Ana Odagiu a ajuns actriță din întâmplare. Se pregătea să intre în învățământ când o actriță de la teatrul Maria Filotti a distribuit-o într-o piesă. A tot repetat, s-a îndrăgostit de actorie și așa traiectoria vieții ei s-a schimbat radical.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Ana Odagiu s-a căsătorit anul trecut cu Conrad Mericoffer. Actrița are 37 de ani, dar pentru moment nu se vede mamă. Soțul ei are un copil dintr-un mariaj anterior.
Cum a ajuns Ana Odagiu actriță
Ana Odagiu a ajuns să facă din actorie o profesie când nici nu se aștepta. A făcut alegerea rapid, dar nu regretă. „A fost aproape o întâmplare. Eu îmi doream să mă fac profesoară de limba română. Mă pregăteam pentru asta, am terminat liceul de Artă din Brăila și o actriță de la Teatrul Maria Filotti de acolo, a venit că vrea să facă o piesă cu noi, cei care eram clasa a XII-a.
Ne-au luat acolo, a fost primul contact la modul ăsta cu teatrul, stând în teatru, repetând acolo și în ultimele 4 luni din clasa a XII-a am hotărât că vreau să fac actorie și asta am făcut. Am intrat din prima și e cea mai bună alegere', a spus, pentru Playtech.ro, soția lui Conrad Mericoffer.
Ce s-a întâmplat când Ana Odagiu a vrut să renunțe la actorie
S-a întrebat de multe ori dacă a ales corect, dar dovezile primite în acest sens i-au întărit convingerea. Astăzi, Ana Odagiu consideră că menirea ei e actoria. „De câte ori mi s-a întâmplat în viață să mă întreb dacă sunt făcută pentru asta sau dacă trebuie să fac asta, pentru că sunt multe momente grele, multe momente dificile, foarte rapid mi-a venit și răspunsul, ba chiar prin oameni, care mi-au spus: tu ești…' în momentul în care eram plânsă și voiam să renunț. Te-am văzut aseară în…', iar jale și plâns.
Am zis: mamă, ăsta e semn, nu trebuie să te lași! În momentele cririce mi-a apărut cineva care m-a întors către mine: Ba da, e bine, rămâi aici', ne-a spus ea. În prezent, Ana Odagiu este convinsă că este menirea ei actoria. Așa cred, așa simt prin toți porii', mai spune ea.
Ana Odagiu s-a căsătorit anul trecut
Actrița și-a oficializat anul trecut relația cu Conrad Mericoffer. Cei doi au avut o nuntă de poveste. Actorul a lăsat în urmă un mariaj, cel cu Victoria Răileanu, cu care are și un copil.
„Dar un copil al meu, mi-e frică deocamdată. Nu am prea mult timp de gândire, am 37 de ani, în curând 40. Deci ar trebui să iau o decizie rapid', a adăugat Ana Odagiu.