Cum i s-a schimbat viața Olgăi Barcari după Asia Express: "Mi-am transformat povestea vieții. M-am întors mai puternică. Cei care m-au jignit și-au cerut iertare"

.

La o lună după finala Asia Express, Olga Barcari a vorbit deschis despre transformările prin care a trecut după competiție, relația în care a rămas cu ceilalți concurenți și legătura puternică legată cu Karmen Minune. Deși e greu de crezut, vedeta mărturisește că viața aici este mai grea decât cea de la Asia Express.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Olga Barcari și Karmen Minune au fost una dintre cele mai urmărite și apreciate echipe din ultimul sezon Asia Express. Stilul lor sincer, energia constantă și dinamica dintre ele au cucerit publicul, iar cele două au reușit să ajungă în etapele finale ale competiției. Experiența intensă le-a transformat nu doar în rivale pentru premiu, ci într-un duo extrem de iubit. După încheierea show-ului, Olga a revenit la viața din București, însă impactul călătoriei se vede încă în felul în care își privește viața. Iar experiențele trăite acolo deschid seria mărturisirilor ei recente.

OlgaOlga

Olga Barcari, dezvăluiri surprinzătoare după Asia Express

Olga și Karmen au format un cuplu extraordinar la Asia Express, fiind de departe cel mai „bătăios”. Fetele au luptat până la capăt cu ambiție și au depășit momentele grele împreună. Cu toate că provocările nu au fost ușoare, Olga spune că nu a simțit nicio clipă dorul de casă în timpul filmărilor, ba chiar consideră că viața din concurs era mai simplă decât rutina de zi cu zi.

Citește și: Cum se înțeleg Karmen și Olga Barcari după terminarea filmărilor pentru Asia Express: „O să vă surprindă'

„Nu mi-a lipsit nimic. Eram foarte fericită. Eram cu Karmen. Acolo am fost dădăcită. În București e mai greu de trăit decât în Asia Express. Acolo te duci, faci una, alta. Atât. În rest, oamenii au grijă de tine. Aici trebuie să te descurci singură. Abia acum realizez ce am făcut în Asia Express. Când mă văd, îmi dau lacrimile', a povestit Olga pentru Cancan.ro.

Olga Barcari: „Sunt fericită că am mulți oameni de calitate lângă mine acum”

Participarea la Asia Express a devenit un punct de cotitură pentru Olga, care spune că experiența i-a schimbat perspectiva. De altfel, la fel ca majorității concurenților, show-ul Antenei 1 i-a adus Olgăi un capital de popularitate imens și, după câte povestește, se bucură de simpatia celor care au cunoscut-o din această perspectivă inedită. Mai mult, a făcut pace și cu cei care n-au avut inițial cuvinte bune de spus despre ea.

„Lucrul cel mai important care s-a schimbat după Asia Express este că am început să fiu mai bună și cu mine și cu oamenii din jurul meu. Mi-am schimbat povestea vieții. M-am întors mai puternică, mai bine așezată. Am văzut că lumea acum mă iubește foarte mult. Dar muncesc în continuare. Lucrez cu clienții, nu mă pot da în spectacol. În rest, la fel de leneșă sunt. Iar mă trezesc târziu. Acolo la 6 eram în picioare. Acum mă trezesc pe la 9, dar mă culc înapoi, dacă încep munca pe la 11.30. Am revenit la normal.

Mă oprește lumea, mai ales pe aeroport. La Alicante, în Spania, de exemplu. Toată lumea mă știe. Oamenii au o altă gândire acum despre mine. Iar cei care m-au jignit, și-au cerut iertare. Sunt fericită că am mulți oameni de calitate lângă mine acum', a mai spus ea pentru sursa citată.

În ce relație a rămas Olga Barcari cu Karmen și cu ceilalți concurenți de la Asia Express

Nu doar că prietenia dintre Olga și Karmen, veche de peste un deceniu, s-a întărit după participarea la Asia Express, dar aceasta a rămas în relații bune cu toți colegii de competiție și, mai mult, a creat legături noi. De asemenea, Olga spune că îi este recunoscătoare lui Karmen, care a reușit să schimbe percepția lumii despre ea.

„Am rămas prietenă cu toți. Copiii lui Alexa și ai lui Tamaș s-au îndrăgostit de mine. Cel mic al lui Dan m-a sunat să-mi spună că-i place de mine. Sunt prietenă acum și cu fiica lui Tamaș. Vorbim în fiecare zi. Ne întâlnim. Cu toții am rămas în niște relații extraordinare.

Karmen e sora mea pe viață acum. I-a plăcut că am încercat să mergem acolo. Și am luptat, ne-am susținut una pe alta. Și înainte eram la fel de respectuoase. Dar acum ne cunoaștem mai bine. Ne povestim tot ce facem. Dacă una nu are bani, cere de la cealaltă. Chiar dacă nu ne vedem foarte des, nu ne trădăm. Ne-am făcut favoruri una alteia. Eu am ajutat-o să vadă lumea că nu e doar fata lui Adi Minune. Iar ea a făcut ca lumea care mă vedea altfel, să mă perceapă așa cum sunt', a mai spus Olga pentru Cancan.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton