Cum gestionează Ecaterina Ladin momentele când se simte depășită de situație: "Când casa e vraiște, copiii se ceartă între ei, iar eu trebuie să plec urgent la repetiții. Atunci îmi vine să spun: Stop joc!" / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Într-o lume în care rețelele sociale promovează perfecțiunea și zâmbetele fără cusur, Ecaterina Ladin alege sinceritatea. Actriță, mamă a trei copii și femeie cu un program care ar pune pe oricine la încercare, Ecaterina nu se teme să spună cu voce tare: „Nu mă descurc!” — și o face fără dramă, dar cu multă autenticitate. Într-un interviu exclusiv, ne-a vorbit despre haosul din viața de zi cu zi, despre vinovăție, echilibru, oboseală și… frumusețea reală care se ascunde în imperfecțiune.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Când am citit acest răspuns, am zâmbit: „Toată lumea mă întreabă: cum te descurci? Ce întrebare e asta? Nu mă descurc!. Într-o lume care vrea să pară perfectă și care arată că totul e roz, tu ai făcut fix opusul. Dacă ar fi să ne povestești „cum nu te descurci' cu adevărat într-o zi, ce simți nevoia să scoți în evidență? Întreb și pentru că răspunsul tău ar putea ajuta unele mămici.

Da, am spus asta și o repet: nu mă descurc! (râde) Și nu e nicio dramă în asta. O zi obișnuită, la noi, poate arăta așa: unul dintre copii vrea clătite la micul dejun, altul cere cereale, iar cel mic vrea în brațe fix când sună telefonul de la filmări. În același timp, eu caut un scenariu, iar Laurențiu încearcă să își bea cafeaua. Și, evident, nimeni nu reușește să facă tot ce și-a propus.

Ecaterina Ladin1Ecaterina Ladin1

Cum gestionează Ecaterina Ladin momentele când se simte depășită de situație

Uneori simt că pierd controlul: casa e vraiște, copiii se ceartă între ei, iar eu trebuie să plec urgent la repetiții. În acele momente, îmi vine să spun: „Stop joc! Nu mai pot!. Și chiar o fac: las vasele nespălate, îmi iau două minute doar pentru mine și respir. Nu există perfecțiune, există doar încercarea de a găsi echilibrul.

Cred că e important să spunem asta cu voce tare: nu trebuie să ne iasă totul, în fiecare zi. Uneori ne iese, alteori nu, și e normal. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți autentici. Dacă mă văd obosită, le spun: „Mami e obosită acum, are nevoie de o pauză. Și să știi că ei înțeleg, ba chiar vin și mă pupă sau mă îmbrățișează.

Citește și: Ecaterina Ladin nu a simțit presiunea de a se conforma standardelor de frumusețe: „Kilogramele în plus m-au făcut mai ușor de iubit”. Cea mai dură replică pe care i-a spus-o un regizor / EXCLUSIV

Citește și: Ecaterina Ladin, Dalida din Las Fierbinți, regretă că și-a neglijat copiii pentru carieră: „Marco pupa televizorul când mă vedea în serial seara. Am avut discuții grele acasă”

Citește și: Brigitte Bardot, internată de trei săptămâni în spital. Actrița în vârstă de 91 de ani a fost supusă unei „operații pentru o boală gravă”

Citește și: Gabriela Cristea, despre faptul că s-a îngrășat și presiunea oamenilor pe acest subiect. Cum a slăbit: „Am pierdut frâiele. Ajunsesem să mănânc compulsiv'

Ecaterina Ladin: „Nu e rușine să spui nu mă descurc!”

Ce vreau să scot în evidență, pentru alte mămici, este că nu e rușine să spui „nu mă descurc!. Din contră, cred că e eliberator. Eu cred că tocmai în haosul ăsta stă frumusețea vieții de familie. Nu e totul roz, dar e colorat. Și, la finalul zilei, dacă suntem împreună și râdem, atunci sigur ne-am descurcat… într-un fel sau altul.

Să ai un copil e greu, să ai trei nici nu mai încape loc de îndoială. Povesteai anul trecut că nu ai mai avut de ani de zile o noapte în care să dormi cum trebuie. Cum te găsim acum? Copiii au mai crescut, înțeleg altfel lucrurile. Tu? Ești mai odihnită? Cum te împarți între rolul de mamă și femeie?

Adevărul e simplu: somnul e un lux cu trei copii, dar nu e complet inexistent. Anul trecut chiar n-am avut nopți normale de somn vreme îndelungată – erau treziri, febră, vise urâte, schimbări de program.

Acum sunt toți mai mari, cu rutine mai clare, și asta ne-a adus multă liniște. Nu dorm la fel ca înainte de copii, dar dorm mai bine decât atunci. Am adus niște reguli mici, dar eficiente: o oră de culcare relativ stabilă, ritualuri înainte de somn (poveste, cântec, o discuție scurtă cu fiecare), reducerea ecranelor înainte de culcare și, foarte important, am acceptat ajutorul, și asta le-am sfătuit și pe prietenele și colegele mele, înainte de a naște: să accepte ajutorul!

Ecaterina Ladin: „Când e nevoie de ture de noapte mai lungi, le împărţim”

Când e nevoie de ture de noapte mai lungi, le împărţim. Laurențiu se trezește la rând cu mine, fără să facem din asta un concurs de „cine suferă mai mult. Comunicare, flexibilitate și respect pentru oboseala fiecăruia.

Sunt și zile când mă simt mai obosită, sunt om, nu robot, dar am învățat să-mi iau „încărcări scurte: 15-20 de minute de liniște cu o cafea, o plimbare rapidă, un duș cald sau o melodie preferată. Astea mă refac mai mult decât o oră în plus de somn, pentru că-mi restabilesc starea mentală.

Îmi fac timp și pentru sănătate: mișcare regulată (chiar și 30 de minute), somn când pot, și încerc să mănânc decent, nu perfect, dar consecvent.

Împărțirea între mamă și femeie e un exercițiu zilnic. Am înțeles că nu pot fi, simultan, totul pentru toți, tot timpul. Așa că păstrez niște limite: seri fără muncă după un anumit moment, întâlniri săptămânale cu prietenele, și „mini date-uri cu soțul meu, chiar dacă, uneori, înseamnă să bem un pahar de vin, în bucătărie, după ce copiii dorm.

Ecaterina Ladin: „Intimitatea nu e doar despre nopți în doi”

Intimitatea nu e doar despre nopți în doi. E despre atenție, glume și sprijin reciproc. Nu e lipsit de vinovăție, uneori, fiecare mamă o simte, dar am învățat să transform vinovăția în acțiune: dacă azi n-am fost suficientă pentru cineva, mâine încerc să fiu mai prezentă în momente cheie (ședințe la școală, serbări, teme).

Și mai e ceva: spun „da lucrurilor care contează și „nu lucrurilor care ne consumă inutil. Pe scurt: nu sunt mereu odihnită, dar sunt mai împăcată cu asta. Am instrumente, rutine, ajutor, comunicare cu Laurențiu și obiceiuri mici de îngrijire personală, care mă ajută să rămân eu, ca femeie, nu doar mamă.

Și, la finalul zilei, când mă uit la ei și râdem în pijamale, știu că toate nopțile nedormite sunt parte dintr-o poveste pe care o iubesc.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA DE OCTOMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE ALE PRESEI!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton