Cine este Dacian Cosmin Dragoș, noul judecător al Curții Constituționale a României. Astăzi, pe data de 8 iulie, Nicușor Dan, președintele României, i-a oferit o funcție importantă în stat, cea de judecător al CCR. Politicianul are vârsta de 50 de ani, deține titlul de Doctor în Drept și a fost cercetător în Statele Unite ale Americii. Iată tot ceea ce nu știai până acum despre Dacian Cosmin Dragoș!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cine este Dacian Cosmin Dragoș, noul judecător al Curții Constituționale a României. Dacian Cosmin Dragoș a fost numit judecător al Curții Constituționale, după o carieră marcată de implicare în reforme legislative, etică academică și reprezentarea României în arbitraje internaționale. Cu o activitate solidă în domeniul dreptului administrativ, politicianul aduce în CCR o experiență juridică și academică consistentă.
Cine este Dacian Cosmin Dragoș, noul judecător al Curții Constituționale a României
Dacian Cosmin Dragoș este cel mai nou membru al Curții Constituționale a României, având un parcurs profesional concentrat pe drept administrativ și etică în cercetare. De-a lungul a trei ani, politicianul a făcut parte din echipa juridică care a reprezentat România în procesul de arbitraj privind Roșia Montană, dar și în alte dosare internaționale similare.
Între 2016 – 2017 și apoi în perioada 2020 – 2023, a condus Consiliul Național de Etică în domeniul cercetării și dezvoltării. A fost implicat direct în reformarea cadrului legislativ administrativ, astfel că a coordonat echipa care a lucrat la redactarea Codului de procedură administrativă, iar câțiva ani mai târziu, a fost expert în procesul de elaborare a Codului administrativ.
De asemenea, a avut un rol activ în cadrul Comisiei Prezidențiale care a evaluat structura constituțională a României între 2008 și 2009.
Mai multe detalii despre cine este Dacian Cosmin Dragoș, noul judecător al Curții Constituționale a României. Este autor și coautor al unui număr semnificativ de lucrări academice: două volume editate în afara țării, șapte contribuții în volume colective internaționale, cinci cărți semnate integral de el și alte patru scrise în colaborare.
Mai mult decât atât, Dacian Cosmin Dragoș a publicat peste 30 de articole în reviste de specialitate.
Citește și: Femeie de 23 de ani, ucisă și apoi incendiată, în Mureș. Principalul suspect este fostul iubit, care a răpit-o acum câteva luni, și avea un ordin de restricție
Politicianul deține titlul de Doctor în Drept
Dacian Dragoș, în vârstă de 50 de ani, deține titlul de Doctor în Drept obținut în 2002. A avut stagii de cercetare în Statele Unite ale Americii și a predat ca profesor invitat în Italia.
A activat atât în cadrul Ministerului de Interne, cât și la Administrația Prezidențială, unde s-a ocupat de proiecte legate de modernizarea administrației publice și de redactarea Codului de procedură administrativă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover-44.jpeg)
Nicușor Dan l-a numit pe Dacian Cosmin Dragoș noul judecător al Curții Constituționale a României
Nicușor Dan l-a numit pe Dacian Cosmin Dragoș noul judecător al Curții Constituționale a României. Anunțul a fost făcut de președintele României prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.
„L-am numit astăzi pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României. O personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, Dacian Cosmin Dragoș este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă și a Codului Administrativ, profesorul Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, fiind remarcat pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific. A fost, de asemenea, timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană.
Am ținut ca prin nominalizarea unei personalități recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european să îmi reafirm angajamentul față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției și respectarea statului de drept. Am ales un profesionist al dreptului pentru că sunt convins că acesta trebuie să fie profilul unui judecător care poate contribui la consolidarea rolului CCR de garant al supremației Constituției', a scris președintele României pe pagina sa personală de Facebook.
Sursa foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/dacian-cosmin-dragos3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/dacian-cosmin-dragos3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/dacian-cosmin-dragos2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_56b11b9608cd8d36deff2d8fc7763ba6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_3c474e0124f06407d55dc4188e83c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_3b4b7cc6f2707b01f7baadbbc4635d39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_c4a749c3a75eb63c5f076f021f2057f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d44e1aea32529efa75fb9da889394bf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/antonia-alex-velea1-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/mihai-traistariu-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta_8848921-1-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-13t141921.255-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/valentina-pelinel-si-cristi-borcea-copii-5-1-e1735463299437.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t120033.576-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_0b097f35f6dbeb913c8b832f0a7f9d06.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_97dfe34d963128900c77442464eda9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_be858466d85c1fa09ed751a8b774e95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_1e41e54b77dcd42127c262d179bddea5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_dfbe7bc02cb40553b2b6e601cba45345.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0e31d8fd6267ecdee50e874644067298.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e18891d7f51953ca31271330c865a737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_35f0114ca4d7a2cddee4cf8a78846a36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_44049b3794c6e4c0f3c2c9b1ac8b1966.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-solcanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t114517.785-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07bf4bdb0b446a7e5f3b615220bf833a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4472192ab1454822dd51533d8d3c1573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01462d23565d686c7670f02b2617f5da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_35b547bade740f8c1f7951b6f7354ceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_a47aedfb7ecffb8918957a7ee3eafac5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ad39a5424baf241a4cea43fd1ee8a548.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d71967af0ab0590416057b3301bf3c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4af5a2011f6bbc98505cb68fd7ccee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d8d529033040d4e55ec877cd4fce3728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_935af3dbe2c5622aa996d34408fbdf0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_35f0114ca4d7a2cddee4cf8a78846a36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f1757634f32c3d3007945713ac4f9775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2905190f41823e75fc0cbbf13a7967bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c68648d42986f91e1ae9145c4ce3589a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6f11d7700de1bf1b63dde2016c70cfbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_e651a8fb5cac9ae55ad34d97ea5fbfdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c4121c87f61f1c2b9749875e52cbbe3a.jpg)