Cum arată acum Luca, băiețelul Ioanei Tufaru. Femeia este acuzată că își bate copilul: "Cel mai mult mă deranjează cei care îmi spun că sunt o mamă denaturată şi că îmi cresc copilul în mizerie"

Publicat pe

Luca, băiețelul Ioanei Tufaru are acum 4 ani și jumătate. Fiica Andei Călugăreanu a trecut prin momente grele în pandemie, din cauza lipsei banilor și a faptului că soțul ei s-a îmbolnăvit de pneumonie. A fost o perioadă neagră pentru Ioana Tufaru, în care a trebuit să rămână puternică pentru fiul ei, Luca.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Imediat cum s-a terminat perioada stării de urgență, Ioana Tufaru a făcut planuri pentru a-l duce măcar câteva zile la mare. Așa că la sfârșitul lunii iunie, Ioana Tufaru, alături de soțul ei și de micuț, au petrecut câteva zile pe litoral.

Ioana Tufaru a mers apoi la spectacolele din Parcul Herăstrău ale Teatrului de Revistă Constantin Tănase.

Ioana Tufaru a reușit să obțină o colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat. Anul trecut, ea a fost figurantă într-un spectacol, 'Scripcarul pe acoperiș'.

Din păcate, pandemia a făcut-o pe Ioana Tufaru să piardă și această colaborare, dar și ajutorul actorilor.

„Ioana este tare fericită pentru că face parte din acest spectacol, este vânzătoarea de scrumbii. Nu o să aibă replici, dar o să cânte cu toţii, este un proiect foarte frumos, de care este încântată. Acolo a jucat şi tatăl ei, Dan Tufaru, aşa că toți cei care l-au cunoscut şi l-au îndrăgit au primit-o cu braţele deschise', au spus surse apropiate de Ioana Tufaru, la momentul respectiv.

Ioana Tufaru, acuzată că își bate copilul

Ioana Tufaru a fost acuzată de câteva femei care o vedeau cu copilul în parc de faptul că nu se ocupă de igiena lui și că uneori îl bate.

Aş vrea să înceteze criticile virtuale şi ale unor mame din parc! Reproşurile la adresa mea nu se mai termină şi sunt nejustificate. Unii scriu de mine că sunt „vaca dracului, puturoasă şi nespălată”, alţii mă condamnă că trăiesc din ajutor social. Lor le spun că din data de 29 ianuarie lucrez la teatru, repet şi 12 ore pe zi pentru rolul meu din „Scripcarul pe acoperiş”, la Teatrul Evreiesc. Este o colaborare, dar tot muncă se numeşte. Cel mai mult mă deranjează însă cei care îmi spun că sunt o mama denaturată şi îmi cresc copilul în mizerie. E adevărat că îmi las băiatul să se murdărească şi să se tăvălească în parc, că asta e plăcerea lui. Dar când ajungem acasă îl spăl, îi pun haine curate…Luca are casa curată lună, merge la grădiniţă. Este un copil perfect normal care creşte într-un mediu liniştit şi sănătos, vă asigur. Aşa că, oameni buni, nu mă mai jigniţi că mă doare foarte tare şi nu pot să cred că există atâta răutate în jurul nostru„, a spus Ioana, pentru wowbiz.ro.

„Îl cresc pe Luca după regulile mele'

Cum arată acum Luca, băiețelul Ioanei Tufaru. Femeia este acuzată că își bate copilul: "Cel mai mult mă deranjează cei care îmi spun că sunt o mamă denaturată şi că îmi cresc copilul în mizerie"Cum arată acum Luca, băiețelul Ioanei Tufaru. Femeia este acuzată că își bate copilul: "Cel mai mult mă deranjează cei care îmi spun că sunt o mamă denaturată şi că îmi cresc copilul în mizerie"

Eu nu îmi cresc copilul după manuale, după cărţi în general, ci doar după sfatul medicului care mi-a fost alături de la început, când nu ştiam nimic despre ceea ce înseamnă să fii mamă. Eu îl cresc şi îl educ pe Luca după metodele mele, după regulile cu care am fost şi eu crescută şi nu aplec urechea la ce spune x sau y. I-am mai dat şi palme la fund, îi dau şi acum, dar nu ştiu cât simte că poartă încă pampers. De cele mai multe ori însă, dacă face boacăne grave îl apostrofez, dar nu vă gândiţi că ţip exagerat la el, să îngheţe copilul. Să ştiţi că el, în esenţă, este un băieţel înţelegător, docil şi ascultător. Mai face drăcii, cum e şi normal la vârsta lui, dar nu poţi să-i ceri unui micuţ de patru ani să stea smirnă„, a declarat Ioana Tufaru pentru aceeași sursă.


 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter