Cine este Cătălin Botezatu. Este un nume de referință în moda românească, un designer care s-a reprofilat constant și a prezentat colecții spectaculoase. Viața lui, plină de culoare și intens mediatizată, a fost presărată cu povești alături de femei frumoase și celebre, dar și cu mari încercări.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Cine este Cătălin Botezatu. A debutat ca model, iar tranziția către statutul de creator de modă a fost un parcurs firesc. În lumea televiziunii a făcut senzație cu aparițiile sale pline de carismă și proiectele de succes, reușind să cucerească publicul și să devină un nume emblematic nu doar pe podium, ci și pe micile ecrane.
Cine este Cătălin Botezatu
Născut pe 3 decembrie 1966 (Alexandria, România), Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri de modă din țară. Stilul său inconfundabil și personalitatea carismatică l-au făcut o figură emblematică în lumea modei românești, dar și în televiziune.
Și-a început aventura în lumea modei în 1984, ca manechin la celebra casă Venus, condusă de Zina Dumitrescu. Doar un an mai târziu, la doar început de drum, Cătălin Botezatu a cucerit Europa, primind la Frankfurt titlul de „Cel mai bun manechin al anului'. După succesul răsunător ca manechin, tranziția către statutul de designer a fost un pas firesc.
„Am început ca model la 18 ani, cu 40 de ani în urmă. După ce am escaladat cariera de model național și internațional, am creat după Revoluţie prima casă de modă privată din România, semnată „Delphi by Cătălin Botezatu', după care, într-un an, s-a transformat în casa de modă a lui Cătălin Botezatu. Aceasta a evoluat în toate direcțiile modei, având fabrici în țară, în orașe precum Târgu Mureș, Cluj și Oradea, unde produc lenjerie intimă, îmbrăcăminte pentru femei și bărbați, precum și tricotaje.
De asemenea, am ateliere de creație în București, unde execut în regim 'made-to-measure' costume pentru bărbați și rochii de seară pentru femei. Ne putem lăuda fără modestie cu 28 de magazine proprii „Viggo by Cătălin Botezatu' în orașe precum Paris, Londra și Los Angeles, și cu faptul că am îmbrăcat 350 de vedete internaționale de la Hollywood', a declarat designerul, potrivit zi-de-zi.ro.
Pe lângă succesul său în modă, Cătălin Botezatu a făcut senzație și în lumea televiziunii. A fost invitat la numeroase emisiuni și a participat la „Burlacul', dar și-a lăsat amprenta și ca jurat în „Bravo, ai stil!', una dintre cele mai urmărite și apreciate emisiuni de modă din România.
Viața amoroasă a lui Cătălin Botezatu
Cine este Cătălin Botezatu. A fost mereu în centrul atenției nu doar pentru talentul său în modă, ci și pentru viața amoroasă intens mediatizată. De-a lungul anilor, a avut relații cu femei frumoase și celebre, dar niciodată nu s-a căsătorit.
Iubirea vieții lui este Dana Opșitaru, alături de care a trăit o relație de șapte ani, însă în trecut au fost și alte povești pasionale care i-au captat atenția publicului. O altă persoană importantă din viața sa este Bianca Brad, frumoasa blondă care l-a convins să pășească în lumea modei.
La începutul anilor 90, Tania a fost o altă mare iubire, tot din lumea modei. Relația lor a fost specială și pentru că, după cum a mărturisit Botezatu, ea este singura femeie pe care mama lui și-ar fi dorit-o ca noră.
Povestea sa cu Bianca Drăgușanu a fost una dintre cele mai mediatizate și turbulente relații, cu certuri frecvente și infidelități, care i-au făcut viața personală la fel de comentată ca cea profesională.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/001-cover-325-scaled.jpg)
Cătălin Botezatu și zvonurile legate de moștenitorii săi
Cine este Cătălin Botezatu. Designerul a făcut declarații surprinzătoare despre viața sa personală, dezvăluind că are mai mulți copii decât se știe în public, deși nu se simte cu adevărat tată. În urmă cu câțiva ani, Andrei Iordache, un tânăr necunoscut publicului pân atunci, a declarat că este fiul creatorului de modă.
„Ilinca, tu știi câți am, dar am hotărât împreună cu aceștia să nu îi mai expun și să devină un subiect tabu, pentru că vor ajunge să fie subiectul tabloidelor, ei nu își doresc asta. Unul dintre ei a vrut, dar e o junglă și a văzut, l-am lăsat să se dea cu capul singur. Am mai mulți copii decât crede lumea, dar nu spun câți. Eu nu mă simt tată din păcate, lumea iar o să mă critice… Cel mai nasol e când spune cineva „ești bunic'. Nu mă văd în postura de tată, dacă nu am fost obișnuit cu soție și așa…nu mă simt. Nu că ai mei au fost reci, tocmai, tata și mama sunt oameni nemaipomeniți dar noi ne-am comportat ușor rece', a declarat designerul în podcastul Ilincăi Vandici.
Ce probleme de sănătate a avut Cătălin Boteztau
Cine este Cătălin Botezatu. În ultimii ani, designerul s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate. În 2019, a aflat că suferă de cancer de colon, după ce medicii i-au descoperit întâmplător o tumoare ascunsă în spatele apendicului. Viața designerului a fost pusă în pericol, însă a fost salvat la limită printr-o intervenție chirurgicală complexă, efectuată într-un spital din Turcia.
„La control o să merg alături de Eva Pavel, buna mea prietenă, îngerul meu păzitor. O să merg curând, pentru că fac din șase în șase luni controale. Prevenția e cea mai importantă. O să merg să îmi fac un alt set de analize, să vedem cum stă inima, cum stau toate celelalte. Eu mă simt foarte bine.
Sufăr de somn, dar în rest sunt foarte bine! Dacă n-aș face ceea ce fac, cred că atunci m-aș îmbolnăvi cu adevărat', a povestit acesta pentru WOWbiz.ro.
Sursa foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/colaj-catalin-botezatu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/catalin-botezatu-bianca-dragusanu-5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/catalin-botezatu-12-1-scaled-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_fa7a3fab1b0dcfcb971d1289d80ee16e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_8ea420b1914dd95d2df8b82f9888009a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e0e37147a39338c885ef3b82eac68df4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f759ceca800c1a4ecfcbcb6fa42cf73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d44e1aea32529efa75fb9da889394bf2.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/valentina-pelinel-si-cristi-borcea-copii-5-1-e1735463299437.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t120033.576-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-solcanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t114517.785-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t143141.949-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_e1fbfec3d925cf7a90b0a1a14af4d9a5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4c7b44e057fa3cbc0d0d5c066cd2e999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_be858466d85c1fa09ed751a8b774e95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b93829fb9b86e135c2362634df43326a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e18891d7f51953ca31271330c865a737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ad27c0d721db04c66d0872bc9b5739ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_de12e0897252a45a62c09a8ed499c702.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_10aa0c7e1eb55b8a5e2f708f7702b539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_92a963baa6d9937f99ed504480ec2510.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/valentina-pelinel-si-cristi-borcea-copii-5-1-e1735463299437.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t120033.576-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-solcanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t114517.785-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d82535e00b693acd9d63e406ef0987b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4472192ab1454822dd51533d8d3c1573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01462d23565d686c7670f02b2617f5da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_35b547bade740f8c1f7951b6f7354ceb.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ad39a5424baf241a4cea43fd1ee8a548.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_153b373f828753985ec255f83628f391.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4af5a2011f6bbc98505cb68fd7ccee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_cb9e840eabb3fede2dd2b82612e7fde2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d8d529033040d4e55ec877cd4fce3728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_935af3dbe2c5622aa996d34408fbdf0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f1757634f32c3d3007945713ac4f9775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2905190f41823e75fc0cbbf13a7967bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c68648d42986f91e1ae9145c4ce3589a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_bd40d067e0543372f3cdcdd98a9ff494.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f3db1c47727786cee155653eb53d7c70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ab267c107713d2e75bb1e16569fcc93a.jpg)