Cine i-a schimbat lui Dorel Vișan drumul în carieră, la Cluj: "A fost suficient ca el, un mare artist, să observe că eu am înclinație spre teatru". Actorul îi e recunoscător și azi pentru ce i-a spus în culise / EXCLUSIV

.

Destinul artistic al lui Dorel Vișan, unul dintre cei mai apreciați actori români, ar fi putut urma un cu totul alt drum, dacă nu ar fi existat o întâlnire providențială în culisele teatrului din Cluj. Într-un interviu acordat în exclusivitate, actorul rememorează cu emoție momentul care i-a schimbat cursul vieții profesionale – o clipă decisivă, în care un om important a văzut în el mai mult decât un tânăr pasionat: a văzut un viitor om de scenă. Mulți ani mai târziu, Dorel Vișan îi poartă recunoștință pentru acea observație simplă, dar revelatoare, care l-a pus pe drumul teatrului și al filmului românesc.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

După ce ați absolvit institutul, v-ați întors la Cluj?

Da, m-am întors la Cluj. Era atunci rector maestrul Costache Antoniu, care m-a recomandat directorului de la Cluj. Dar am avut și acolo ghinion. Așa a fost la mine întotdeauna, lucrul bun a venit a doua zi. Așa vine la ardelean. Oamenii de la Cluj, mulți dintre ei – pentru că eu eram membru de partid, nu membru UTC – spuneau că sunt omul partidului. Mergeam la Adunarea de partid cu profesorii, așa era pe atunci. Și, o vreme, nu am fost distribuit la Cluj, până când m-au chemat la Tg. Mureș. Acolo am dat o lovitură.

dorel-visandorel-visan

Cum i s-a schimbat lui Dorel Vișan drumul în carieră la Cluj

Mihai Diniu, regizorul de teatru de la București, m-a chemat, dar am mers cu condiția să ducă spectacolul și la Cluj. Și a dus spectacolul la Cluj. Directorul teatrului venea la toate spectacolele din afară și din interior. Așa era pe atunci, directorul avea loja lui. Și a venit. Dar și atunci am avut necaz, că nu a venit la actul I, unde aveam cea mai bună „halcă, a venit la actul III. A fost suficient ca el, Vlad Mugur, care era un mare artist, să observe că eu am înclinație spre teatru și a și venit la mine în seara aceea în culise și mi-a spus: „Domnule, mie mi s-a spus despre dumneata așa și așa… Ești un artist de perspectivă și de acum înainte mă voi ocupa de drumul dumitale. Așa a și făcut și îi mulțumesc, acolo unde este. Și așa m-am săltat. Pe urmă, am zis: „Doamne, numai arată-mi cărarea, că pe urmă o să te minunezi cum mă duc eu singur pe ea.

Și v-ați dus…

Și m-am dus.

Dorel Vișan a jucat în peste 70 de filme

Ați jucat foarte multe roluri. 40 în teatru, 50 în filme?

Astea sunt așa trecute pe internet, dar au fost mai multe. În filme am jucat în peste 70 la număr. Teatru am jucat mai puțin, dar am jucat roluri fundamentale, în special în piese rusești. Unde am avut eu mai mare succes. Dar acum nu ne mai orientăm spre cultura rusă, că e o cultură… mizerabilă. Și rău facem! Numai pe Dostoievski dacă l-ai citi și nu mai trebuie să mai citești altă carte toată viața. Numai pe Dostoievski să-l citești de două ori. Te face om! Și Eminescu te face om dacă știi să-l citești.

Așa spunea cineva și despre Shakespeare, însă ei, englezii, întotdeauna l-au cultivat, nu ca noi, care l-am alungat pe Dinu Săraru, un mare cărturar și un om de teatru extraordinar. Din păcate, Academia de Teatru română nu l-a acceptat, l-a hulit și a murit neîmpăcat. Revenind la ce voiam să zic mai devreme, spuneau despre Shakespeare că este Apostolul trimis să-i învețe pe oameni tainele sufletului uman, să-i descopere omului tainele sufletului lui. Acolo unde Shakespeare înțepa, acolo nu se mai vindeca. Așa a fost și Eminescu. El, Goethe și Shakespeare sunt considerați cei mai mari gânditori ai lumii. Noi l-am alungat pe Eminescu, l-am uitat.

Citește și: Dorel Vișan a plecat de acasă de la 11 ani, pentru a învăța: „La noi, nu era școală elementară, numai până la clasa a IV-a. Am plecat în altă localitate și toată viața mea mi-a fost dor de mama. Am considerat că învățătura este…” / EXCLUSIV

Citește și: Cum și-a cunoscut Dorel Vișan soția, pe care a pierdut-o în urmă cu 31 de ani: „Era vestită că era frumoasă. Ea nu mă putea suferi. Printr-o întâmplare…”. Maria Vișan a fost colegă cu Dan Spătaru și Mircea Veroiu/ EXCLUSIV

Citește și: Traian Băsescu a refuzat vila de protocol de pe strada Emil Zola. Unde va locui fostul președinte

Citește și: Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța. E situată în apropiere de Nisa, are piscină exterioară și o curte splendidă, înconjurată de natură

Dorel Vișan: „Nici spectatorul nu mai găsește la teatru ceea ce caută”

Statisticile arată că doar doi români din zece merg la teatru o dată.

Sunt mulți. Dar acum, dacă tot ne-am apucat să povestim, nici spectatorul nu mai găsește la teatru ceea ce caută.

Ceea ce era înainte?

Nu ceea ce era înainte, ci ceea ce ar trebui să găsească și acum. Înainte, teatrul era un loc de întâlnire al adevărului. Așa se spunea. Spunea Ionescu – marele dramaturg, care a trăit în Franța și și-a spus Ionesco – „nu mă duc la teatru să primesc răspunsuri la întrebările mele, ci să capăt alte întrebări. Am scris eu o dată o poezie – „Încurcate sunt căile Domnului. Când scrii întrebări, trebuie să faci întrebări.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton