Cum arată o zi petrecută în mijlocul familiei lui Smiley

Publicat pe

Am petrecut o zi cu numeroasa fa­milie a lui Smiley. Nu doar cu părinții și fratele, ci și cu familia for­mată din cei peste 30 de artiști Ha­HaHa Production. Înțelegi cine este un om stând de vorbă cu apropiații săi, dar în ziua respectivă însuși domnu Smiley (cum îl mai alintă lumea), care nu are timp niciodată, a vorbit mai mult decât de obicei. Chiar și despre dragostea ce se lasă atât de așteptată.

 

Marți seara, ora 22.00, e doar o altă zi de lucru normală la studioul lui Smiley. Ba chiar e ora la care calculatoarele, cla­pele, microfoanele se încing cu adevărat în numeroasele încăperi de la HaHaHa Pro­duction. Doar că pentru mo­ment nu se află mai nimeni aici. Toți sunt cu noi, un etaj mai jos. Peste 30 de artiști aleargă între make-up artist și hair stylist pentru ultimele retușuri. Printre ei distingi o doamnă plină de energie cu ochi verzi și un domn înalt și zâmbitor și nu ai nevoie de prezentări ca să îți dai seama că ei sunt părinții lui Smiley. Seamănă cu amândoi, nu doar fizic, ci și prin ușurința cu care leagă conversații. Fa­milia Maria (acesta e numele de familie) sunt oameni de viață, cum s-ar spune. Pe Fi­lip, fratele lui Smiley mai mic cu șapte ani, e chiar mai ușor să îl reperezi, prin simplul fapt că cei doi au fix aceleași trăsături. Toți sunt implicați într-un fel sau altul în HaHa­Ha: mama îl ajută pe Smiley cu finanțele, are grijă să nu piardă prea mulți bani, cum ar spune el, Filip este General Manager, practic șeful frate­lui său, iar tatăl, fost pilot, își ajută amândoi băieții acolo unde este nevoie. Când a in­trat Smiley pe ușă, cu părul mai cârlionțat ca niciodată, energic și pus pe treabă ca o furtună, mi-am adus amin­te instantaneu de iepurașul din Alice în Țara Minunilor care alerga în toate direcțiile strigând mereu „n-am timp, n-am timp. Venea de la repetiții pentru Vocea Româ­niei, a doua zi în zori urma să plece pentru un concert la Suceava și se afla în promo­vare cu „Pierdut Buletin, melodia pe care o cântă cu DOC și Motzu. Doar că în toată această agitație Smiley arborează un calm și un zâm­bet larg pe care acum știu de la cine le-a moștenit. Și mai crede că „Dumnezeu îți dă atâta cât poți să duci.

 

Prima întrebare e din partea publicului. Frizura ta ia… amploare. Care e planul?

Totul a plecat de la faptul că nu mi-am lăsat niciodată părul lung, deși mi-am dorit. Când eram mic, voiam să îl las să crească, dar nu am avut niciodată răbdare și nici ocazia. La școală mi se spunea mereu „domle, ce e cu părul ăsta mare, mai tun­de-te. Mi-am zis că dacă nici acum, la 32 de ani, nu o fac, nu o să o mai fac nici-odată, o să trec prin viață

fără să fi avut părul lung vre­odată. Florin Noje, care mă tunde de câțiva ani, mi-a zis „hai să-l lăsăm să crească să vedem ce se întâmplă. Nu prea mă interesează ce zice lumea, sincer: dacă le place bine, dacă nu, să fie sănătoși. Eu mi-am îndeplinit dorința, nu am nevoie de nimic.

 

Pare că succesul crește o dată cu părul. Poate ești ca Samson, superputerea ta stă în plete. Asta dacă nu ți-l taie vreo femeie deșteap-tă, cum a pățit Samson.

Până acum nu am avut pro­bleme de genul ăsta, dar nici nu cred eu în asta cu călcâiul lui Ahile, pletele lui Samson, fiecare își face viața și își cre­ează povestea cum dorește.

 

Nu se poate să nu ai slă­biciuni.

…Aș avea poate la dulciuri. La muzică.

 

Ai slăbit mult în perioada asta, apropo.

Doar pentru că am muncit foarte mult. Îmi place să mănânc, dar astea sunt plă­ceri, nu slăbiciuni. Nu știu ce slăbiciuni am și, dacă le-aș avea, nu v-aș spune. (râde) Oricum, îmi mai las părul să crească cât pot, dacă la un moment dat de­vine insuportabil, mă tund.

 

Ziceam de superputeri. Care e superputerea ta?

Cel mai mare talent al meu e că pot să adun la un loc oameni talentați și să îi pun să lucreze împreună. Am darul de a descoperi în oa­meni lucruri pe care nici ei nu le-au descoperit despre ei. Eu cred că muzica vine de undeva din ceruri, de la Dumnezeu. Tot ceea ce creăm are un rol.

 

Vorbești de Dumnezeu. Ai o aplecare către sfera asta?

Da, de mic, așa am cres­cut, bunicii mei sunt mai religioși. Eu nu pot spune că sunt religios, ci foarte credin­cios, cred că sunt în poziția în care sunt pentru a înde­plini o misiune față de mine, de oamenii din jurul meu, apropiați și neapropiați.

 

Mama ta ce crede despre faptul că renunți la timpul liber pentru aceas­tă misiune?

Ai mei nu au fost de acord cu tot ce am făcut eu aici, la HaHaHa Production. În primul rând, pentru că am investit foarte mulți bani.

În al doilea rând, pentru că nici nu câștig foarte mulți bani din asta. De aceea nu mă pot numi vreun busi­nessman, fiindcă nu m-am îmbogățit. Îmi doresc să le ofer altora oportunitatea pe care am avut-o eu. Când aveam 8 ani nu existau lo­curi ca ăsta. Studioul e o jucărie a mea. Eu nu m-am prea jucat cu mașinuțe când eram mic, să-ți zic drept, că nici nu aveam. De aceea acum am o jucărie. Încerc să fac aici un business de succes ca să dureze cât mai mult. Ce fac din muzică se întoarce tot aici. Investesc în artiști, le dau bani de cli­puri, de tot ce vor să facă.

 

Și în ce investești pentru propria persoană?

Plec în vacanțe. Câteodată. Rar. (râde) O dată pe an, cam așa. Merg în vacanțe, am o casă modestă, norma­lă. Nu investesc în terenuri sau în alte afaceri. Părinții m-au învățat de mic să nu pun preț pe obiecte. Eu nu-s atașat de lucruri materiale.

 

Dar tu știi câți bani ai în cont?

Nu știu. Mă interesează doar să pot întreține HaHa­Ha, să am bani de benzină, de mâncare și de o vacanță pe an. Nu am visat nici­odată să fiu miliardar, să îmi iau yachturi, avioane. Pentru mine cea mai mare realizare ar fi ca muzica pe care noi o facem aici să ajungă să fie ascultată în toată lumea.

 

Familia ta te ajută cu studioul, colegii tăi îți sunt prieteni din copilă­rie. Se poate spune că e un business de familie?

Așa e. Mă rog, toată lu­mea te sfătuiește să nu faci business cu prietenii, ceea ce e foarte adevărat, dar ăsta nu e un chiar un business. Lucrez cu prietenii mei. Și dacă nu am fi prie­teni, am deveni pe parcurs, nu ai cum altfel.

 

Adică pot să aplic pe eJobs pentru un job la voi? Sau e cu circuit închis?

Poți să aplici, sunt oameni care lucrează aici pe care i-am cunoscut anul trecut. Nu e cu circuit închis, dar mergem și pe recomandări, cunoștințe, îți dai seama că nu poți avea încredere în oricine. Oricum, music busi­ness-ul e la începutul începu­tului în România, e greu să găsești oameni care se pricep. Aici la studio e ca o școală.

 

Care e capcana în a lucra cu oameni așa apropiați?

Capcana e că devine to­tul foarte personal. Nimeni practic nu poate să fie șef aici, deși mai vor unii să fie șefi. Asta e nasol, nu poți fi șeful prietenului tău. Noi suntem o organizație, avem o oarecare ierarhie, dar nu ne tratăm unii pe alții ca pe angajați, subalterni, mai știu eu ce. Când lucrezi cu oamenii pe care îi cunoști, îți permiți multe, pe prieteni îi taxezi cel mai tare. Partea bună a fap­tului că lucrezi cu prieteni e că sunt foarte dedicați.

 

Acum câțiva ani m-ai mi­rat spunându-mi într-un interviu că ești foarte ti­mid. Te-ai mai vindecat între timp?

Nu, tot așa sunt, la fel de timid. Poate sunt mai sigur pe mine, dar tot timid, re­tras sunt. Fii atentă, dacă intru într-o încăpere unde nu cunosc pe nimeni, chiar dacă ei știu cine sunt, mă pun în colțul meu, stau re­tras. Uneori asta mă face să par arogant, îngâmfat, pare că nu vreau să bag lumea în seamă. Eu, de fapt, nu vreau să deranjez.

 

În ce se manifestă timidi­tatea asta mai cu seamă? În relația cu femeile?

Da, sunt timid de-o viață la acest capitol. M-am mai tra­tat, ce-i drept, nu mai sunt chiar așa de… nepriceput. (râde) În unele cazuri sunt timid, în altele nu. Mi-e așa, ciudat, să mă duc la o fată să-i zic „heei, ce faaci? Am și scris o piesă despre asta, cu versurile „hai, ce faci, eu tot întreb și tu taci.

 

Dar mai e nevoie să faci tu primul pas? Mai apuci?

Mai e loc, câteodată mai apuc. Nu prea am timp și nu prea îmi stă gândul la asta, că de aia mă tot întreabă lumea „băi, dar tu nimic, nu ai și tu o relație, nu te mai afișezi cu nimeni? Eu nu prea mă afișez nici singur, înțelegi? În general, nu-mi place să repet greșelile pe care le-am mai făcut în trecut. Vreau să stau cât mai departe de povestea cu expunerea.

 

Ești cu cineva?

Acum? Oficial, nu.

 

Dar dacă zici că nu vrei să mai repeți greșeala de a-ți expune relația, în­seamnă că, și atunci când va fi oficial, noi tot nu vom afla?

Am mai întâlnit femei, doar că am încercat să stau cât mai departe de ochii lumii, cât mai retras. Eu oricum sunt foarte retras, în gene­ral. Dar nu am stat singur în toată perioada asta.

 

Îmi închipui, dar în cazul oricui, persoană publică sau nu, dacă trec câțiva ani în care nu îl mai vezi cu nimeni, situația devine intrigantă.

Da, chiar m-am întâlnit cu un camion la o intersecție și cineva dinăuntru îmi zice „băi, Smiley, băi, dar nu îți mai faci și tu o iubită? În zi­are zice că stai singur. Eu îi răspund „și tu crezi tot ce citești în ziare? Reacția lor a fost „aaa, domnu Smi­leeey! Ideea e că îmi ocupă foarte mult timp ceea ce fac și îmi e greu să mă implic într-o relație. E foarte greu pentru o femeie să accepte că e pe locul doi, de fapt. Ceea ce în momentul de față e foarte adevărat. Nu e o pri­oritate pentru mine acum să am o relație normală.

 

Sau poate nu te-ai îndră­gostit tu suficient de tare?

Sau poate asta, nu zic nu. Dar cred că nici de asta nu e timp. Știi care e treaba? Cred că e un timp pentru orice. Eu am văzut atâția oameni nefericiți, am văzut atât de mulți care divorțează după doar câțiva ani de căsătorie, cu copii, cu pro­bleme… Ce-i drept, am și exemple pozitive, cum e Pavel Bartoș, cum sunt mai mulți prieteni de-ai mei, dar destul de puține. Nu vreau să mă arunc într-o relație doar pentru că așa trebuie, că-mi zice mama sau îmi zic prie­tenii, că mă uit în jurul meu și văd oameni de vârsta mea căsătoriți. Eu… nu știu dacă vreau să mă căsătoresc nea­părat, dar vreau o relație cu cineva care să mă complete­ze, să îmi ofere un echilibru, să îmi fie prietenă, să găsesc acea liniște. Oamenii sunt făcuți să fie împreună, nu am fost făcuți să fim singuri, nu suntem pustnici. Deși eu sunt cam pustnic. (râde) Dar uite că nu-s niciodată singur.

 

Am văzut la tine pe Face­book un post despre dor­mitul în diagonală. Să fie ăsta adevăratul motiv pentru care preferi încă burlăcia?

(Râde) Adevărul e că îmi place să dorm în diagonală în pat, dorm în niște poziții foarte dubioase. Când dorm cu cineva în pat, rar, mă chircesc într-un colț, nu vreau să deranjez. Când eram mic mă trezeam cu ca­pul în partea opusă a patului.

 

Ce părere ai despre Tin­der, platforma de dating?

În America am auzit de asta prima dată și știu că sunt toți înnebuniți cu Tin­der acolo. Nu știu exact cum funcționează, treci peste faza de „hai să ne cunoaștem, nu? Treci pes­te preludiu, nu se mai face curte, nu vă mai plimbați de mână sub clar de lună. Depinde ce îți place. Fieca­re cum se simte bine, eu nu am nimic împotrivă.

 

Părinții tăi au o căsnicie fericită de peste 30 de ani. Cum de nu ai avut tendința să urmezi acest model?

Tata e aviator, eu nu am vrut să mă fac aviator, ma-ma e foarte pricepută la de­sen, eu nu mă pricep deloc. Fratele meu e o fire foarte practică, eu deloc. Vreau să scot în evidență că fieca­re persoană are viața ei, pe care și-o trăiește așa cum se simte ea bine, eu nu vreau să urmez un model.

 

Dar ai tăi încearcă să te sfătuiască pe acest su­biect al vieții personale?

Sigur și-ar dori niște nepoți, e normal, dar, ce-i drept, nu mă presează. Nu m-am simțit niciodată presat, nu mi-a zis nimeni „însoară-te și tu, găseș-te-ți și tu o femeie. Eu nu știu dacă părinții mei înțeleg tot ce aș vrea eu să înțeleagă, dar ei pricep că am o viață total dife­rită față de ce au trăit ei acum 30 de ani. Las viața să mă sur­prindă, nu-s genul de om care își programează mișcările, nu zic niciodată nu. Poate mă că­sătoresc în două luni, cine știe? Poate mâine o întâlnesc pe Ileana Cosânzeana, mă îndră­gostesc iremediabil și mă căsă­toresc în două zile. Sau poate nu mă voi căsători niciodată.

 

Mi-ai spus ce nu ai moștenit de la părinții tăi, dar la ce le semeni?

Semăn cu amândoi, de la mama am moștenit abili­tatea de a comunica foarte lejer cu oamenii. Ai mei sunt amândoi comunicativi, de mic mergeam cu ei la petreceri, erau petrecăreți. Și eu sunt la fel, deși sunt momente în care nu ai cum să vorbești cu mine. Tăce­re totală, zile întregi în care nu vreau să vorbesc nimic. Atunci intru în interiorul meu, îmi dau seama de niște lucruri, îmi mai vin idei de piese, scriu versuri.

 

Ai fost vreodată în pericol să ți se urce succesul la cap?

Am mai avut și eu momen­te în care am luat-o razna, când eram mai mic, mi-am mai pierdut eu capul, așa. Dar i-am avut pe colegii de la Simplu care mi-au dat peste ceafă să îmi re­vin, îi am pe prietenii mei din copilărie cu care sunt același om, ei mă tratează la fel, sunt același pentru familia mea. Asta mă ține normal la cap, chiar dacă ne-am schimbat cu toții de-a lungul anilor. Probabil și datorită educației am ră­mas normal la cap. Pentru mine nu a contat niciodată să vină lumea să se pozeze cu mine, să dau autografe. Eu sunt conștient că trebuie să o fac, pentru că oamenii se bucură să te vadă, să stea de vorbă cu tine. Mă gân­desc că e un gest atât de mic pentru o bucurie atât de mare.

 

Toți artiștii își iau vacanța în ianuarie. Ți-ai făcut re­zervare?

Da, plec în Thailanda cu familia.

 

POVEȘTI DE FAMILIE
Ioana, mama lui Smiley
Cum v-ați descrie fiul?
Andrei Tiberiu, copilul meu, este un copil frumos, luminos, plin de iubire, dăruiește iubire și e foarte talentat.

Sunt curioasă pentru ce îl trageți de urechi când e cazul.
La momentul acesta îl trag de urechi pentru că nu își alocă foarte mult timp pentru el, trăiește într-o vâltoare a vieții pentru care a subscris. Asta e nemulțumirea mea.
Pentru dumneavoastră reușește să își facă timp?
Da, reușim împreună, dacă el nu are timp să vină la Pitești, venim noi la București la maxim două săptămâni.
Cum credeți dumneavoastră că ar trebuie să fie fata care să îl cucerească?
Nu am un profil anume în minte, noi ne dorim ca fata care va veni în viața lui să îl iubească pe Andrei Tiberiu omul, nu artistul. Atunci totul va fi bine.
Ion, tatăl lui Smiley
Cum își vede un tată fiul celebru?
Talentat, sincer, altruist, energic, deosebit de muncitor. Un fiu pe care orice părinte și l-ar dori.
Chiar așa, nu v-a ieșit niciodată din cuvânt?
Am zis și energic. (râde) Foarte energic era în copilărie.
V-a trecut prin cap când i-ați luat chitară în clasa a cincea că va deveni artist?
Chitara era un vis al meu din copilărie, din păcate rămas neîmplinit. De aceea, mi-am dorit ca Andrei să învețe un instrument muzical, cu gândul că i-ar putea deveni cel mai bun prieten. Dorința mea a coincis cu a lui și ăsta a fost norocul, nu a fost nimic forțat, nu mi-aș fi imaginat atunci că va ajunge omul care este azi. Sincer, a depășit orice așteptare a mea. Eu mă gândeam să întemeiem o tradiție de familie și să înceapă inițierea în ale pilotajului, așa cum face Filip, care zboară de câțiva ani. Eu am fost pilot militar, am zburat și în aviația civilă. Acum sunt pensionar și îi ajut pe băieții mei cu ce au nevoie în firmele lor.
Îl plimbați pe Andrei cu avionul când era mic?

Andrei s-a plimbat prima dată la patru ani, cu elicopterul. Zburam deasupra unui câmp din care țâșneau iepuri, căprioare, era puzderie de animale. El, cu căștile pe urechi, recita „Bivolul și Coțofana” și „Mama lui Ștefan cel Mare” fără nicio greșeală și fără nicio emoție. Pe amândoi fiii mei am încercat să îi fac să iubească literatura și poezia.
Filip, fratele lui Smiley
Cum e să lucrezi cu fratele tău?
Dificil, pentru că e foarte greu să-l prinzi, să-ți răspundă la întrebări.
Până și vouă vă răspunde greu la telefon?
E într-o vâltoare din care nu știe cum să iasă nici el, cred. E foarte greu să ai un răspuns de la el, pentru că, având foarte multe lucruri de analizat în același timp, îi e greu să răspundă la întrebări. Nu cred că mai prioritizează nici el.
Ai face schimb de loc cu Smiley?
Nu cred c-aș face asta, el e un om care și-a dedicat fiecare secundă a vieții muzicii, e un om care iubește ce face. Eu, dacă nu am apucat niciodată pe drumul lui, nu cred că aș putea să mă pun în pielea lui. Trebuie să fii extrem de pasionat pentru a face ce face el.

 

OANA POPOIAG Foto OLTIN DOGARU

Stilist: SILVIA CRISTESCU și IRINA VOINEA

Asistenți stiliști: SILVIA CÎMPEANU și ANDREEA JIANU

Coafură: ADONIS ENACHE

Asistent coafură: ANDREI DAVID

Machiaj: ALEXANDRA CRĂESCU

Asistenți machiaj: IZABELA LOAGĂR, ANDREEA KNACOSCHI PRUTEANU

Coafură Smiley: FLORIN NOJE

Vestimentație Smiley: Ivy by Irina Voinea și garderoba personală

Vestimentație trupă Smiley: Lords&Fools disponibile în magazinul Trends by AdinaBuzatu, Zara, Diesel, H&M, Marie Ollie, M.Marquise

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva