Cine este Angela Rusu. În vârstă de 51 de ani, Angela Rusu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate voci din muzica populară românească, cu o carieră de peste 20 de ani în spate. Originară din județul Bistrița-Năsăud, artista și-a descoperit dragostea pentru muzica populară încă din copilărie. Când vine vorba despre viața personală, povestea Angelei Rusu poate servi oricând drept scenariu pentru un film de Hollywood.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Cântăreața de muzică populară Angela Rusu are o poveste de viață care bate orice film de la Hollywood. A născut la vârsta de 47 de ani al treilea copil, are un frățior de doar 11 ani și o mamă vitregă de 38 de ani pentru că tatăl ei s-a căsătorit cu o femeie mult mai tânără.
Cine este Angela Rusu şi cum s-a lansat în muzică
Angela Rusu s-a născut în anul 1974 la Gherla, în judeţul Cluj. A urmat liceul teoretic Ana Ipătescu' din Gherla, la secţia Filologie-Istorie şi a Şcolii Populare de Artă din Cluj-Napoca, la clasa Canto-Muzica populară.
Angela Rusu a fost atrasă şi de domeniul juridic şi este absolventă a Facultaţii de Drept.
În data de 7 martie 2000, interpreta bine-cunoscutului cântec Toate Şogoriţele' se lansa în lumea muzicii. Anii 2001 – 2003 au reprezentat o perioadă importantă din viaţa ei, când a fost angajată în cadrul Ansamblului Dor Transilvan' din Bistriţa.
Angela Rusu a fost diagnosticată de două ori cu cancer
Angela Rusu a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost diagnosticată, anul trecut, cu o formă gravă de cancer. A avut, însă, tot timpul sprijinul familiei și nu și-a pierdut speranța nici măcar o secundă.
Așadar, în luna mai 2024, Angela Rusu a fost suspectă de cancer ovarian și a fost supusă unei operații prin care i-au scos uterul și ovarele. La biopsie s-a dovedit că nu avea de fapt cancer.
Din păcate, în luna iulie 2024 a descoperit că are cancer la rinichi, stadiul 1. Pe 6 septembrie a fost operată și medicii i-au scos un rinichi. A urmat chimioteraprie, iar acum e bine, însă trebuie să-și monitorizeze foarte atent starea de sănătate în următorii 5 ani.
„Am fost operată, am avut o intervenție chirurgicală. Am avut o tumoare la rinichiul drept. Mi-au extirpat tumoarea. Era benignă. Deci nu a fost vorba de cancer sau să fac chimioterapie, nimic. Am făcut o postare, pentru că am avut o operație destul de mare, a fost o operație de patru ore. Am fost la o clinică privată din Cluj. M-a operat profesorul urolog, dr. Crișan.
La el am fost și la Medicover la spital am fost internată. Eu, acuma, pentru că am probleme la rinichiul drept, e foarte sensibil și trebuie să am mare grijă, căci am făcut un tratament pentru depresie. Asta am spus-o și la televizor, știa lumea că am avut și o depresie postnatală.
După operație, profesorul mi-a spus, că luam zece pastile antidepresive pe zi, că trebuie să scap de antidepresive. Cantitatea asta, îți dai seama, că funcționam și mă duceam la evenimente. Și iar intram în bula aia. Mi-a zis medicul că trebuie să scap de medicamente pentru că nu sunt bune pentru rinichi’, a povestit Angela Rusu pentru FANATIK.
Angela Rusu a devenit mamă a treia oară la 47 de ani
Angela Rusu a devenit mamă pentru a treia oară la 47 de ani. Cântăreața de muzică populară consideră că a meritat să apeleze la fertilizarea în vitro, deși nu a fost ușor să depășească momentele în care s-a lovit de eșec. Acum este mama unei fetițe de patru ani, dar și bunica unei nepoate de aceeași vârstă.
„Eu, mai având două fete, care erau deja mari, mi-am dorit-o foarte mult încă una. Am devenit bunică după 3 săptămâni de la naștere. Mi-am dorit-o foarte mult pe Măriuca și am avut patru fertilizari in vitro. A patra a fost cu success. Nu este foarte ușor să faci așa ceva. Marius și-a dorit foarte mult un copil și am zis că trebuie să-i dăruiesc acest copil pentru că merită. Dorința ni s-a îndeplinit și Dumnezeu ne-a trimis-o pe Mariuca’, a povestit Angela Rusu.
Artista a devenit și bunica, la trei săptămâni după naștere, iar când a ajuns acasă cu fetița, și-a dat seama că nu mai știe cum trebuie să te porți cu un bebeluș și a sunat-o pe fiica ei pentru sfaturi.
A fost foarte greu, a fost ușor să zic cât am fost însărcinată, am trecut prin procesul de fertilizare in vitro, dar când am născut și am venit acasă, m-am văzut cu ea acasă, am zis: ce mă fac?’ Am uitat complet.
Am avut și eu depresie postnatală, dar mi-am revenit. Aveam impresia că nu mai știu ce să fac cu ea, ce fac cu copilul acesta așa mic. Una e când ai copii la 20-30 de ani și alta e să ai copii la 47 și să fii și bunica și bunică în același timp. A fost foarte greu pentru mine, dar până la urmă m-am scuturat și am luat rolul în serios’, a mai spus Angela Rusu.
Angela Rusu se află în a treia căsnicie
Angela Rusu trăiește de 14 ani o frumoasă poveste de dragoste alături de Marius Moldovan, cu care are o fiică, pe Maria Anais. Artista mai are două fiice din relațiile anterioare. Cei doi s-au căsătorit într-un cadru inedit, în Las Vegas, avându-i ca nași pe Silviu și Mihaela Prigoană. Înainte de relația cu soțul ei, Angela Rusu a mai trecut prin două căsnicii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-9-10-scaled.jpg)
După 14 ani de relație, Angela Rusu și soțul ei, Marius Moldovan, demonstrează că armonia într-un cuplu se construiește cu răbdare, comunicare și mici compromisuri.
„Da, am avut așa mici probleme, mici discuții. De comun acord am zis, totuși, să mergem la o consiliere. N-am fost decât la două ședințe. Până la urmă ne-am dat seama că tot noi putem rezolva. La noi erau pur și simplu niște certuri banale și la care niciunul nu ceda. Adică eu o țineam pe a mea, el pe a lui și automat interveneau certurile că n-ai cum. Trebuie măcar unul să cedeze. Dacă nu, ce facem? Așa este în orice relație. Dacă nu, ce facem?
N-am avut probleme grave niciodată. Sunt de 14 ani cu el. N-am avut niciodată probleme grave. Mici discuții pe care le-am avut. N-am fost niciodată plecată, să ne despărțim sau să fie el plecat. Niciodată’, a declarat artista la „În Oglindă’.
În urmă cu doi ani, Angela Rusu a mărturisit că ea și Marius Moldovan, soțul ei, au fost la un pas de despărțire, după ce artista a slăbit cu ajutorul balonului gastric.