De curând, Monica Bârlădeanu ne-a vorbit în revista VIVA! despre cei 13 ani petrecuți în America și ne-a spus cum această perioadă i-a schimbat viața. Actrița a trăit o vreme „visul american” și s-a simțit foarte bine acolo, adaptându-se perfect în Los Angeles. După întoarcerea în România, ea a păstrat lecțiile învățate acolo, în special disciplina când vine vorba de programele de wellness. De asemenea, artista subliniază importanța educației emoționale și a responsabilității sociale, dar și a prevenției în domeniul sănătății. Experiența i-a adus nu doar realizări profesionale, ci și o schimbare profundă în modul de a privi viața.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Un aspect interesant din biografia ta este parcursul educațional. Ai absolvit Facultatea de Drept în orașul natal, apoi ai plecat la Los Angeles pentru a studia televiziunea și actoria. Acum, la 46 de ani, ai fost studentă la Facultatea de Psihologie. Ce te-a atras către acest domeniu?
Am terminat Facultatea de Psihologie, am avut licența în iulie. (zâmbește) Motivul acestei alegeri e evident – simțeam nevoia unei înțelegeri mai profunde a personajelor mele, a mecanismelor lor de apărare, a comportamentelor deviante sau violente, a durerilor și a felului în care ele se metabolizează în sufletul omului.
76 dintre cei 169 de colegi ai mei de an au fost adulți peste 40 de ani, care urmăresc o avansare în pozițiile pe care le ocupă, o completare a studiilor, o reconversie profesională sau o nevoie de a-și înțelege copiii, pe sine, pe alții. Gândindu-mă la temele pe care le-am avut de lucrat în acești ani, aș zice că o experiență de viață și profesională anterioară ajută mult în descifrarea unor mecanisme și în înțelegerea lor profundă.
Cum au fost pentru Monica Bârlădeanu cei 13 ani petrecuți în America
Ai un program încărcat, echilibrând cariera, viața personală și, până de curând, și studiile universitare. Cum a fost să fii studentă la 46 de ani? Cum au fost colegii tăi, ai simțit diferența de generații?
Am avut niște colegi de vis, nici nu-mi vine să cred câtă solidaritate și ce spirit de echipă fain am găsit la Titu Maiorescu. Colegii care au fost la prima facultate au fost poate un pic mai predispuși la angoase, dar e firesc; anxietate de evaluare, de eșec, de vorbit în public. Au fost însă, printre colegii mai tineri, câțiva care mi-au devenit apropiați, prieteni dragi sufletului meu. Gașca de 40+, însă, a fost absolut delicioasă și întotdeauna s-a găsit cineva acolo, pe grupul de WhatsApp, care să-ți răspundă la o întrebare, chiar și la 11 noaptea.
Cum reușești să împarți timpul între toate aceste responsabilități? Filmări, școală, viața de familie, alte job-uri secundare…
Sunt mame care au job-uri mult mai solicitante, trei copii, o casă de ținut… și nu se plâng. N-o s-o fac nici eu. (zâmbește)
Cum a schimbat-o pe Monica Bârlădeanu perioada în care a locuit în America
Ai trăit „visul american' timp de 13 ani, cât timp ai locuit în Los Angeles, „Cetatea filmului'. Inițial, planul era să pleci pentru câteva luni, însă, într-un interviu mai vechi, ai spus că a devenit „mai natural și mai firesc' să fii acolo. Ce anume te-a făcut să te simți ca acasă pe pământul american?
Nu știu dacă natura mea perfect adaptabilă și ajustabilă la tot ce e nou, străin, sau pur și simplu, am nimerit într-un spațiu multicultural care îmbrățișează cu amândouă mâinile expații… Cert e faptul că atât cât am locuit acolo, n-am simțit nicio clipă că n-ar fi locul meu. Așa cum nu simt asta nici acum, că locuiesc aici. Îmi dau seama că, pentru mine, „acasă' nu e un loc, un oraș, o țară, ci o stare de confort și familiaritate, un spațiu de siguranță emoțională și libertate de a fi eu însămi. Toate acestea întregite de un sentiment de apartenență pe care eu l-am simțit și acolo și aici.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/radu-si-adela-3-107-scaled.jpg)
America ți-a devenit casă în cei 13 ani, o perioadă în care ai îmbrățișat stilul de viață și cultura de acolo, dar ai descoperit și contrastele care fac această experiență atât de interesantă. Ce ți-a rămas întipărit în suflet din acești ani și ce te-a provocat cel mai mult?
Am păstrat tot ce e bun – disciplina când vine vorba de programele de wellness, educația emoțională (pe care acolo aveam senzația că o are toată lumea), educația în sensul medicinei preventive, responsabilitatea socială. Dă-mi voie să clarific, însă, că nu mă refer la toată America, ci la Los Angeles, un oraș locuit de oameni veniți din întreaga lume, dar cumva uniți de niște rigori pe care nu le-am mai văzut în altă parte.
FOTO: Instagram
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/monica-barladeanu-america.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/monica-barladeanu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/monica-barladeanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d1095ee7f96f6f341419655dc4f43d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_f4802222904a7f8467cc2e20ce865d06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f759ceca800c1a4ecfcbcb6fa42cf73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_996545d110582eeb295145294ee1171c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t112606.166-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/Iuliana-Tudor-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/index.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-ramona-micu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t104712.060.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_42d287142923cfd32f883b0b91cbac7e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_0fbf151cb4d360aee4969cd91a41bbf1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0a3be2952066a55a30c4e88eb3e5f6ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_efdaafe1e089286273a4da7d6906a277.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b93829fb9b86e135c2362634df43326a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ad27c0d721db04c66d0872bc9b5739ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_de12e0897252a45a62c09a8ed499c702.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d0c91b55cbbe5adc4db4098388ae27ab.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_eb5346320d8c97e69773670a84ecca7b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_10aa0c7e1eb55b8a5e2f708f7702b539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b82f378e007ee782a130fb92fade4d43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/sabria-camelia-voinea-jocuri-olimpice.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-mihai-traistariu-alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t123305.959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-balan-si-victor-cornea-mirela-novac-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d82535e00b693acd9d63e406ef0987b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_22cb87a34f9818f16705d70e0546152f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_14645daa02050ea8db81190b4487ec15.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_58aa017bd3b75c547230c79e56456093.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_153b373f828753985ec255f83628f391.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1742228b9ee7df17b10fed47a398e857.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_cb9e840eabb3fede2dd2b82612e7fde2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4279abc92036465d9e507f2105da9c8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_bc8c56e7d946047b7dd6edf0ecf8ea95.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_67f89c8d8a8c1540a170459bde45fd8a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_eb5346320d8c97e69773670a84ecca7b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_90cb37a0752a9413a7d26d96ec412f8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_85d65e04bd10ebe854d8d4a116d59bed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c9abc233cea46e818193aae3569834b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0cc3f5bcc9429fc1ed6f62e59c091bb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_9822c400170260e418e5518d84d74430.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b2443d27a81dccde94c16bc43afa15ba.jpg)