Cine este George Ivănescu. Un nou sezon al emisiunii Insula Iubirii va începe în curând și, la fel ca în anii precedenți, telespectatorii au ocazia să cunoască în avans ispitele și concurenții care care vor aduce multă pasiune, surprize și momente incendiare pe insulă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cine este George Ivănescu. Cel de-al nouălea al emisiunii Insula Iubirii promite să fie și mai incediar, dat fiind că, în acest an, pe lângă participiantele din România, iau parte și concurente care trăiesc în străinătate și au revenit special pentru acest proiect. Așadar, popularitatea show-ului a trecut granițele țării, iar surprizele vor fi pe măsură.
Cine este ispita George Ivănescu de la Insula Iubirii
Cine este George Ivănescu. Are 33 de ani și este una dintre ispitele masculine de la Insula Iubirii, sezonul 9. Rolul său este să testeze fidelitatea concurentelor, punându-le la încercare în cadrul celui mai dur test al iubirii.
Tânărul, născut sub semnul Leului, este antreprenor în domeniul horeca și gestionează mai multe afaceri. A locuit mai mulți ani în Italia, astfel că are o experiență internațională amplă. Cât despre atuurile sale, George e pregătit să aducă energie bună pe insulă și să-și folosească șarmul incredibil.
„Aduc zâmbete și distracție, sunt explozia de care ai nevoie. Arma mea cea mai puternică? Sinceritatea', a declarat cel poreclit Jaguarul.
Drama lui George Ivănescu
Cine este George Ivănescu. A petrecut cea mai mare parte a vieții în Italia, dar s-a întors în România pentru noi oportunități în afaceri. Ispita masculină și-a deschis o franciză Tucano Coffee în Deva și este co-proprietar al unui restaurant în Italia, combinând astfel pasiunea pentru business cu spiritul aventurier.
George Ivănescu a avut o copilărie marcată de divorțul părinților, care s-a întâmplat când avea doar trei ani. Lipsa afecțiunii și sprijinului lor l-a făcut să devină mai puternic și mai independent, iar aceste experiențe l-au motivat să lupte pentru succes și să-și croiască singur drumul în viață.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-280.jpg)
Radu Vâlcan, despre noul sezon al show-ului: „Nu trebuie ratat'
Cine este George Ivănescu. În martie, după încheierea filmărilor, Radu Vâlcan spunea că noul sezon, filmat în Thailanda, va fi plin de emoții intense și momente neașteptate. Deși nu a oferit multe detalii, a promis că testele vor scoate la iveală adevăruri și trăiri puternice, făcând din acest sezon unul de neratat.
„Încă nu-mi vine să cred că a trecut o lună de la momentul în care am ajuns în Thailanda, alături de întreaga echipă pentru a pregăti ultimele detalii și a începe treaba! După o perioadă încărcată, în care am numărat atât apusuri, cât și răsărituri, în cele mai frumoase locații, în timpul filmărilor și în care ne-am implicat la maximum, fiecare dintre noi, iată-ne, astăzi, la finalul lunii martie, gata să ne întoarcem acasă.
Aș vrea să vă ofer atât de multe informații din culise, dar încă nu e momentul, așa că mă rezum la a vă transmite că va fi un sezon ce nu trebuie ratat. Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând, iar testul va scoate la iveală fiecare detaliu!', a declarat gazda show-ului.
Sursa foto: A1 & Facebook