2830d0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a020ed4a532e72b2b4c10b310ae1df2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6d3830b39a647bae9f2ebc9590f87620.jpg)