Cine este Nicoleta Pauliuc. PNL își resetează conducerea și aduce în prim-plan o voce feminină puternică. Nicoleta Pauliuc, senatoare și lideră a Organizației de Femei din partid, a fost aleasă prim-vicepreședinte în urma Congresului Extraordinar din 12 iulie.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cine este Nicoleta Pauliuc. Este prima femeie care ocupă această funcție în conducerea PNL în ultimii zece ani, într-un moment în care liberalii promit reformă în forță sub noul lider, Ilie Bolojan. Partidul dă semne că încearcă să se deschidă spre o reprezentare mai echilibrată și mai modernă.
Cine este Nicoleta Pauliuc, prima femeie prim-vicepreşedinte PNL din ultimul deceniu
Născută în 1971, județul Galați, Nicoleta Pauliuc este prima femeie care accede la funcția de prim-vicepreședinte al PNL după o pauză de zece ani. A fost aleasă fără emoții, fiind singura candidată înscrisă în cursă. În urmă cu aproape un deceniu, singura prezență feminină într-o poziție similară a fost Raluca Turcan, parte din echipa condusă atunci de Ludovic Orban.
„Dacă Ilie Bolojan este pumnul de fier al partidului în aceste vremuri, eu îmi doresc să fiu mănuşa de catifea. Domnul prim-ministru are forţa să ia decizii grele atunci când România trebuie să revină pe drumul justiţiei sociale şi al dezvoltării. Vin în completarea acestui plan cu empatie, înţelegere şi grijă faţă de cei vulnerabili. Asta cred că trebuie să fie PNL astăzi, un pumn de fier într-o mănuşă de catifea', a declarat Nicoleta Pauliuc la Congresul extraordinar al liberalilor, înainte să fie votată.
Cariera Nicoletei Pauliuc. Ce studii are
Cine este Nicoleta Pauliuc. Are o pregătire în domeniul juridic, absolvind Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir' din București. După cinci ani de studii, a intrat în profesia de avocat în 1997, activând timp de aproape două decenii în propriul cabinet de avocatură.
În 2015, Nicoleta Pauliuc și-a completat pregătirea profesională cu două specializări în domeniul securității: un curs de Securitate și Bună Guvernare la Colegiul Național de Apărare, urmat de unul la Colegiul Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații.
Aflată la al treilea mandat de parlamentar, Pauliuc deține în prezent funcția de președintă a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat – una dintre cele mai influente poziții din forul legislativ.
Citește și: Indemnizațiile pentru părinții aflați în concediu de creștere copil scad cu 10% de la 1 august 2025
Viața privată a Nicoletei Puliuc. Cine este soțul ei
Cine este Nicoleta Pauliuc. În urmă cu două decenii, soțul Nicoletei Pauliuc, Viorel Pauliuc, ofițer de poliție la acea vreme, a fost implicat într-un caz cu mare vizibilitate publică, legat de rețelele interlope. El a petrecut câteva luni în arest preventiv, fiind acuzat de procurori de favorizarea infractorului din clanului Cămătaru.
„Dacă soțul meu greșea și existau indicii sau suspiciuni, șefii lui puteau da o altă soluție sau să dispună măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate', a spus atunci Nicoleta Pauliuc pentru Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover_page-0001-79.jpg)
Ce diagnostic crunt a primit după moartea tatălui ei
Nicoleta Pauliuc a povestit că a crescut într-o familie modestă, alături de două surori, în județul Galați. Părinții lor au pus accent pe educație, investind tot ce aveau pentru ca fetele să aibă acces la școală.
„M-am născut în Galați, lângă Tecuci, într-o familie cu trei fete. Visul părinților noștri a fost să ne facem școala, să ne depășim nu neapărat condiția, dar să facem lucruri pe care ei nu au reușit să le facă pentru că nu au avut acces atât de mult la educație. Tot ce au avut ei au investit în noi, plecând și de la lipsa concediilor', a mai spus ea pentru sursa citată anterior.
În primul său mandat de senator, Nicoleta Pauliuc a trecut printr-un moment dificil, după ce și-a pierdut tatăl. Durerea provocată de această pierdere a coincis cu diagnosticul unei forme rare de cancer pancreatic. A urmat o intervenție chirurgicală complexă, realizată de reputatul medic Irinel Popescu.
„Pe tata l-am pierdut în primul mandat și pierderea lui a dus și la declanșarea cancerului. Pe fondul supărării, nu am putut să depășesc momentul. Am învățat să apreciez fiecare bucurie. Vă spun sincer, faptul că deschid ochii în fiecare zi înseamnă că Dumnezeu mai are treabă cu mine. Pe 16 august, fac opt ani de zile cu noua mea viață. Noua mea viață înseamnă după ce am terminat tratamentul de cancer la pancreas', a explicat Pauliuc pentru Libertatea.
Sursa foto: Hepta & Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/hepta_7206415-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/nicoleta-pauliuc-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/nicoleta-pauliuc-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-foto-2025-11-27t162832.491-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/666.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_32a1b1c96e5e9783efa1d2805a163df7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_07f52b967a1f2dec6c0e611a16f1942f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_b8e1c37ef28ae1c343045a33acec567d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_33d1d76de83586d44abe2b085ed6ce27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-andreea-esca-jurnal-1-decembrie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-larisa-ionut-casa-iubirii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/55-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/iuliana-pepene-1200.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/666.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/catalin-maruta-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-foto-2025-11-27t162832.491-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_fb6c9dd570a70d402eaa518dbc97f8a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_07f52b967a1f2dec6c0e611a16f1942f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_dea39a2838a80a629ebf351e92ae9c63.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_a865c2f9af9be47da712cd378e58d593.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_33d1d76de83586d44abe2b085ed6ce27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_13b33a30194c689bc8a4c58e5c58d596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_220fc2160dac5be66fbf3f9d4d3b9426.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_59020afc9625af35c67fbb3e679643d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0066567572b1cd196ff978b8a6dc1f15.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_4561d08e9869680c4cbd62d8e98b0823.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7389e5acdcd02cde5649395b6d5ff1be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_1cf9c50d98312e379878660aef6d5ff2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_99b2d91cdcbc0d175f7e317fa6337328.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_8b8be89469882516f2c1f31923bf4741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_59ec380ebc119e91b5bf23fc0b0317e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_05079b0619a2f9375d7bdb2329499029.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3dfab11636b5840a499e21c3c79cb157.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_6e5fd5a7ca90e1d39118fd25e1ddcbcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_fe42e5e728b07c9b56ebe77d79b84614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f8ba8e6d8717e7f61d022d6c50530d0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ce672c34fd50d77774575243162313ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_d6b1d88b3684dd573b68bc98d5d4b142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3d60815546ebc982d181d2230d192be2.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_10b2b02864f78a82f39042db8117b71b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_734553d36c0299942912372e586bb3c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b3e8fded301d2f484e378952d5c35ddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_dea39a2838a80a629ebf351e92ae9c63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_c3fff414aa82f864f2c982be4c1d4e1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_ff86b1cee4cfb191dd934f7353542b4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_187082434784196b9c424271bd62c55e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f12478433c5c6799acde78c748cfbf19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_9e4838eda0861429a334ce63683a5c1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4429779f6feb17454925d3b5885f70ad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_240df289ce9ecf02880d169cc49b82d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_397790788b03cdb9351109136bbbcb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_4e90221735bb445d70856ab043be49db.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_af7ec2102d6abe265e88d2f75a295e88.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_1bf18f2607a0d12ad8478ff3eb716434.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b899d74c1ee10bac9a4cbeee6a1b5e9a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_994982587f178556c0a6e17399f8ef4d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/37_258c793004d8fbaa62bd9c529852d282.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/49_9c477e73ed97389064803b4d8aa38a26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_763579ccaee64b92fb5443a08254cc4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_db95e1d2323b024580621175ac12b8e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-andreea-esca-jurnal-1-decembrie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-larisa-ionut-casa-iubirii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/55-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/iuliana-pepene-1200.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_800cc43e2cd6fec543d49de8df0be241.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3254cd216951ba8895d1b03aec243e62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_55f44a9ab12c1d4e39af92d168afc71b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_05c852509a7be18248c46156053e369f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_743d0b7d330a44b733061abd701ba63c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_02d9a472a64b71dc7d83e4b692ad9a58.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_1544cd6694cf3d4d56f02aa96e93919e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_cdc70e14dfd35457b090fecf065124b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7acb99e425e2c738fade257a29f305a3.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_eb407296cecf556e9b2dbbd4df7cf3df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_c4e15fbc4014e131ca21fba45d6bf922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_059e83e3d0f8811ba1cd15040af8a82d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_02164e44bed3520bb0e78ee5c5b6387d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_3749b5c5e43640fdf999d1f15664bfa5.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_77d30fe27a5a978cd1fd4d1f2ad4a1a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_b838dc092b8e830cf05aaf1086287555.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_3e4e0c7b5e65c008d9ccda3481ca91d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6d5aad160c88da2ed91a3de2af6a99fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ebea97c723e32b4110686a9f6d9dc77a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_49e8de68e1bc74f2979534daa8ae724a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_1cf9c50d98312e379878660aef6d5ff2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_d1e0c53602751dfb63aae2c3c6725595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_36fe93febf23f71eb4a62cc9a9e3cbc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_29714f2a740abcfc89bc2a17ac8d4e8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_83808debc6e68745daede3bc8c72e541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_01609a9f5ef571faefef7deef33310d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_8bb38c4e7324a8ae33a872a14fab793a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a4c5e6fb93b9d043cafe306f188b659c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f443ccc1ec9fd2029a9c70c4f634c3e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f3c1e1b4290f91ec8e4cee3ea658b0cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_e4629972b28cfc42dd44a54a53811245.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_05049455e0415a0d9cb6b26dfa65c1a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d6c125f081f7142d022bde13dae3b0a8.jpg)