Carmen Șerban a povestit recent cum a aflat că Leo de la Strehaia era însurat în timp ce se afla în relație cu ea. Vorbind despre povestea de dragoste cu "Prințul Țiganilor", cântăreața spune că a fost cea mai mare greşeală a vieţii ei și i-a pus punct imediat ce a aflat că bărbatul de care era foarte îndrăgostită atunci era, de fapt, căsătorit.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Leo de la Strehaia s-a căsătorit cu Anca pe vremea când erau doar niște copii, iar de-a lungul anilor au avut o relație controversată, care a ținut primele pagini ale ziarelor. Pe durata căsniciei, bărbatul s-a îndrăgostit de mai multe ori, însă una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste a fost cea cu Carmen Șerban.
Cum a aflat Carmen Șerban că Leo de la Strehaia era căsătorit
Într-un interviu acordat emisiunii „În Oglindă”, acum doi ani, Leo de la Strehaia a povestit despre pasiunea intensă pe care a trăit-o alături de Carmen Șerban, de care s-a îndrăgostit pe când era căsătorit cu Anca. El a vorbit despre o relație de șapte ani, însă cântăreața are altă variantă.
„Vorbește pe toate rețelele că a trăit 7 ani cu mine. Nu avea cum să trăiască 7 ani cu mine pentru că, după doi ani și jumătate, eu trebuia să plec în America împreună cu Petrică Nicoară și, pentru că eram îndrăgostită, i-am zis „vino și tu cu mine”.
Și trebuia să mergem să semnăm un formular… Și acolo în formularul ăla de America este o căsuță – căsătorit / necăsătorit. Și i-am zis „pai bifează că ești ne…”. Și el a luat hârtia, a zis că nu îi stă capul, că nu i-a semnat nu știu cine nu știu ce factură…
Și eu, în momentul ăla m-am prins că e ceva. Când am aflat că e însurat, am vrut să-i dau papucii. Și i-am și dat! Apoi a pus niște interlopi după mine… De-ai lui Caran, Nuțu Cămătaru… Pe Nuțu Cămătaru l-am și sunat și i-am spus „Uite, un văr de-al tău…”. Și mi-a zis „Lasă-l, Carmen, că trebuie să ia bani, dar ție nu ți se va întâmpla nimic”. Și mi-a zis „dar de ce nu vrei să mai…?”. Păi pentru că am aflat că e însurat și eu nu m-am născut să stau amantă.
Nu zic că n-am mai făcut eu greșeli din astea, dar niciodată nu am despărțit pe nimeni. Iar la el chiar nu știam că e însurat”, a povestit Carmen Șerban în emisiunea online a lui Dan Capatos.
Carmen Șerban, adevărul despre „răsfățul” lui Leo de la Strehaia
În timp ce Leo de la Strehaia se laudă că a cheltuit mulți bani cu fosta lui iubită, Carmen Șerban, aceasta susține că, dimpotrivă, a rămas și cu datorii de pe urma relației cu el.
„Nu m-a ţinut cu bani. Eu am plătit pentru el şi pentru unchiul lui mese. şi dacă am lucrat la fabrica de pantofi, ce? E vreo ruşine? El era un ţigan oarecare din Strehaia, cu bani. El nu era Prinţ, eu l-am făcut aşa pentru că eu îl vedeam ca pe un Prinţ. Eu l-am cunoscut pe Leo când a venit cu unchiul lui să cânt la nunta băiatului de unchiul lui. Eu eram într-o relaţie cu alt bărbat de 4 ani”, a spus Carmen Şerban la Antena 1, acum ceva timp.
Cât despre faptul că Leo de la Strehaia ar fi ajutat-o în colaborarea cu Adrian Minune, artista a spus: „Adrian a ales să cânte cu mine şi eu am ales să cânt cu el. Nu am cântat cu Adrian datorită lui Leo. Eu am făcut 8 albume cu Adrian, dar el nu a dat niciun ban.Leo nu mi-a dat nicio maşină, nu mi-a plătit nicio rată la casă.
O dată mi-a luat 1.000 de euro din casă, bani care erau rata de casă, pentru a merge la casino. Singurul lucru adevărat pe care-l spune el este că l-am lăsat să vorbească el cu Adrian, cu Irina Loghin sau Romică Ţociu”.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/001-cover-354-140.webp)
Artista a mai spus că la începutul relaţiei cu Leo de la Strehaia a avut o altă părere despre acesta şi că a nutrit sentimente sincere pentru acesta.
„Când am intrat într-o relaţie cu Leo am crezut că este un om echilibrat. Am nutrit nişte sentimente pentru el şi m-am băgat ca oarba. Când s-a terminat relaţia, Leo m-a dat afară din casă în toiul nopţii. Eu am stat la o mătuşă până când am reuşit să-mi iau un apartament prin care umblau şobolanii. Mi-am luat un apartament în rate”.
„Nu, nu m-a bătut. O singură dată m-a prins de faţă şi mi-a lăsat o vânătaie. El e dator vândut pe la toate casinourile şi interlopii, care veneau după mine ca să le plătesc datoriile lui”, a spus Carmen de la Şerban despre acuzaţiile că Leo de la Strehaia ar fi bătut-o.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/colaj-2024-12-10t171617.932-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/890-2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-foto-2026-06-05t172324.956-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/55-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_0fa1b2c7cebcadfd20e642e76175991a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_d8f2f7ed30e51ff8f0387649d1085c22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e335bf6eb88bee1071fce8e1dc088e7f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_8579928140e6cf8084d052e0aa3cc28d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_ca25440c38858a9ec6bed06289ce9c11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-28t160548.750-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/deea-constantin1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-26t122432.170.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-28t123552.893.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/99-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-28t140823.518.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/alina-puscau-noi-detalii-despre-lupta-cu-cancerul.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_3c83e009051821e836033c5a97d713f0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_384c4b2fb3cc65795f026b1eba9b5741.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_172feda633acb9015cf847cbe1de176e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_7f47739747d170741f4c8b03b30443b7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_01205c1febcb3fcd38c33cc0b1247894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_97948d06cc6ad31080f17464816932fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7bdeb3e9d873f3a6c29022027765a254.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_c0c953fbf6304ef871e87e067893e14c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ac973d75586ed41b1134e042782fea8e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_c079edbc8e4722b3c2145a6276d7ee06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_43c681c9206ec74ff3d9833ec44eca42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_568e5524afc12184a5068e8c468ad2da.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_e7717741192fe7f83392ed3cf79f35d8.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9185d474a8e67d641a1d821dc8684df2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_8107e77f554d6894053cb2fa5c67625d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_76c0a41055acf12ec5d977ff838c60a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0d97caa42b501ebadfd470af89f4e5b7.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_035d0196ed4a91a588a332fc5a4de9dd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e95830793d82804b6f91d789cae621b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_58ff25f00389788f093207f94a110e92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a5d849ba948c29dc1c37b481b6b060d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_c0494ec2eb0fe131cad90efbe37d7d2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa2c10d45534192ced81d11abe8e83a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_c6065115db8f62accc1fac6b5a1fd26f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_926df6a5f411ed1d927515774ad942c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_cf58879208a8be2f697936a1f262c4ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/florin-pastrama-primele-declaratii-divort-6-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-28t115034.151.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/444-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-andreea-raicu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_56d4301bd579b67312321247c0c9a415.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_92e257c59125e3862c8ec1b22d7204c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_feb20a90bb6bb3abea924290c3654536.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_7f120ec1b7ae36be79ba63db8890cb3f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_a86fb1830559bb5a1ab44796e8df879b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_6785b0d565d68f6eef4c0fc328d19dc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_c82659dd1442ecd29fd343a8738f9071.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ce92bede6c60d0e906db92437af41aa5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f730cd3bbd45cb7f161ebc0aa4b1096f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_80d7304a331ae2566242ea2b3f75fff6.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5f8d08a876be25f8698503d3615a035a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_74a1f2cb37eb3287f14aeaef2e689c98.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4c7578cf081c5f1a667e6285a7da2d62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_fbdd11a3e9946b5bf9182b1e0ad21f4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_e0b250c4ed581a62004cc0d19b9cf7d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_050b0fdadf940b81d17a99163bf6ea29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_723bc8ce8852e18d8ba0fb60dafffb71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_24fd75ff5247eb53f682e484362cfba6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_73aecc02120aea9a9748c82772911647.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_98fae7795798179b7bf2e2b13975803e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_4a7c448092c9bbc3fb4ec42a3ff91128.jpg)