La patru zile după ce sicriul cu trupul neînsuflețit a lui Mugurel Vrabete a stat pe scenă, ca oamenii și cei dragi să îi aducă un ultim omagiu, Holograf a susținut primul concert la Sala Palatului. Concert în lacrimi s-ar putea numi spectacolul de marți al trupei Holograf, după moartea colegului lor, Mugurel Vrabete, care a fost incinerat sâmbătă. Pe scenă a urcat și fiul lui Mugurel, Victor Vrabete, iar în sală s-au aflat și Anda, fiica lui Mugurel și soția sa, Maria Zărnescu.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Mugurel Vrabete a fost omagiat de colegii lui în cadrul turneului lor, care a culminat cu un concert de zile mari la Sala Palatului din București, marți seară. Concertul a avut loc la patru zile după ce sicriul cu trupul neînsuflețit a fost pus pe scena de la Sala Palatului, pentru ca cei care l-au iubit pe Mugurel, să își poată lua adio de la el. Chitara lui Mugurel a fost pusă pe scenă, iar în locul lui a cântat altcineva. La piesa „Vine o zi”, au fost rulate imagini în memoria sa, iar membrii trupei au izbucnit în lacrimi, și toată sala alături de ei.
Holograf în lacrimi! Primul concert la Sala Palatului fără Mugurel Vrabete
Seară grea pentru trupa Holograf și fanii acesteia marți la Sala Palatului. Membrii acestei trupe atât de iubite au susținut un spectacol copleșitor, marcat de emoții și de lipsa colegului lor, Mugurel Vrabete, care ne-a părăsit săptămâna trecută, ucis de o boală nemiloasă. Concertul lor incendiar de la Sala Palatului a fost al patrulea din seria organizată în această primăvară pentru fanii lor.
La piesa Vine o zi, atât artiștii, cât și toată sala a izbucnit în lacrimi. Pe ecran au rulat imagini cu Mugurel Vrabete, ceea ce a întețit și mai mult emoția creată de muzică și de lipsa sa. Dan Bittman, Edi Petroșel, Tino Furtună și Romeo Dediu au vărsat lacrimi amare pentru colegul lor, Mugurel Vrabete.
'Dumnezeu să îl odihnească pe Iulian, fratele nostru mai mare, cel care ne-a echilibrat în toți anii aceștia. Un om de o inteligență rară, un om de o cultură rară. Un om cu un caracter cum nu mai găsim astăzi, decât foarte rar. Credeți-mă, ar fi putut să ne fie tuturor un exemplu, pentru demnitatea cu care a trăit viața aceasta, pentru felul în care a înțeles că suntem muritori și pentru felul în care ne-a învățat zi de zi mai buni. Holografi suntem astăzi, așa cum suntem, datorită lui.', a declarat Dan Bittman.
Dan Bittman de la Holograf, declarații după moartea lui Mugurel Vrabete
'Vă mulțumim că sunteți în familia noastră. În seara aceasta participăm cu toții la un moment deosebit. Vă mulțumim foarte mult că ați venit în seara asta aici și… Mi-e foarte greu să vorbesc. Cred că vă dați seama… O să cântăm o piesă în care o să apară niște imagini cu noi de când eram împreună cu Mugurel-bineînțeles. Imagini de când eram foarte tineri și până astăzi. Și copiii noștri care erau mici și au crescut și au ajuns astăzi mari… Și bine au făcut. Măcar ei să ducă mai departe… Dacă nu vom trăi evenimente incredibile-sper să ne redevem și la anul sănătoși, tot aici.
O să vă cântăm piese de acum 40 de ani. Cât de actuale sunt și astăzi. Aceleași probleme. Nu am învățat nimic, noi oamenii! Absolut nimic. Dar acum o să cântăm o piesă care se intitulează Sigur. Sigur!, a mai spus Dan Bittman pe scenă marți la Sala Palatului.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/001-cover-16-42-8.webp)
Cine l-a înlocuit pe Mugurel Vrabete la concertul Holograf
Un alt chitarist a ajutat trupa Holograf să susțină concertul de la Sala Palatului, în locul regretatului muzician Mugurel Vrabete. Dan Bittman l-a prezentat pe chitarist, dar și pe fiul lui Edi Petroșel, care face pălării. După aceea, Dan Bittman i-a invitat în scenă să cânte și pe Nuțu Olteanu și Victor Vrabete, fiul lui Mugurel Vrabete.
'Robert Voicu, doamnelor și domnilor. Ne ajută în seara aceasta aici. I se spune Tâlharul, fură inimi. Pălăria lui este făcută de băiatul lui Edi, Jurjac. Ca să știți doamnelor dacă doriți să arătați bine primăvara aceasta… Vino, Jurjac. Arat impecabil. Trebuia să îl lăsăm să ne îmbrace că ne-am îmbrcat ca niște cioclii. Domnul George Petroșel. Și acum vreau să îl invit în scenă pe Victor Vrabete, băiatul lui Mugurel și pe domnul Nuțu Olteanu', a mai spus Dan Bittman.
De asemenea, în sală s-a aflat și Cornel Ilie, pe care Dan Bittman l-a văzut și l-a salutat de pe scenă, iar în public prezente au fost Nidia Moculescu, dar și Silvia Dumitrescu alături de un grup de prietene.
'Ne-a fost foarte greu să cântăm fără Mugurel, colegul nostru. Mulțumim spectatorilor, care au fost alături de noi în seara aceasta', a declarat Dan Bittman, pentru viva.ro
Foto: VIVA
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/holograf-si-fiul-lui-mugurel-vrabete-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/651573377_1507950558007273_3329385143944924688_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/651342248_1507949628007366_238878405959249803_n.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/sanziana-buruiana-casa-snagov.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-12t124810.935-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_ae4c54ccb1e4bc06d3ce8c946e7e7c96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_ccf9a6ceed598a9b8c7f39de1b38cf46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_a465394d3f691a0a953c410381460d11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_4668bd33c3d1742ac4386d72e784fee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_986c94399531716638ca737db1649fcd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-theo-rose-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/burlacii_foc-in-paradis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/499522617_10160885324201716_4334079880836160276_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-18t153335.640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/666.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-theo-rose-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/burlacii_foc-in-paradis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_3b4b7cc6f2707b01f7baadbbc4635d39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_1cd84ca2a0fd0f7dbe2b9aeaab530852.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_f1af924f704b064ceab0448e869073de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e755c876811e2b2d33f5f87bcd7fffde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_bd9f3d4bc6f6716400005e2035cf7fea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_c1439c460d83ef88f51eaeb3d450812e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6cbf66dadb0230073e1cbdd7bdd86a2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_9a34c533d9ed8a4becffa5b437739811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_97404e3743c74ae83e6588cecd30f221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_dfbe7bc02cb40553b2b6e601cba45345.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_4ebb29908f5ec4ec56be9bcf0af4f13d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_17322f7c94c072686c7e2912c1f2f822.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_826893bac11ff186aa736af7ca1bcd20.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cf309a302c16c3e74eeddd45bb3166eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4373763c26251328ceb01e8676e3be27.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_e1f7376f7431d400684c22cebb9477e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_44049b3794c6e4c0f3c2c9b1ac8b1966.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-theo-rose-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/burlacii_foc-in-paradis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/499522617_10160885324201716_4334079880836160276_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-18t153335.640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0e40081e43628fc8169ed878a42727d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07bf4bdb0b446a7e5f3b615220bf833a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_b8f84776a4b0af8a7b46ffa42b97a608.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_18e4e004ee9e248123999a5776f18ac8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_996025a2be123ef49aebd5e7008ed9bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_81caf7ef25030d015a15a7eef2f2f5cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_31b609a7eabf61e15c2e28b0fa915850.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_972e0b1e6481830cbd3af09ce896a01c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_13019527c3b0116fca4319d9d7e191e4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_623a942faae2076ece7fcaba72105fe8.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d71967af0ab0590416057b3301bf3c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4af5a2011f6bbc98505cb68fd7ccee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ba810b40b7bbe3153fae752c57cf79f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_77ee4de94ca4dc414c23eef13484615b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_4ebb29908f5ec4ec56be9bcf0af4f13d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_3941ca2f4a3c269a05d90e52eee3e628.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_553c335a907760c285acb84c63b4a0fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f1757634f32c3d3007945713ac4f9775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f48a59a200f8e76eed27eeb6e0d725d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6f11d7700de1bf1b63dde2016c70cfbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_fbded1777697b49bb1bc4c842076131d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c4121c87f61f1c2b9749875e52cbbe3a.jpg)