Cum a gestionat Andreea Berecleanu plecarea copiilor din țară. Eva și Petru sunt stabiliți în Spania: „Conexiunea noastră este dincolo de granițe!” / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andreea Berecleanu a vorbit deschis despre relația pe care o are cu cei doi copii ai săi, Eva și Petru, care și-au construit viața în afara României. Prezentatoarea TV spune că distanța nu a afectat legătura dintre ei, iar comunicarea a rămas la fel de apropiată ca înainte. De asemenea, vedeta a oferit detalii despre perioada în care cei doi s-au adaptat la viața din străinătate și despre relația specială pe care o au ca frați.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

În următoarea parte a interviului, rămânem în zona de familie, dar schimbăm un pic perspectiva și mi-aș dori să vorbim puțin despre Eva și Petru, despre care noi știam că și-au construit viața la Londra. Cât de greu ți-a fost să accepți decizia lor de a trăi departe de România și cum arată relația voastră astăzi, la distanță? Cât de des vă vedeți?

Eva a învățat și locuit 8 ani la Londra, iar Petru, 3. Anul trecut, s-a mutat la Barcelona, unde are jobul actual, iar Petru, la facultate în Marbella. Relația noastră rămâne aceeași, extrem de apropiată, indiferent de distanță. Când vorbim la telefon, îi simt ca și când ar fi în camerele alăturate din apartamentul de la București. Conexiunea noastră este dincolo de granițe.

andreea-berecleanu-10andreea-berecleanu-10

Citește și: Cum evită Andreea Berecleanu și Constantin Stan rutina în relație, după 10 ani de căsnicie: „Momentele noastre de cuplu sunt cele mai importante”. De la ce reguli nu se abat niciodată / EXCLUSIV

Cum a gestionat Andreea Berecleanu plecarea copiilor din țară

Cum a fost pentru ei, inițial, procesul de adaptare la Londra și cât de ușor/greu le-a fost să se acomodeze cu un alt stil de viață?

Londra este un oraș superb, dar care are pericole la tot pasul. Eva a reușit să-i facă lui Petru adaptarea mai lină, l-a ajutat să se integreze și i-a fost alături.

Nu e un secret pentru nimeni că Londra nu se numără printre cele mai sigure capitale din Europa. Așadar, sunt convinsă că nu a fost ușor să-și găsească un loc în care să se simtă în siguranță și tu, la rândul tău, să nu stai cu grijă… Așadar, cum a fost întreg procesul de a-și alege o locuință la acel moment?

Eva a trecut prin perioada de boarding school câțiva ani, apoi au stat împreună cu chirie în zone civilizate ale Londrei și cât mai aproape de facultăți.

Ești confidenta Evei? Cât de des te sună să-ți împărtășească trăirile de peste zi, fie ele chiar și de natură amoroasă? Chiar, are un iubit?

Nu pot da aceste răspunsuri în locul ei. (zâmbește) Eva este independentă, are un job serios full time, este responsabilă în toate privințele. Eu, noi, îi suntem alături necondiționat.

Dar Petru? Știu că băieții sunt mai atașați de mame, dar tind și să se închidă atunci când vine vorba despre anumite schimbări… mai ales în plan sentimental. Ți-a prezentat vreo parteneră până acum?

Sigur că da. Când a fost ceva mai serios, da, am știut, am cunoscut.

Citește și: Andreea Berecleanu, surprinsă de soțul ei, Constantin Stan, cu o declarație de dragoste emoționantă, la împlinirea vârstei de 51 de ani: „Ești iubita mea, soția mea, împărtășind o viață pe care am visat-o”

Citește și: Daliana Răducan, mesaj emoționant pentru Răzvan Simion la aniversarea a doi ani de căsnicie: „Cel mai frumos lucru este că ne-am găsit unul pe celalalt”

Ce relație au cei doi frați

Cum arată relația dintre Eva și Petru în prezent? S-au apropiat mai tare de când s-au mutat?

Eva și Petru au avut dintotdeauna o conexiune, dar a existat o pauză atunci când Eva a plecat la Londra și Petru a rămas acasă. Apoi, ei s-au reunit din nou. A fost, cred eu, o perioadă de care își vor aminti toată viața. Au locuit ceva timp împreună la Londra, mâncau seara amândoi ce își găteau, aveau activități în comun, chiar și prieteni comuni. A fost un privilegiu, cred.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton