Mihai Bendeac nu a vrut să mai audă de televiziune în ultimii 3 ani. Cine l-a convins să revină la Antena 1: „Nu am simțit că mi-aș dori să mă mai aflu pe un platou TV”

.

Mihai Bendeac a făcut primele declarații despre revenirea în televiziune, după ce s-a alăturat show-ului „The Ticket”, care va fi difuzat pe Antena 1. În ultimii trei ani de pauză, actorul a fost convins că nu se va mai întoarce pe un platoul de filmări, dar viața l-a surprins plăcut pe el, cât și pe cei care sperau să-l revadă pe micul ecran.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

În 2022, Mihai Bendeac a demisionat de la iUmor, după 13 sezoane în care a ocupat scaunul de jurat. În spațiul public au circulat multe ipoteze privind plecarea sa bruscă, inclusiv aceea că ar fi intrat în conflict cu echipa de producție. Actorul a fost dat în judecată de Antena Group, procesul civil având ca obiect drepturile de autor și drepturile conexe. În final, trustul media a renunțat la demersurile legale, iar colaborarea celor două părți a fost reluată.

ââ

Citește și: Delia și Mihai Bendeac, din nou împreună într-un show la Antena 1. Ce vedete vor fi alături de ei și unde pleacă artista, în vacanță, după terminarea filmărilor: 'Petrec foarte mult timp în Alpi' / EXCLUSIV

Mihai Bendeac nu a vrut să mai audă de televiziune în ultimii trei ani

Antena 1 anunță juriul complet al noului show de entertainment produs de Mona Segall, The Ticket: un line-up eclectic și carismatic, format din Mihai Bendeac, Delia, Anca Dinicu, Micutzu și Maurice Munteanu.

Prezentatori vor fi Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Cei doi comedianți au un rol special în show și vor avea și propriile lor intervenții – scurte analize pline de umor și autoironie, în care vor oferi o perspectivă relaxată, dar atentă, asupra fiecărei reprezentații. Cu replici spontane și spirit de observație ascuțit, ei vor adăuga un plus de savoare show-ului.

„Nu am simțit deloc în ultimii trei ani că mi-aș dori să mă mai aflu vreodată pe un platou TV. Dar a existat întotdeauna o virgulă. Sunt importante aceste „virgule'. Par inofensive, dar de la un punct încolo, te pot cotropi. Iar virgula mea a fost gândul că în construcția carierei mele mi-am dorit mereu să lucrez cu doamna Segall. Fiind un tocilar al profesiei, cunosc trecutul televiziunii românești, din 31 decembrie 1956 până azi.

Citește și: De ce există tensiuni între Mona Segall și jurații Chefi la cuțite: „Sunt orgolioși și competitivi. Vor să ocolească anumite reguli'. Ce spune despre colaborarea cu Mihai Bendeac pentru noua emisiune de la Antena 1 / EXCLUSIV

Pot cerne destul de bine lucrurile, pot raționa în mod critic și am conchis, fără putință de tăgadă, că, în baza unor chestiuni obiective, dumneaei este cel mai bun creator din istoria acestui domeniu. Nu știu care va fi rezultatul acestei colaborări. Dar ceea ce contează este că, dacă tot m-am îngrijit de carieră (din păcate) mai mult decât m-am îngrijit de familie și de cei apropiați, măcar să nu regret mai târziu că din drumul meu lipsește un astfel de producător genial. Îi mulțumesc pentru încredere', a declarat Mihai Bendeac despre revenirea sa în televiziune.

Citește și: Cine este Oana Monea, ispita supremă de la Insula iubirii, sezonul 9. A făcut Facultatea de Jurnalism, are o afacere și participă pentru a treia oară în emisiune

Citește și: Cătălin Vișănescu, prima reacție după divorțul de Betty Salam și noua ei relație, confirmată în aceeași zi: „Orice schimbare e dificilă la început'

Ce presupune formatul noului show de la Antena 1

Un show atipic pentru peisajul televiziunii românești, The Ticket nu caută doar talent brut, ci și spectacolul total: acel moment scenic care stârnește emoție, energie și aplauze sincere. Aici, nu doar ce știi să faci contează, ci și cum alegi să te exprimi. Iar jurații – fiecare cu experiență, gust și autoritate în zona de entertainment – sunt pregătiți să valideze performanțele memorabile.

Regulile jocului sunt simple, dar provocatoare: cei 100 de oameni din public oferă  prin intermediul unei aplicații bilete cu valoare reală. Astfel, fiecare moment artistic poate aduce câștiguri imediate, iar publicul devine nu doar martor, ci și partener direct în recunoașterea valorii.

Juriul este o oglindă diversă a ceea ce înseamnă entertainmentul azi: Mihai Bendeac, expert în teatrul de televiziune și umor cu miză, Delia, una dintre cele mai versatile artiste din România, Anca Dinicu, actriță cu fler, expresivitate și autenticitate, Micutzu, om de stand-up, dar și fin observator social,  Maurice Munteanu, curator al esteticului și consumator avizat de show-uri de clasă. La finalul fiecărei ediții, ei sunt cei care vor trimite un concurent direct în Marea Finală.

The Ticket este un produs original ce poartă semnătura Monei Segall și a echipei ei și promite să fie unul dintre cele mai spectaculoase formate ale toamnei. Cu un public implicat, miză reală și jurați care știu exact ce înseamnă un moment memorabil, The Ticket se pregătește să rescrie regulile show-urilor TV din România.

Sursa foto: A1 & Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton