Cine este Mircea Brânzei. A fost asistent la „Surprize, surprize”, a lansat afaceri care i-au adus milioane de euro și e căsătorit cu Denisa Tănase

.

Cine este Mircea Brânzei. După ce a renunțat la muzică, Denisa Tănase și-a construit un imperiu în lumea parfumurilor și, de când a așternut ideea pe un șervețel, soțul ei i-a fost alături pas cu pas. El este tot antreprenor, iar experiența acestuia în afaceri a completat perfect viziunea ei creativă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Cine este Mircea Brânzei. Brandul de parfumuri al Denisei Tănase a ajuns la o cifră de afaceri de 12 milioane de euro. Totul a pornit de la o idee scrisă pe un șervețel și o investiție de câteva sute de euro. Soțul artistei, Mircea Brânzei, este tot antreprenor și activează în domeniul imobiliar.

mircea branzeimircea branzei

Citește și: De ce nu se mai afișează Denisa Tănase cu soțul ei, Mircea Brânzei, în mediul online: „Am ales să protejez mai mult zona asta de intimitate'

Cine este Mircea Brânzei

Mircea Brânzei și Denisa Tănase sunt căsătoriți din anul 2021. El este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare, în cadrul Universității Politehnica din București. Are afaceri prospere, însă nu a visat de la început să devină antreprenor, fiindcă îl atrăgea meseria de pompier.

Destinul, însă, l-a condus într-o altă direcție. Potrivit wowbiz.ro, Mircea Brânzei a fost atras și de lumea televiziunii, astfel că, pentru o perioadă de timp, a fost asistentul Andreei Marin, în cadrul emisiunii „Surprize, surprize'. A avut și o formație și abia după terminarea facultății a descoperit că are o intuiție pentru oportunitățile de a face bani.

„Am avut și o formație, dar ulterior am renunțat pentru că nu aveam talent de niciun fel, nici la cântat, nici la dansat, doar la dansat, dar puțin. Și, când am terminat facultatea, în vara lui 2007, a apărut o oportunitate – reforma pensiilor private. Am fost la un seminar unde n-am înțeles nimic, am văzut doar multe cerculețe pe tablă și am înțeles un singur lucru: dacă umplu cerculețele cu oameni o să pot să fac mulți bani și asta am și făcut.

Mi-am construit o echipă și primeam bani pentru fiecare contract adus de fiecare om, iar eu mi-am făcut o echipă de 473 de colaboratori și în 4 luni am câștigat aproximativ 60.000 de euro. Nu știam ce înseamnă să investești la vremea aceea, așa că am cheltuit toți banii – mi-am luat mașină și s-au dus pentru că nu aveam educație financiară. Am continuat în domeniu, dar știam că nu îmi doresc să fiu angajat și am lucrat fără salariu, eram doar agent, singurul care a ajuns pe poziție de manager', a povestit el în cadrul unui interviu.

Citește și: Cum a convins-o Denisa Tănase pe sora ei să i se alăture în afaceri: „M-a sunat în seara când a filmat emisiunea, plângea, era foarte supărată. Am dus ceva muncă de lămurire…'

Ce fime deține Mircea Brânzei

Cine este Mircea Brânzei. Pentru o perioadă de timp, soțul Denisei Tănase a lucrat în domeniul asigurărilor. Abia în anul 2011 și-a deschis prima firmă, însă lipsa de experiență și-a spus cuvântul, iar profitul obținut nu a fost direcționat în investiții, ci s-a rispit pe cheltuieli personale.

În 2014, după ce a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza unor probleme de sănătate, Mircea Brânzei a lansat afacerea X-body. A pornit modest, cu un singur aparat și doar doi antrenori, însă rezultatele rapide au dus la o creștere fulminantă a business-ului. A investit constant în echipamente și a extins conceptul, transformând afacerea într-un succes care îi aduce milioane de euro.

În prezent, Mircea este managerul companiilor Fit4You și Fit4You Delivery.

Citește și: Cine este Delia Dinu. A demisionat după 20 de ani de la Cotroceni, din funcția de consilier prezidențial, fiind decorată de trei șefi de stat și un rege

Cum s-au cunoscut Denisa Tănase și Mircea Brânzei

Cine este Mircea Brânzei. Denisa Tănase și Mircea Brânzei și-au unit destinele în vara anului 2021, alegând un cadru de vis pentru a-și celebra dragostea. Ceremonia a avut loc pe Riviera Franceză, într-un cadru intim, fiind prezenți doar apropiații lor.

„Ne-am cunoscut la botezul fiului lui Andrei de la Alb Negru, apoi am reintrat în contact când am aniversat 30 de ani, iar el a oferit vouchere la clinica de remodelare tuturor invitaților de la petrecerea de ziua mea.

Am simțit și realizat că acoperă golurile pe care le aveam, în sensul de completare și de a mă ajuta să mă calibrez pe un drum pe care să am mai multă încredere în mine și în lucrurile pe care le pot face. El mi-a transmis doctrina asta, conform căreia totul este posibil.

Și când te descoperi pe tine într-o variantă mai bună a ta datorită omului de lângă tine, pentru mine ăsta e principalul și cel mai important semn. Este valabil și în cazul lui. Amândoi am devenit variante mai bune avându-l pe celălalt alături. Fiecare în parte a contribuit la a repara ceva ce poate nu funcționa atât de bine la celălalt. Și continuăm să facem asta', a spus Denisa pentru revista VIVA!.

Denisa Tănase și soțul ei își doresc copii

Cine este Mircea Brânzei. Artista și soțul ei își doresc să devină părinți și au făcut investigațiile medicale, însă, până în prezent, visul lor nu s-a împlinit.

„Îmi doresc copil, dar nu vreau să notez asta ca pe un minus sau pe ceva care îmi lipsește. Nu vreau să transmit ideea de tabloul perfect. (…) Cred că e misiunea supremă pentru o femeie. Mi-am plăcea să simt sentimentul de mamă, să cunosc iubirea necondiționată, dar nu vreau să fac din asta un caz. Ne dorim, am luat măsuri, nu am așteptat să ne pice din cer. Am făcut demersurile și tot ce trebuie făcut, nu suntem ignoranți. Am investigat, nu există probleme medicale’, a declarat afacerista în podcastul lui Bursucu.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton