Victor Rebengiuc a avut o viață marcată de greutăți, dar a reușit să își depășească condiția și să ajungă unul dintre cei mai iubiți actori. Nu a crezut niciodată în jumătăți de măsură, așa că și-a făcut profesia cu dăruire. Nu a avut un tată alături, dar a avut o mamă care ar fi făcut orice pentru el și fratele lui, care a luptat să le ofere totul, în vremurile când nu aveau nimic, și niște bunici care i-au înconjurat cu dragostea lor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cine este Victor Rebengiuc. Actoria i-a fost șansa pe care destinul i-a oferit-o. Nu visa la scenă, dar viața l-a surprins. „Moromeții', „Pădurea spânzuraților' și „De ce trag clopotele, Mitică?' sunt doar câteva dintre filmele în care a jucat și care spun multe despre talentul lui, iar „O scrisoare pierdută', „Moartea unui comis-voiajor', și „Tatăl' sunt doar câteva dintre piesele memorabile cu care a ajuns la sufletul publicului.
Cine este Victor Rebengiuc
Cine este Victor Rebengiuc. Actorul a trăit o dramă în copilărie. A crescut fără tată, doar alături de mama, de fratele lui și de bunici, așa că lipsurile au fost mari. A simțit întotdeauna lipsa celuilalt părinte, mai ales când avea nevoie de un sfat, dar a reușit treptat să se obișnuiască ușor cu situația.
„Am crescut fără tată, care ne-a părăsit pe mine şi pe fratele meu când eram foarte mici, eu cred că aveam doi ani şi el un an. Am fost crescut de bunici, din fericire, pentru că am avut nişte bunici materni foarte buni. Cealaltă parte a familiei, familia din partea tatălui meu, nu am cunoscut-o. Era de pe undeva de prin Moldova şi n-am avut ocazia să-i cunosc.
Am simţit întotdeauna lipsa unui tată. E altceva când ai un tată, îmi închipui, când ai cum să te sfătuieşti cu el în legătură cu fel de fel de lucruri care ţi se întâmplă copil fiind. Ţi-e părinte, ai nevoie, de aceea există doi ca să facă un copil, pentru că un copil are nevoie de amândoi, povestea Victor Rebengiuc, la Digi 24.
Victor Rebengiuc a cunoscut din plin sărăcia în copilărie
Cine este Victor Rebengiuc. Actorul a cunoscut din plin sărăcia. În copilărie mânca rareori carne, pentru că cea care i-a dat viață ducea tot greul și cu un salariu nu se descurcau foarte bine. Cu toate astea, acele vremuri l-au pregătit parcă pentru ce a urmat. Tatăl care i-a părăsit a murit apoi în război.
„Am avut o viață foarte modestă, am fost oameni săraci, foarte săraci. Exista un singur salariu, al maică-mii, care ne ținea în viață. În copilărie am mâncat rareori carne. Fasole, cartofi, varză, ăsta era meniul nostru obișnuit. De sărbători mai prindeam câte o bucată de carne. Mama nu ne-a părăsit, tata ne-a părăsit. Și el s-a prăpădit, a murit în război, în 1942, la Stalingrad. Am avut, ca urmare a morții lui, o pensie de orfan de război, fratele meu și cu mine, și așa am putut să trăim', mai povestea Victor Rebengiuc.
Cum a ajuns Victor Rebengiuc actor
Cine este Victor Rebengiuc. Recunoaște că nu s-a visat niciodată actor. Crede că acesta a fost talentul lui și într-o zi și-a cerut dreptul la viață. A mers pe drumul acesta și nu a dat greș, deși au mai fost și obstacole.
„În orice caz, sigur, absolut sigur este că nu m-am visat niciodată actor. Nici n-am fost la teatru până înainte de a intra în institut', mărturiseşte el, punând cariera sa ulterioară pe seama destinului şi a talentului care „şi-a cerut dreptul la viaţă': „Părerea mea este că fiecare dintre noi are un talent, poate să facă ceva bine sau dacă insistă, îl poate face chiar foarte bine. Și talentul ăsta, dacă există în tine, își cere dreptul la viață și el te împinge, el te duce către afirmarea lui', mai spunea el.
Cum a început iubirea dintre Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
Cine este Victor Rebengiuc. Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț a început pe platourile de filmare. Actorul era căsătorit atunci cu Anca Verești, cu care era din 1960, dar nu se mai simțea fericit în mariajul pe care îl avea. Întâlnirea cu Mariana Mihuț i-a alinat sufletul.
„M-am despărţit de Anca pentru că am întâlnit o altă fată foarte frumoasă, foarte talentată, pe care o chema Mariana Mihuţ. Oricum, relaţiile dintre mine şi Anca se răciseră şi intraseră într-o rutină. Eram căsătoriţi, dar nu mai era dragostea aceea de la început, de pe vremea Institutului. A fost o femeie pe care am iubit-o, o pasiune a tinereţii, însă nu pot să fac un roman de viaţă sau de dragoste. Au trecut peste 50 de ani de când ne-am despărţit. Sunt de atâta vreme căsătorit cu Mariana, încât simt că am fost împreună de la începutul vieţii. Parcă nu a mai fost o altă căsnicie înainte', mărturisea Rebengiuc într-un interviu, conform Newsweek.
Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au un fiu
Cine este Victor Rebengiuc. Căsătoria lor civilă a avut loc în 1965, iar 10 ani mai târziu s-a născut fiul lor, Tudor, un copil mult dorit și așteptat. Cununia religioasă a venit mult mai târziu.
„Ne-am cununat însă religios în 1992, iar naşi ne-au fost pictorul Paul Gherasim şi soţia sa, Lilica. Ne-am cununat religios de dragul fiului nostru, Tudor, care a insistat să mergem în faţa altarului. El ne-a convins că merită să trăim acest act chiar şi după aproape 30 de ani de căsnicie. A avut dreptate. Ne-am cununat la Biserica Stavropoleos şi am trăit unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa noastră', mărturisea actorul pentru Adevărul.
Cu ce se ocupă fiul lui Victor Rebengiuc
Cine este Victor Rebengiuc. Tudor, fiul celor doi, nu a urmat profesia părinților lui. El e arhitect, iar într-o vreme a locuit cu familia în America. Victor Rebengiuc are o relație specială și cu nepotul lui. Actorul îl adoră și se implică deseori în activitățile lui.
„Vorba cuiva: „Dacă știam că nepoții sunt așa de mișto, îi făceam pe ei mai întâi'. Pe Tudor l-am iubit și îl iubesc în continuare. Copilăria lui a fost grija mea. Am vrut să știe sigur că are un tată și că tatăl ăsta îi poate fi de ajutor când are el nevoie', a povestit actorul în podcastul lui Bobonete.
„Nepoțelul a fost un cadou nemaipomenit pentru mine. Am mers cu el la munte, pentru că nu putea fiul meu. Cel mic lucrează de dimineața până seara. Are exerciții de făcut la nu știu ce materie. Este cu olimpicii, are medalii. Învață. Și când era mai mic, îl duceam la grădiniță, îl luam. M-am dus cu el să se dea în tobogan. Nu îndrăznea să se urce pe scara aia și-mi cerea să-i dau mânuța', povestea Victor Rebengiuc.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-6-144.jpg)
Victor Rebengiuc s-a ținut departe de comuniști
Cine este Victor Rebengiuc. Spre deosebire de alți colegi de breaslă, Victor Rebengiuc nu a fost înscris în partidul comunist și nu i-a dedicat poezii lui Ceaușescu. A reușit să stea departe de acest tablou sumbru și să rămână cu imaginea intactă.
„Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea „un omagiu conducătorului iubit» în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: „Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace!'. Nu-i pot înțelege pe colegii mei care i-au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante', povestea actorul în cartea „Victor Rebengiuc – Omul și actorul'.