Marie Jeanne Ion a fost unul dintre jurnaliștii răpiți în Irak, în anul 2005, împreună cu cameramanul său Sorin Mișcoci și jurnalistul Ovidiu Ohanesian. Din fericire, toți cei trei au fost eliberați 55 de zile mai târziu. În prezent, Marie Jeanne Ion ocupă o funcție de conducere într-o televiziune din România. Iată cum arată Marie Jeanne Ion la 19 ani de la răpirea din Irak!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Marie Jeanne Ion, împreună cu alți doi colegi, Ovidiu Ohanesian de la România Liberă- reporter de investigații și Sorin Dumitru Mișcoci- cameraman, se aflau de cinci zile în Irak pentru a realiza o documentare jurnalistică și interviuri cu noii lideri de la Bagdad. Cei trei au dispărut într-un cartier de la periferia Bagdadului, pe 28 martie 2005. Din fericire, cei trei ziariști au fost eliberați pe 22 mai.
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak
Astăzi, Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak în 2005, conduce departamentul Programe al Euronews România, un post de televiziune aflat în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București.
Jurnalista Marie Jeanne Ion are o experiență imensă, de nu mai puțin de 23 de ani în domeniul televiziunii. Aceasta a condus multe echipe editorial, a fost și producător de emisiuni, dar și manager.
Marie Jeanne Ion a fost și corespondent Euronews în România, începând din anul 2012.
Într-un interviu acordat Libertatea, după eliberarea din Irak, Marie Jeanne Ion spunea că își va întemeia o familie, iar un an mai târziu, în 2006, anunța că este însărcinată.
Jurnalista spunea ca in zilele si noptile de captivitate irakiana isi promitea in gand ca daca va scapa teafara din acea teribila experienta se va cuminti' si se va aseza la casa ei, intemeindu-si o familie. Astfel, un an și jumătate mai târziu se căsătorea cu iubitul ei, Marius Pivaru.
Asa este, voi fi mama! Deocamdata nu stiu ce va fi, pentru ca sarcina are doar noua saptamani, dar nu conteaza. Inainte sa se intample, imi spuneam ca mi-as dori un baiat, dar acum chiar ca nu mai are importanta sexul… Tot ce mi-a trecut prin cap atunci cand am avut confirmarea a fost sa strig „Victorie!'', spunea Marie Jeanne Ion atunci. Acum, este mama unui băiat.
Citește și: Adriana Bahmuțeanu îi ia apărarea lui Florin Salam în scandalul cu tânăra bătută de manelist într-un hotel: „Sursele mele spun că este o înscenare pentru a scoate o sumă importantă de bani'
Marie Jeanne Ion a trecut prin clipe dificile, în urmă cu 19 ani
Au trecut aproape 19 ani de la momentul care a schimbat viața a trei jurnaliști români: Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian. Aceștia au fost răpiți și sechestrați în Irak. Jurnalista își amintește perfect momentul răpirii, clipele de panică prin care au trecut, dar și frica de moarte pe care a simțit-o din momentul în care a fost răpită.
„Eram in Liban cu soțul meu, chiar de Ziua Indragostiților. A fost ideea mea, ca jurnaliști ajungeam ușor in Europa. Il știam pe Christian de mult timp și am zis să le facem o surpriză jumataților noastre. O destinație ca Beirut era mai greu de prins.
Am ajuns pe 13, noaptea și a doua zi a fost atentat. Am intrat în magazin ca să ne uităm la haine, ca turiștii, si atunci am auzit bubuiturile. Noi, fetele, eram cu cumpărăturile. Ei din asta trăiesc, e ca un Vest Salbatic pe vremea căutătorilor de aur. Sunt religioși, ascultau Coranul la radio, asta spune multe despre nivelul lor de educatie. Nu au altă variantă', a marturisit Marie Jeanne Ion la WOWbiz, acum câțiva ani.
Marie Jeanne Ion l-a considerat vinovat pe Omar Hayssam. 'Cred că Omar Hayssam este vinovat de ce s-a întâmplat, ceea ce a constatat Justiţia cred că este real, pentru că au fost nişte lucruri ciudate inclusiv în timpul derulării evenimentelor de acolo, dar de aici şi până la a face speculaţii că sunt implicaţi politicieni e cale lungă.
Mi se pare dificil ca Hayssam să fie extrădat din Siria, deoarece eu cred că implicaţiile acestui caz depăşesc graniţele României şi ale Siriei', a mai spus jurnalista pentru Siteza Zilei.