Nadia Comăneci și Bart Conner sunt căsătoriți de 27 de ani, iar povestea lor de dragoste pare un scenariu dintr-un film romantic. S-au cunoscut când ea avea 14 ani, iar el 17. Bart Conner activa atunci în echipa de gimnastică masculină a Americii, însă relația lor au început mai târziu, când Nadia Comăneci a părăsit România, în căutarea unei vieți mai bune, în SUA. Iată cum au arătat Nadia Comăneci și Bart Conner la nunta lor, care a avut loc pe 27 aprilie 1996.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Zeița de la Montreal, așa cum este alintată Nadia Comăneci, este căsătorită cu Bart Conner de 27 ani și împreună au un fiu, Dylan Paul, care a venit pe lume pe 3 iunie 2006. S-au cunoscut când amândoi erau copii, dar povestea lor de dragoste a început mai târziu.
Nadia Comăneci și Bart Conner au avut o nuntă de povești. Cum arătau atunci
Nadia Comăneci l-a cunoscut pe Bart Conner când avea doar 14 ani, iar el 17, la un concurs de gimnastică din America, însă au rămas prieteni peste ani și povestea lor de dragoste a început abia când gimnasta a plecat din România.
Nadia Comăneci și Bart Conner s-au căsătorit pe pe 27 aprilie 1996 și nunta lor a fost una spectaculoasă. I-au avut nași pe Adrian și Dana Năstase, iar la eveniment s-au înghesuit numeroase VIP-uri.
„Am locuit cu toţii timp de o săptămână la Hotel Lido, rebotezat Hotel Nadia, deoarece îl ocupaserăm în întregime. Cununia în sine a fost ieşită din comun. O veche tradiţie populară spune că mirele sau mireasa se pot călca pe picior şi cine va călca va decide în casă.
Eu l-am tot călcat pe picior şi, când am făcut-o pentru prima data, m-a întrebat ce se întâmplase. E prea târziu, i-am şoptit în glumă, de acum o să am ultimul cuvânt', povestea Nadia Comăneci în cartea ei, Scrisori către o tânără gimnastă'.
Citește și: Cine este George Tănase de la America Express 2023. A devenit cunoscut după ce a participat la iUmor
Nadia Comăneci a purtat o rochie de mireasă creată de celebra Yumi Katsura.
„A fost o rochie superbă, pe care se aflau cusute manual 10.000 de perle. La vremea respectivă, a costat 150.000 $! Pentru mine însă, dincolo de valoarea financiară foarte mare, are o valoare sentimentală deosebită. Am fost foarte încântată să o revăd pe doamna Katsura, care, pe lângă faptul că este o creatoare de modă cunoscută, e şi o persoană deosebită', a precizat Nadia, pentru Libertatea, în urmă cu ceva timp.
Cum se menține în formă Nadia Comăneci la 62 de ani
Nadia Comăneci se menține și la 62 de ani într-o formă fizică de invidiat. Zeița recunoaște că secretul ei e că face sport în fiecare zi.
„Fac mișcare cel puțin 30-40 de minute în fiecare zi. Când sunt acasă, merg în sala de gimnastică, iar atunci când sunt plecată, mă asigur din timp că hotelul are o sală de fitness. Și dacă se întâmplă să nu am o sală în apropiere, improvizez și mă antrenez în cameră folosind obiectele aflate la îndemână. Nu există însă zi fără mișcare fizică', spunea Nadia Comăneci acum ceva timp.
Foto: Libertatea, GSP, Profimedia