Crina Abrudan, după 18 ani de căsnicie cu fostul fotbalist Gabi Popescu: „Cel mai important e să îți placă în continuare omul de lângă tine, să îl respecți și să simți că ați construit ceva solid“ / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După 18 ani de căsnicie, Crina Abrudan și fostul fotbalist Gabi Popescu continuă să formeze unul dintre cele mai discrete și solide cupluri din spațiul public. Departe de zgomotul vieții mondene, cei doi au reușit să își construiască în timp o relație bazată pe respect, încredere și libertatea de a rămâne fiecare el însuși. Într-un interviu exclusiv, Crina Abrudan vorbește deschis despre parcursul lor împreună, despre lucrurile care au făcut ca relația să evolueze „din bine în mai bine“, dar și despre ceea ce înseamnă, după aproape două decenii, să îți placă în continuare omul de lângă tine.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Tu și Gabi Popescu formați unul dintre cele mai solide și discrete cupluri din spațiul public, așa că mi-ar plăcea să rememorezi pentru noi momentul în care v-ați cunoscut. Ce te-a atras cel mai mult la el la prima vedere?

După 18 ani, sincer, mi se pare mai important ce te face să rămâi lângă un om decât ce te-a atras la el în primele minute. Sigur că există o chimie, o atracție, o curiozitate la început, altfel probabil că povestea nici nu începe, dar nu cred că acolo este esența unei relații. Pentru mine, mult mai valoros este faptul că, după atâția ani, relația noastră este tot acolo și, mai ales, că a evoluat din bine în mai bine. Cred că asta spune mai mult decât orice poveste despre „prima privire.

CRINA ABRUDAN (2)CRINA ABRUDAN (2)

Citește și: Povestea de dragoste dintre Crina Abrudan și Marian Ionescu. Au avut o idilă de o vară și s-ar fi logodit în secret: „Mă jenează că sunt asociat cu ideea de cuceritor'

Ce spune Crina Abrudan după 18 ani de căsnicie cu fostul fotbalist Gabi Popescu

În timp, descoperi omul cu adevărat: cum reacționează în momente bune și în momente grele, cum vă susțineți, câtă libertate vă acordați unul celuilalt și dacă vă mai place, pur și simplu, să fiți împreună. Pentru mine acestea sunt lucrurile care contează cu adevărat.

Venind amândoi din lumi cu o expunere mediatică uriașă – el din fotbalul de mare performanță, tu din televiziune –, care au fost pentru voi cele mai mari provocări la începutul relației?

Nu cred că expunerea mediatică a fost vreodată cea mai mare provocare pentru noi. Amândoi veneam deja din lumi foarte vizibile și știam ce presupune acest lucru, așa că nu a fost ceva nou sau greu de înțeles pentru niciunul dintre noi. Cred că adevărata provocare într-o relație de lungă durată este aceeași, indiferent dacă ești persoană publică sau nu: să reușești să crești împreună fără să vă pierdeți individualitatea, să vă adaptați schimbărilor prin care trece fiecare și să nu lăsați timpul să transforme relația într-o simplă obișnuință.

Citește și: Bianca Drăgușanu, acidă cu Romanița Iovan și Crina Abrudan, la TV: „Am zis să nu o chemați. Nu a pomenit-o nimeni până acum!”/ L-a luat la „roast” și pe Cătălin Botezatu!

Pentru mine, cel mai important este exact asta: după 18 ani, să nu simți că lucrurile au mers din bine în mai rău, ci din bine în mai bine. Să îți placă în continuare omul de lângă tine, să îl respecți și să simți că ați construit ceva care a devenit mai solid odată cu timpul.

Crina Abrudan: „Cel mai important semn al unei relații bune este să simți că anii nu au erodat-o”

Sunteți împreună de aproape două decenii, iar căsnicia voastră pare la fel de proaspătă. Care este ingredientul care ține o relație ancorată și fericită după atâția ani?

Nu cred că există un ingredient secret și nici o formulă care funcționează pentru toate cuplurile. Dacă ar exista, probabil că relațiile ar fi mult mai simple. Cred mai degrabă că sunt multe lucruri mici care se adună în timp: să îți placă în continuare omul de lângă tine, să îl respecți, să îi lași spațiu, să nu încerci să îl transformi în ceea ce ai vrea tu să fie și să reușiți să evoluați fără să vă îndepărtați unul de celălalt.

Pentru mine, poate cel mai important semn al unei relații bune este să simți că anii nu au erodat-o, ci au făcut-o mai bună. După aproape două decenii, mi se pare mult mai valoros faptul că am ajuns aici și am construit această căsnicie lungă decât să încerc să găsesc un „secret pe care să îl împachetez într-o propoziție.

Crina Abrudan: „Gabi a știut dintotdeauna să se îmbrace și nu a avut nevoie de mine pe post de stilist”

Bărbații care vin din lumea sportului au de obicei un stil vestimentar foarte relaxat, axat pe confort. Cât de mult intervii în garderoba lui Gabi – ești stilistul lui personal sau îi lași libertate totală de alegere?

Deloc. Gabi a știut dintotdeauna să se îmbrace și nu a avut niciodată nevoie de mine pe post de stilist personal. Din contră, de foarte multe ori eu îi cer părerea despre o piesă pe care vreau să o cumpăr sau despre o combinație vestimentară. Și pot să spun foarte sincer că, de-a lungul anilor, eu am învățat multe de la el în ceea ce privește stilul.

Are un ochi foarte bun, simte proporțiile, știe ce funcționează și ce nu și are un stil natural, fără să pară că depune vreun efort special pentru asta. La noi, dacă există sfaturi, circulă mai degrabă în ambele sensuri – și, sincer, uneori chiar mai mult dinspre el către mine.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton