Crina Mardare l-a forțat pe fiul ei, Bubu Cernea, să facă Conservatorul, iar apoi l-a terminat în doi ani, în loc de patru: „N-a vrut să se mai ducă. S-a dus cu forța, cu scandal. A încercat să nu se intre la examen”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Crina Mardare a povestit cum l-a determinat pe fiul ei, Bubu Cernea, să urmeze Conservatorul. Tânărul a reușit să-și finalizeze studiile în doar doi ani, beneficiind de o bursă importantă, și a reușit să se întoarcă din America mai devreme decât planificase inițial.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Bubu, fiul Crinei Mardare și al lui Mihai Cernea, și-a descoperit pasiunea pentru tobe încă din copilărie. Ce a început ca un hobby s-a transformat rapid într-o meserie pe care o adoră, continuând tradiția artistică a familiei.

crina-mardare-1 (1)crina-mardare-1 (1)

Citește și: Cine este Crina Mardare. Este compozitoare și antrenor muzical, a făcut parte din trupa Sfinx și are un fiu cunoscut, pe Bubu Cernea  

Crina Mardare l-a forțat pe fiul ei, Bubu Cernea, să facă Conservatorul

Crina Mardare a povestit că, după terminarea liceului, fiul ei, Bubu, nu voia să urmeze facultatea, convins fiind că talentul său artistic era suficient. În cele din urmă, tânărul a acceptat să dea examenul și, la câteva luni după, a recunoscut că a fost cea mai bună alegere.

„Momente dificile am avut cu el când a terminat liceul, pentru că n-a vrut să se mai ducă la facultate. El juca într-un serial de televiziune, deja lumea începuse să-l cunoască, fusese prin foarte multe emisiuni. Se făcea vâlvă în jurul lui. Îi intrase în cap chestia asta…că el este foarte bun.

N-am fost de acord cu el. I-am zis: „Nu! Dacă ești foarte bun, trebuie să faci o facultate, trebuie să faci facultatea de muzică'. „N-am nevoie de facultate'. Povestea continuă. S-a dus la Conservator, cu forța, cu scandal. A încercat să nu se ducă la examen. L-am găsit la telefon și i-am zis: „Du-te la examen că te omor!'. S-a dus, a intrat și, după vreo trei luni, a venit acasă și a zis că îi pare foarte rău', a povestit Crina Mardare în podcastul „MOM by Nicoleta Luciu'.

Citește și: Cum a absolvit Bubu Cernea facultatea de muzică în 2 ani, în loc de 4: „Am avut marea șansă în urma unui…'

Citește și: Cristian Popescu Piedone a fost într-o vacanță de două săptămâni în străinătate, deși se află sub control judiciar: „M-am relaxat puțin cu soția”

Bubu Cernea a terminat Conservatorul în 2 ani, în loc de 4

Talentat și extrem de muncitor, Bubu Cernea a reușit să termine facultatea în 2 ani, în loc de 4. Crina Mardare a povestit că fiul ei nu se simțea deloc confortabil în America, însă primise o bursă generoasă și nu ar fi vrut să rateze această oportunitate.

„Eu am avut grijă, în 12 ani de zile, să mai facă o școală de muzică pe lângă ce făcea la Lipatti. El, în primul an, și-a echivalat niște examene foarte grele și a putut face creditele, în așa fel încât, după 2 ani, el a terminat creditele. Atunci a putut să-și ia diploma. Doi ani în loc de patru.

Citește și: Nicolae Soroiu, directorul adjunct al ASSMB, este bărbatul de 36 de ani care s-a înecat în stațiunea Olimp. Colegii sunt șocați: „Decesul său ne-a lăsat fără cuvinte”

Pe lângă faptul că și-a dorit, nu voia să mai stea în America. Îmi spunea că nu stă, că nu îi place America, că toți sunt niște cretini. Exact așa vorbea. El a plecat cu bursă foarte mare. Îi tot spuneam: „Pierzi banii ăștia'. Facultatea a fost foarte scumpă. N-aș fi avut niciodată bani să îl susțin fără bursa lui', a adăugat aceasta.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton