Cristina Șișcanu dezvăluie că Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, își vede mama doar de câteva ori pe an: "Eu am trei copii, pe Petra, pe Ștefania și pe Filip, pe care îi iubesc, și asta e tot ce contează" / EXCLUSIV

 Oana Pantazi
.

Cristina Șișcanu dezvăluie că Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, își vede mama doar de câteva ori pe an. Vedeta și soțul ei au o familie superbă, iar cei doi copii ai lui Mădălin Ionescu, proveniți dintr-un mariaj anterior, sunt și copiii Cristinei. Au crescut sub ochii ei, iar relația cu Petra, mezina familiei, este una extraordinară. Iată ce ne-a povestit Cristina despre relația cu Filip, fiul lui Mădălin!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI

Ne-am întâlnit, recent, cu Cristina Șișcanu la un eveniment de fashion și am profitat pentru a afla mai multe despre viața ei de familie și, în special, despre relația pe care o are cu Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, dat fiind că, de mai bine de un deceniu, ea îi este a doua mamă. Ștefania, fiica cea mare a omului de televiziune, are acum 27 de ani și nu mai locuiește cu tatăl ei, dar are și ea o relație excelentă cu Cristina și cu frații ei.

Cristina SiscanuCristina Siscanu

Cristina Șișcanu dezvăluie că Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, își vede mama doar de câteva ori pe an

Îi vedem pe toți zâmbitori și fericiți, în pozele de familie sau din vacanță, însă curiozitatea jurnalistică ne-a făcut să vrem să aflăm mai multe despre relația dintre Cristina și Filip, fiul acum adolescent al lui Mădălin Ionescu. S-au cunoscut în urmă cu aproape 15 ani, iar pe atunci îi spunea Cristinei „mama”. Acum are 20, iar relația lor a ajuns la un alt nivel.

Citește și: Cristina Șișcanu câștigă mai mulți bani decât Mădălin Ionescu, dar crede că bărbatul trebuie să fie stâlpul casei: „Regulile diferă de la cuplu la cuplu'

Citește și: Cristina Șișcanu, despre momentul în care Filip, fiul bolnav al lui Mădălin Ionescu, i-a spus „mamă' prima dată: „Am încurajat mereu relația cu mama lui, dar…'

Cristina, am observat că Filip este pasionat de modă și, mai nou, te ajută să-ți alegi ținutele pentru diverse evenimente…

Filip a fost copilul meu înainte să apară Petra, avea cinci ani și jumătate când ne-am cunoscut și mi-a zis o perioadă lungă 'mama'. Acum are 20 de ani, e adult, și nu-mi mai spune așa, dar avem o relație cu adevărat specială. El este pasionat de haine, îmi spune ce culoare să-mi fac unghiile, îmi apreciază manichiura, îmi spune ce poșete îi plac și ce detalii, la ținutele mele. Și în ceea ce privește outfitul pentru evenimentul acesta m-am sfătuit cu el. Și lui îi place se se îmbrace foarte frumos, se bucură când are ținute multe și când mergem la shopping sau facem cumpărături online', a povestit Cristina Șișcanu, pentru viva.ro, la un eveniment important de fashion, organizat de Cezar Ciot, CEO și fondator al unei agenții cunoscute de marketing.

Cristina Șișcanu: „El se simte bine în universul lui, cu familia lui”

Filip este sociabil? Are prieteni?

Filip nu are niciun prieten, nu interacționează cu nimeni, a trecut printr-o situație dureroasă pe la vârsta de opt ani… Se împrietenise cu un băiat, dar fratele lui l-a certat că se joacă cu Filip, că nu vorbește bine, că e altfel, l-a și insultat, iar de atunci prietenul lui Filip a dispărut.

Din păcate, am avut o surpriză și cu anumiți copii din familii bune, care s-au comportat urât, nepermis de urât, cu el, i-au dat o palmă peste față și l-au și jignit. El este un copil luminos, e blând, nu deranjează pe nimeni, îmi pare rău că a trecut prin așa ceva.

A fost vreodată îndrăgostit? I-a plăcut vreo fată?

Nu, nu. Mădălin mai face glume cu el, dar el e cumva copil încă. Se rușinează dacă îi spui ceva de o fată. El se simte bine în universul lui, cu familia lui, în casa lui, cu câinii lui, cu sora lui, Petra. Și cu Ștefania are o relație foarte bună, dar ea nu mai stă cu noi de ceva timp. Philip nu vrea nicio schimbare, se simte foarte bine în sânul familiei.

Mama lui îl vizitează?

Se mai văd din când în când, de câteva ori pe an. Foarte multă lume și-a dat cu părerea despre această situație, dar pe mine nu mă interesează, nu dau vina pe nimeni, nu judec pe nimeni. Nu am niciun resentiment și, din punctul meu de vedere, eu am trei copii, pe Petra, pe Ștefania și pe Filip, pe care îi iubesc, și asta e tot ce contează', a declarat Cristina Șișcanu, în exclusivitate, pentru viva.ro.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton