Cum a marcat-o pe Lora moartea tatălui, care s-a stins când ea avea doar 4 ani: "Am avut tot timpul orgoliul ăsta al femeii care poate singură"

.

Recent, într-un interviu emoționant, Lora a vorbit deschis despre copilăria fără tată și despre cum această absență i-a influențat viața personală și profesională. Deși a fost pusă la grea încercare de destin, Lora a devenit una dintre cele mai apreciate voci din România.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Lora este astăzi o artistă de succes, o femeie independentă și o prezență constantă în peisajul muzical românesc. Însă drumul ei nu a fost lipsit de obstacole. A crescut fără tată, iar în 2020 și-a pierdut și mama, Mihaela Petrescu, răpusă de cancer. Această dublă absență a lăsat urme adânci în sufletul ei, dar a și contribuit la forța cu care a învățat să-și construiască singură viața.

loralora

Lora, marcată de moartea tatălui, care s-a stins când artista avea doar 4 ani

În cadrul emisiunii „Puterea unui lider', Lora a vorbit sincer despre impactul pe care l-a avut lipsa tatălui în copilăria ei. Avea doar 4 ani când părintele ei s-a stins din viață și a crescut alături de o mamă puternică și luptătoare, care s-a străduit din răsputeri să le ducă singură pe toate.

Citește și: Lora a suferit enorm când și-a pierdut mama și a lansat o afacere cu cosmetice în memoria ei: 'O simt, dar nu o visez niciodată. Dacă aș visa-o, aș considera că mă avertizează de ceva' / EXCLUSIV

„Tata a murit când eram mică. Aveam patru ani. Mama și-a dat toate examenele posibile să ajungă farmacist primar. La un moment dat, era și profesoară de chimie la o postliceală farmaceutică. Am văzut ce înseamnă o femeie care nu are pe nimeni și care e foarte puternică. Fără să-mi dau seama atunci că lucrul ăsta o să-și lase amprenta pe mine și personalitatea mea.

Și asta e o sabie cu două tăișuri, pentru că am avut tot timpul orgoliul ăsta al femeii care poate singură, lucru care în același timp m-a obosit foarte tare și a făcut pe mulți oameni din viața mea, mai ales bărbați, să se simtă poate inutili în anumite momente', a povestit Lora.

„Am înțeles după ani și ani că este OK să te ajute cineva”

Artista a explicat că, în lipsa unui sprijin masculin, a fost nevoită să se maturizeze mai repede și să învețe să se bazeze pe propriile forțe. Iar exemplul mamei sale i-a fost călăuză pe tot parcursul vieții. În timp însă, a învățat că să ceri ajutor nu este o dovadă de slăbiciune și că uneori trebuie să treci peste mândrie, teamă sau orgoliu.

„Am înțeles după ani și ani că trebuie să existe un echilibru și o comunicare și este OK să te ajute cineva. Nu toată lumea care te ajută vrea neapărat ceva de la tine și îți ia ceva', a spus artista.

Pe de altă parte, se gândește cu melancolie la perioada copilăriei, atunci când nu interveniseră responsabilitățile, dar nici barierele pe care și le impune un adult.

„Mi-e dor puțin de Lora mică, pentru că la ea nu existau piedici, nu existau nu se poate sau ușă închisă în nas. Nu exista acest concept. Și chiar dacă se închidea vreo ușă, nu aveam timp să fiu atentă la asta, pentru că găseam tot timpul soluții mult mai repede și eram mult mai optimistă, mai luptătoare', a mai spus Lora în emisiunea „Puterea unui lider'.


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton