Cristian Georgescu, fostul soț al Ancăi Țurcașiu, și iubita lui au atras atenția pe covorul roșu, la Petrecerea VIVA! 2025, fiind unul dintre cuplurile cele mai elegante. Zâmbitori și relaxați, cei doi parteneri de viață s-au asortat perfect, dovedind că rezonează din toate punctele de vedere.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
După divorțul de acum 5 ani, Cristian Georgescu și Anca Țurcașiu au avut ocazia să se intersecteze, iar asta s-a întâmplat la Petrecerea VIVA! 2025, unde ambii au venit cu noii lor parteneri de viață. În timp ce Anca a strălucit la brațul iubitului ei, Călin Șerban, medicul Cristian Georgescu a venit însoțit de actuala sa iubită, care urmează să-i devină soție.
Cristian Georgescu, fostul soț al Ancăi Țurcașiu, și iubita lui, prezență surprinzătoare la Petrecerea VIVA! 2025
Joi, 12 iunie, a avut loc Petrecerea VIVA! 2025, cel mai așteptat eveniment al anului, unde vedetele și-au făcut apariția, cu un vibe de vară, la Complex Herăstrău, din Șoseaua Nordului 7-9, începând cu ora 19.30. Cele mai mari și îndrăgite vedete din România au pășit pe covorul roșu de la petrecerea VIVA!, într-o explozie de culoare, stil și energie, marcând aniversarea celor 26 de ani de VIVA! într-un mod absolut memorabil. Cum dress code-ul petrecerii, Colorful Summer, a fost respectat de toți invitații, așadar vibe-ul petrecerii a fost completat perfect de ținutele colorate și pline de viață.
Printre cuplurile care s-au remarcat la petrecere au fost Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, artista alegând o superbă ținută roșie, în timp ce partenerul ei a purtat un outfit alb-negru. Surprinzător, pentru că a dispărut o vreme din peisajul monden, la petrecere a participat și medicul Cristian Georgescu, însoțit de iubita lui.
Fostul soț al Ancăi Țurcașiu a purtat un sacou bleumarin la care a asortat pantaloni albi, în timp ce iubita lui a ales o superbă rochie galbenă, cu decolteu generos, care îi flata silueta. Extrem de zâmbitori și relaxați, cei doi au pozat în ipostaze tandre.
Cristian Georgescu, fostul soț al Ancăi Țurcașiu, și-a refăcut viața după divorțul din 2020, iar în 2022 și-a cerut iubita în căsătorie.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-4-1-68.webp)
Vedete din toate domeniile au fost premiate pentru carierele lor remarcabile la Petrecerea VIVA! 2025
Revista VIVA! a sărbătorit 26 de ani de existență printr-un eveniment grandios, unde 18 vedete din diverse domenii au fost premiate pentru contribuțiile lor excepționale. Gala, desfășurată la Complex Herăstrău, a fost un adevărat spectacol de eleganță, recunoștință și celebrare a succesului. Evenimentul a fost prezentat de Daniel Pavel, iar atmosfera a fost una de sărbătoare și recunoștință. Vedetele au fost aplaudate pentru munca, talentul și curajul care le-au definit carierele.
Iată și vedetele premiate:
- Andreea Raicu, apreciată pentru impactul său în dezvoltarea personală și lupta împotriva violenței asupra femeilor.
- Nicoleta Luciu, care a primit premiul pentru cel mai spectaculos comeback în showbiz, datorită podcastului său, MOM.
- Pepe, recunoscut pentru capacitatea de a se reinventa și de a rămâne relevant în industria muzicală.
- Alina Chivulescu, premiată pentru cariera impresionantă în actorie.
- Anca Țurcașiu, premiată pentru longevitatea și versatilitatea sa artistică.
- Mihai Morar, recompensat pentru contribuția sa în media și podcasting.
- Dan Bittman, premiat pentru cariera impresionantă și contribuția sa în domeniul muzical.
- Simona Gherghe, apreciată pentru impactul său în televiziune.
- Daciana Sârbu, premiată pentru activitatea sa în domeniul social și educațional.
- Iulia Vântur, recunoscută pentru cariera internațională și succesul în India.
- Andreea Esca, celebrată pentru influența sa în jurnalismul românesc.
- Adrian Văncică, premiat pentru rolurile memorabile în teatru și film.
- Cătălin Scărlătescu, apreciat pentru contribuția sa în gastronomia românească.
- George Mihăiță, recunoscut pentru cariera sa impresionantă în teatru.
- Lora, premiată pentru versatilitatea sa artistică.
- Adela Popescu, apreciată pentru impactul său în televiziune și muzică.
- Cătălin Botezatu, celebrat pentru influența sa în moda românească.
- Clara Rotescu, recunoscută pentru contribuția sa în designul vestimentar.
Mulțumim tuturor celor care au susținut organizarea acestui eveniment grandios. Le suntem recunoscători sponsorilor Avene, Herbalife, Routine Paris, Murfatlar, Aerosoli și partenerilor Complex Herăstrău (Șoseaua Nordului 7-9), care ne-a găzduit cum nu se putea mai bine, și Pepsi, care ne-a răcorit într-o zi atât de călduroasă. Fiecare a contribuit la strălucirea unei seri de neuitat!