Cine este Daniel Nuță. A fost luptător de full-contact, este actor, joacă în producții internaționale și se iubește cu prezentatoarea TV Diana Bart

.

Cine este Daniel Nuță. Unul dintre cei mai promițători actori ai generației tinere din România, la 32 de ani Daniel Nuță are o carieră în plină ascensiune atât pe plan local, cât și internațional. De la seriale românești la roluri în producții Netflix, Daniel se remarcă prin talent, disciplină și o prezență magnetică pe ecran. Pe plan personal, după despărțirea de actrița Cezara Petredeanu, actorul trăiește o nouă poveste de dragoste alături de Diana Bart.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Cine este Daniel Nuță. Cu o carismă naturală și un parcurs profesional în continuă expansiune, Daniel se impune tot mai mult în peisajul cinematografic european. De la roluri în seriale românești de succes, până la apariții în filme distribuite global, actorul reușește să îmbine talentul cu rigoarea, construindu-și o imagine autentică și credibilă. Fie că interpretează personaje istorice sau contemporane, Daniel Nuță aduce pe ecran intensitate, profunzime și o energie care îl diferențiază în mod clar de alți actori ai generației sale. Înainte de a deveni cunoscut pe micul și marele ecran, Daniel a fost luptător de full contact.

Daniel Nuţă a fost sportiv de full contact, acum este actor în SacrificiulDaniel Nuţă a fost sportiv de full contact, acum este actor în Sacrificiul

Cine este Daniel Nuță

Daniel Nuță s-a născut în anul 1993, în Brănești, județul Ilfov . A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 2015, iar debutul său profesional nu a întârziat să apară. Primul rol important l-a avut în 2016, în serialul american „Tyrant', produs de FX.

Citește și: Teona Stavarachi, detalii despre scenele de dragoste cu Daniel Nuță din serialul Groapa, de la Pro TV: „Eu nu am mai făcut asta înainte și…'

Citește și: Daniel Nuță și-a schimbat complet look-ul pentru serialul Groapa, difuzat de Pro TV. Cum arată acum: ‘Parcă mă simt cu câțiva ani mai…’ / EXCLUSIV

Citește și: Ecaterina Ladin nu a simțit presiunea de a se conforma standardelor de frumusețe: „Kilogramele în plus m-au făcut mai ușor de iubit’. Cea mai dură replică pe care i-a spus-o un regizor / EXCLUSIV

Pe plan local, Daniel a jucat în seriale de succes precum:

  • „Sacrificiul' (2020)
  • „Adela' (2021)
  • „Groapa', unde are rol principal

În cinematografie, a apărut în filme precum:

  • „Dragonheart: Vengeance' (2020), o producție Universal
  • „High Strung Free Dance' (2016)
  • „Eroii de la podul Jiului' (2020)
  • „Watcher' (2022), un thriller filmat în România

Cel mai cunoscut rol internațional al său este cel al lui Vlad Țepeș în sezonul 2 al serialului „Rise of Empires: Ottoman – Mehmed vs Vlad', difuzat pe Netflix, unde a primit aprecieri pentru interpretarea intensă și autentică.

Încurajat de părinți să joace în seriale

Cine este Daniel Nuță. Acesta spune că nu a fost încurajat de părinți să devină actor, căci și-ar fi dorit să-și construiască o carieră într-un domeniu mai practic. Chiar și așa, protagonistul din serialul „Groapa’ și-a urmat vocația, mai ales că visa să joace încă din perioada adolescenței.

„Nu, am vrut tot timpul să joc în seriale. Eram mic și mă uitam la seriale de pe Acasă TV, cele cu Dan Bordeianu, cu Adela Popescu și așa mai departe și visam. Cotimanis, Elvira, uau, ce era acolo!

Eram destul de mic 12 -13-14 ani. După care am crescut și nu m-am mai gândit la treaba asta neapărat. Ai mei au vrut să merg la Politehnică, bineînțeles că nu am vrut așa ceva și am zis: ‘nu, eu vreau să fiu actor, să joc în filme, să joc în seriale și uite că se întâmplă lucrul ăsta’, a dezvăluit actorul.

Într-un interviu pentru VIVA!, actorul povestea de unde a început pasiunea sa pentru cinematografie.

„De la filmele de pe VHS cu Bruce Lee și Jean Claire Van Damme pe care mi le aduce tata săptămânal acasă. Aveam obiceiul nostru, să le vedem împreună. Faimosul video player pe care îl aveam acasă. A trecut prin multe. Inclusiv, odată, pe la 4 ani, am fost atât de supărat, încât l-am umplut cu brânză topită”, ne-a povestit Daniel Nuță.

Acesta a povestit, cu umor, și cum s-a simțit când a primit primul său rol într-o producție internațională – în serialul american „Tyrant'.

„Mă simțeam cel puțin Brad Pitt. Filmare în Budapesta, zbor la business class, șofer personal, training de tras cu arma pe set, zile de odihnă după filmare. Nu știam ce mi se întâmplă. Real, am dat tot ce a fost mai bun”, ne-a povestit el.

Daniel Nuță e pasionat de motociclete și a fost sportiv de full contact

Cine este Daniel Nuță. Actorul are permis de motor încă de la 19 ani, iar singurul lucru care l-a împiedicat să conducă a fost faptul că nu avea un motor al lui. În serialul Sacrificiul actorul a interpretat un rol care i-a dat ocazia să urce pe motocicletă.

Robert Câmpeanu este un medic cardiolog, workaholic, familist convins și un rebel cu cauză', aș spune eu în comparație cu James Dean în rolul lui Jim Stark. În timpul repetițiilor, am venit şi cu cu nişte propuneri, una dintre ele fiind ca Robert să conducă un motor', a declarat Daniel Nuţã.

Ce l-a determinat pe Daniel să își cumpere un motor a fost chiar personajul pe care îl interpretează în serialul Sacrificiul: Am permis de la 19 ani, dar nu conduceam pentru că nu aveam un motor. Iubeam motoarele Triumph de mult timp. Odată cu ideea că Robert conduce, am luat decizia să merg să îmi cumpăr unul. Puteam să cer producției să îmi facă rost de unul de fiecare dată când era nevoie de el pe platou, dar am preferat să îl am pe al meu pentru că vreau să îmi perfecționez stilul de a conduce.

Plus că este un ,,drog', odată ce te-ai urcat pe el, nu îl mai poți lăsa. De când a început vara, nu știu dacă am mai folosit mașina mai mult de câteva zile. Nu știu ce voi face la toamnă sau la iarnă când nu voi mai putea conduce din cauza condițiilor meteo. Și abia aștept să-mi cumpăr și un alt model. Tot Triumph', a mai completat Daniel.

De asemenea, Daniel Nuță a fost sportiv de full contact

„Dani este acel băiat cu părul lung și barbă, care, în ciuda aparențelor, este destul de introvertit, nu vorbește prea mult, îi place mai mult să asculte, fost sportiv de Full-Contact, mai târziu devenit actor, al cărui scop este să bucure oamenii și să le ofere tot ce are el de oferit', spunea actorul în urmă cu ceva timp, pentru LiterNet.ro

„Înainte de facultate, înainte de a lua decizia de a susține admiterea, viața mea se rezuma numai la sport, iar teatrul era doar o formă de relaxare, în care mergeam pentru a mă bucura de poveștile de pe scenă. Nu îmi imaginam că va veni o vreme când voi deveni eu „făuritor de povești' pentru ceilalți. Poate doar în subconștient visam să fac și eu parte din spectacol, dar nu-mi dădeam seama de asta. Acum, în schimb, teatrul a devenit singura mea armă de supraviețuire în această „lume ne-bună'.', spune Daniel Nuţă.

Viața sentimentală: între discreție și controverse

Cine este Daniel Nuță. În trecut, Daniel Nuță a avut o relație cu actrița Cezara Petredeanu, cunoscută din producții precum „Umbre' și „Oameni de treabă'. Cei doi s-au despărțit discret, după 4 ani de relație. Daniel Nuță a vorbit recent despre ruptura de Cezara, confirmând că relația lor s-a încheiat la începutul acestui an. Cei doi au fost într-o vacanță exotică în Thailanda, iar la scurt timp după întoarcerea în țară au decis să meargă pe drumuri separate.

Într-adevăr m-am despărțit de Cezara, cu care eram împreună de patru ani. Ne-am despărțit la începutul anului și după aceea a fost plecarea mea în Grecia pentru un proiect. Iar când m-am întors, am cunoscut pe cineva și lucrurile au funcționat cât au funcționat. Am avut niște plecări, într-adevăr, când am fost văzut în aeroport, mergeam spre Roma la o expoziție a lui Carravaggio, expoziție foarte impresionantă. S-au adus din toată lumea opere de-ale lui’, a povestit Daniel Nuță pentru Cancan.ro.

În prezent, Daniel este implicat într-o relație care a stârnit interesul presei mondene, dar și al fanilor. A fost surprins în ipostaze tandre alături de prezentatoarea TV Diana Bart, cunoscută de la Prima TV. Diana, mai în vârstă cu 12 ani, a divorțat recent de soțul ei, Mihai Dumitrescu, cu care are două fiice. Imaginile cu Daniel (32) și Diana (44), sărutându-se în public, au alimentat speculațiile despre o relație oficială, deși cei doi nu au făcut declarații directe.

Sunt divorțată de mai bine de șase luni, aspect care poate fi confirmat prin documente oficiale. Prin urmare, orice afirmație sau insinuare potrivit căreia aș fi fost implicată într-o relație de natură să constituie o „înșelare’ este lipsită de temei și creează o imagine eronată asupra realității faptice', este mesajul transmis de Diana Bart, după ce a fost surprinsă în brațele actorului Daniel Nuță.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton