Cum arată Vlăduța Lupău și câte kilograme are la o săptămână după ce a născut. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în urmă cu câteva zile, artista a devenit mamă pentru a doua oară și a dat naștere unui băiețel perfect sănătos! Ei bine, momentan stă acasă cu cele două minuni din viața și nu și-a reînceput activitatea, însă se vede clar că a revenit deja la silueta pe care o avea înainte de a rămâne gravidă. Iatu cum arată!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Vlăduța Lupău este foarte activă pe rețelele de socializare, după ce a devenit mamă, astfel că își ține fanii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. Recent, a postat mai multe fotografii cu ea și familia ei în formula completă, alături de mezinul casei, însă la scurt timp nu a ezitat și a făcut o poză cântarului. Mare le-a fost mirarea celor care o urmăresc când au văzut ce greutate are!
Cum arată Vlăduța Lupău și câte kilograme are la o săptămână după ce a născut
Vlăduța Lupău nu poate decât să se laude cu silueta ei! Nici în sarcină nu a suferit multe schimbări în afară de burtica de gravidă, astfel că mulți se așteptau să revină repede la forma inițială. Totuși, fanii nu credeau că în prezent, la doar o săptămână de la naștere, cântărește 52,9 kilograme. Fără vreo reținere însă, artista a publicat poza cu cântarul, iar acum a pus și un videoclip în care se vede foarte bine cum arată.
'O săptămână după naștere', a scris Vlăduța Lupău în dreptul pozei cu cântarul care indica 52.9 kilograme.
Vlăduța Lupău are o siluetă demnă de invidiat, după două nașteri
Azi, Vlăduța Lupău a postat un videoclip în care este alături de fiul ei cel mare, Iair, iar fanii au comentat imediat apariția ei. Cu o pereche de blugi scurți, tip fustă, și un top din același material, Vlăduța Lupău și-a etalat frumoasele forme ale corpului.
E clar că are cu ce să se mândrească, dar mai ales cu o genă bună! Deși a trecut prin două nașteri cu operații de cezariană, corpul ei nu a suferit absolut deloc schimbări. Se bucură de o siluetă de adolescentă și acum, cu doi copii în brațe, iar asta fără prea multe efort. Așa cum chiar ea a dezvăluit de mai multe ori, nu ține diete stricte și nici nu face foarte mult sport, programul ei fiind foarte încărcat cu cei doi băieți și cariera sa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/c1-001-cover-2-45.jpg)
Andra și Cătălin Măruță vor fi nașii fiului ei nou-născut, Isaia
Ei bine, lăsând silueta demnă de invidiat a artistei, vă reamintim că artista a decis ca nașii fiului ei nou-născut să fie chiar Andra și Cătălin Măruță.
„Un factor decizional în alegerea numelui sau, mai bine spus, o persoană care m-a ajutat să fixez până la urmă numele a fost și Iair. Îl tot întrebam care variantă să fie, pentru că noi mai aveam una. Nu știu dacă să dau din casă sau nu. Am întrebat-o și pe Andra (n.r. Măruță). I-am cerut să mă ajute să rezolv o problemă și am întrebat-o. Mi-a spus că ei i-ar plăcea mai mult numele pe care l-am și ales.
Dacă dau din casă, atunci dau. O să se mărească familia și la voi, nu doar la noi. Se mărește familia voastră odată cu venirea micuțului Isaia pentru că… De aceea am vrut să aleagă Andra numele, pentru că o să fiți nașii lui’, a dezvăluit Vlăduța Lupău, în cadrul emisiunii „La Măruță’.
Vestea a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că nimeni nu se aștepta. Bucuria a fost însă la cote maxime printre fanii lor și mulți i-au felicitat pentru această decizie.
„Nu cred ca ar fi alți nași mai perfecți cum sunt Andra și Cătălin. Felicitări’, „Cătălin si Andra sa va bucurati de finut!’, „Sa va trăiască , un nume special și frumos . Amândoi băieței cu litera I’, sunt doar unele dintre reacțiile fanilor.
Sursă foto: Facebook/ instagram
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-2024-07-16-at-14.30.07.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-2024-07-16-at-14.27.56.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-2024-07-16-at-14.27.56-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-20t131119.588-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/889.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_6d97f8ec41b85786a0b1b8d0e7cd286d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_94ca48b4a661b1bb11ba40d5f1d6911c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_99f884d51eacf34f52d41eee84c08dcd.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_547dae206dde63b4bb29f306810575c7.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_0540ccb114c0dd38ba0b1c92118c3d8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/florinel-piersic-si-marius-bodochi-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/bebeto-laurentiu-reghecampf-anamaria-prodan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/667.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/44-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/florinel-piersic-si-marius-bodochi-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/bebeto-laurentiu-reghecampf-anamaria-prodan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_fc40509403b950b32a87456918cd7f00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_cf9c362abd031e0bcff8b4c96350b650.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d3b0db5149f0fc3a9fa08c42936a8591.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_a4b176403ae51b2e3c39243d23e5896e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_00c81f54309d1c645c4b21df310ccc36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_c33d0d86469f5520585679d756f73c35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_14b606b03eb8fd76454c0e8e9340f431.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_66a163eeb3419e7ae5b21ce6c87cc930.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7ef06c7ebc7c58a6693028ce0a99007b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e600d1e0f4fb46c23aef60e34e67755d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8db4e8ae61a7e9ecee1592bcdbcb27fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e41f4d7c390c7bae7a16588c9eecd73e.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_14a13913f53779f2676fc3b32d7904d0.jpg)
![Primele 3 ispite masculine din noul sezon «Insula Iubirii»! Cine este fostul concurent care revine [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_71a280f07d6863fb2ac10a6ab4f1ab1f.jpg)
![Mamă sau soră?! Cum arată mama Anei Bodea: «E cea mai frumoasă femeie!» Asemănarea e uluitoare [21 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_87d4102a65267526f6620e39178c58b5.jpg)
![Andra și Cătălin Măruță își reînnoiesc jurămintele după 18 ani! Decizia luată la majoratul căsniciei: «Trebuie sărbătorit...» [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_fa325a16e41e9102ba9468b2cb4b0545.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_89277a5a4d11d53a67c0844031e8dd3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_7e2683889ab48021a8c39afc59f05e70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e95830793d82804b6f91d789cae621b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ea003879f296a1a14fff8462d4e7ac63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9ebf8a09ef0d641d57da5eec5e379835.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_eaf1e89ca85ef0174a08f6b6047a767e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_57f3c3709b2fb6df72824c17f016c23c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b2ba424eeda5fdd6b0b74fd4267325a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4958042814e27b63ef6370421434ec6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/dana-nalbaru-890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/2-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/sydney.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/187_g.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ba4f8605b793ddd10ecfb652e995994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_880e7f9ed03eea7acc5035b0fce35c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9a21c22f3cadd9bba4dae275dda11539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6dd5023aa00ccebe4d3dcf9d670c5e92.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_a31944b0e1a7d7eea1774498f0ec332c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_ec21b8bffd5a69022bebd64529f518b4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_812e93008f29dc9079e622dce12e4ffd.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_39c850dd7ebe0464306f16089bba2dff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_20457433ac42b771c47df28577f9c7f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_00452be58d347d328e037d784362c03a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_7ffbec74b372b52ba454f94bced757fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_7fed4566ef8c7bfeb60fc2abb6ee840c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2e91c8deeb43822dd02cdbfb78912d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_7e1c88589e7451788ab4c74ed403428c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_e18cf945aef2330027bdcebdaf0eb117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_1833923361d608a8e740d088e9f39a4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_ed50f214d67477a7ba5a187cd624e05b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_4ad541cbfdfbf8604b6e014db387d59e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ab3ec7f475a9123cd7930d77c50fde28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_74fd6b53977c5d6c96dcac850ecb2dfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f8ec17a9b67f48a79f32975eb988ab0c.jpg)