Cum a devenit Smiley cântăreț: „Eram foarte bun la școală și mă gândeam că o să ajung ce îmi propun. Profesoara de chitară râdea de mine și...„ / La 11 ani visa să fie medic chirurg

 Calin Maria Bianca
.

Cum a ajuns Smiley un artist celebru. Smiley nu are nevoie de vreo descriere, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai iubiți și apreciați cântăreți de la noi din țară. A scos numeroase hit-uri și se bucură de un succes colosal pe plan profesional, însă puțini știu că muzica nu a fost pasiunea lui din copilărie. Abia în clasa a 5-a a descoperit acest talent și a învățat să cânte la chitară, iar mai apoi a evoluat pe acest drum!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Smiley, pe numele lui real Andrei Tiberiu Maria, a vorbit de multe ori despre cariera sa prosperă și foarte frumoasă, însă nu a scos în evidență doar lucrurile plăcute, ci și pe cele mai rele. Cu toate acestea, este în continuare dedicat acestui domeniu muzical, chiar dacă în copilăria visa să devină medic chirurg, așa cum voia mama lui, de fapt. Ba mai mult, se gândea să fie și aviator, cum este tatăl său, însă iată că a ajuns un mare artist!

smiley-1-1smiley-1-1

Citește și: Josephine, fiica Ginei Pistol și a lui Smiley, a împlinit trei ani. Noi imagini cu micuța: „Nu sunteți pregătiți…'

Citește și: „Nu ne-am luat un angajament ferm. Nu îmi cere socoteală pentru nopțile…'. Cum s-a îndrăgostit Smiley, în timp, de Gina Pistol și ce îi acceptă ea în relație

Citește și: Mariana Moculescu este suspectă de cancer la sân și spune că nu are bani de mamografie: „Horia Moculescu îmi cere 150 euro înapoi. Mi se pare neortodox, diabolic”

Citește și: „Ne chinuim. Nu poți să trăiești în România cu banii ăștia, are pensia cât…'. Soțul Ioanei Tufaru are probleme grave de sănătate și abia reușește să-și achite tratamentul

Cum a ajuns Smiley un artist celebru

Smiley a povestit în cadrul podcastului cu Damian Drăghici mai multe aspecte din viața lui, legate atât de relația cu Gina Pistol, cât și cu divinitatea, însă, așa cum era de așteptat, cel mai mult a vorbit despre marea lui pasiune, și anume muzica. Artistul a dezvăluit că se visa un mare artist, mai ales în clasa a -5-a când a început lecțiile de chitară. Deși voia să cânte pe cele mai mari scene, când era întrebat ce vrea să devină, mereu spunea aviator sau medic chirurg.

„Visam să fiu faimos și celebru. Visam de mic, dar inconștient. Eu când m-am apucat de chitară în clasa a 5-a, profesoara m-a întrebat ce vreau să mă fac. Eu mă gândeam, aveam așa în cap. Ziceam că mă fac aviator ca tata, mama îmi spunea să mă fac medic chirurg, să fac nu știu ce. Și eu asta ziceam, că o să mă fac medic chirurg. Profesoara mea mereu râdea și îmi zicea: „Sigur o să te faci tu medic chirurg„.

Eu eram și foarte bun la școală și cumva mă gândeam că dacă învăț, o să ajung ce îmi propun, dacă muncesc suficient de mult. Profesoara mea de chitară văzând că sunt talentat a zis că nu am nicio șansă să mă fac chirurg. Acum eu nu știu dacă ea râdea și zicea așa pentru că nu eram în stare să mă fac chirurg sau dacă ea a văzut o altă cale.„, a spus Smiley în podcastul lui Damian Drăghici.

Smiley: „Visam că o să cânt pe scene mari'

Smiley chiar credea că o să ajungă un mare medic chirurg, fiind renumit, asta pentru că învăța foarte bine și credea că dacă o ține tot așa, poate ajunge la această meserie. Totuși, se pare că viața i-a oferit un cu totul și cu totul alt drum, iar de la lecțiile de chitară din clasa a-5-a, a ajuns să fie unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști de la noi din țară și nu numai.

„Nu știu dacă visam că o să fiu cine sunt astăzi, dar visam că o să cânt pe scene mari, că o să fac muzică și că o să-mi asculte oamenii muzica. Eu visez, îți dai seama, la nivelul cel mai mare, dar știi cum e, fiecare are un drum.„, a mai continuat Smiley.

De unde vine numele lui de scenă- Smiley

Smiley are o carieră de peste 20 de ani, însă cu toate acestea puțini sunt cei care știu cum a ajuns să aibă porecla „Smiley„ de la numele lui real Andrei Tiberiu Maria. Artistul a debutat în muzică în 2001, când s-a alăturat trupei Simplu, astfel că porecla de „Smiley', i-au dat-o chiar colegii lui de trupă.

„Nu, nu-mi pare rău, cred că mi s-a potrivit foarte bine porecla asta. M-au întrebat mulți oameni de ce mi-am pus numele ăsta sau de ce mi-am pus numele ăsta de scenă. Și le-am spus că nu mi l-am pus, l-au pus colegii mei de la Simplu și cred că mi se potrivește foarte bine. Nu în toate zilele. Cred că artistul Smiley e o treabă asemănătoare cu Andrei, dar în multe privințe diferită. Dar m-am gândit să renunț la Smiley, cu totul, la un moment dat. Probabil că se va termina și povestea asta, dar nu curând‘, a declarat Smiley, potrivit digifm.ro.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton