Cum își educă Giulia Nahmany fiicele în vârstă de 10 și 12 ani. La 41 de ani, Giulia Nahmany este o mamă superbă și, în egală măsură, cool și elegantă. Cu toate acestea, cele două fiice ale sale, Caroline (12) și Stephanie (10) trebuie să respecte anumite reguli, mai ales că se apropie vertiginos de adolescență.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cum își educă Giulia Nahmany fiicele în vârstă de 10 și 12 ani. Caroline și Stephanie sunt deja două puștoaice superbe, în prag de adolescență, pasionate, evident, de modă și de trendurile de beauty, ca orice domnișoare în devenire. Mama lor încearcă să le explice fetelor că la vârsta asta nu este indicat să adopte trendurile de pe rețelele de socializare. De asemenea, actrița are reguli stricte și în ceea ce privește folosirea telefoanelor mobile.
Cum își educă Giulia Nahmany fiicele în vârstă de 10 și 12 ani
Pentru Giulia Nahmany a venit momentul acela în care va avea de făcut față relației dificile nu cu una, ci cu două fiice adolescente, deoarece Stephanie și Caroline au deja 10 și 12 ani. Actrița povestea recent că au început deja întrebările legate de machiaj și nu numai…
„Chiar recent am avut o discuție vizavi de această temă. Am luat fetele de la școală și cea mare, în timp ce aveam o discuție cu cineva, mi-a spus să o întreb pe doamna cu care vorbeam când a lăsat-o pe fiica ei să se machieze. Iar povestea asta cu machiajul și cu skincare-ul, care este o nebunie la adolescente în ziua de astăzi, mă uimește. Eu nu cunosc anumite branduri așa cum știu ele, dar încerc să discut cu ele, să le explic că dacă văd anumite trenduri pe TikTok sau pe rețelele de socializare, nu înseamnă că acele creme sau acele produse sunt și bune pentru piele, dar mai ales pentru vârsta lor', a povestit actrița pentru Ego.
Citește și: Cum își menține silueta Giulia Nahmany, după ce a slăbit: „Sunt exerciții speciale care se pot face'
Citește și: Cum arată și cât a costat casa în care locuiește George Buhnici.Este în TOP 10 mondial
Mai mult, cele două puștoaice negociază deja cu mama lor în privința fardurilor atunci când ies din casă, iar Giulia recunoaște că mai cedează uneori.
„De fiecare dată când ieșim din casă avem aceeași discuție legată de machiaj. Negociază cu mine să le las să se dea măcar cu un pic de blush, măcar cu un pic de gloss. Sunt dăți în care le dau voie așa, dar nu vreau să le obișnuiesc.
Mereu le spun că sunt frumoase așa cum sunt. Eu chiar promovez această iubire de sine și ca femeile să aibă încredere în ele. Nu machiajul ne face să fim frumoase. Poate că sună clișeic, dar frumusețea vine din interiorul nostru. Bineînțeles că și machiajul ne ajută, dar mai întâi de toate trebuie să avem baza', a mai spus actrița.
Și în ceea ce privește folosirea telefoanelor Giulia Nahmany e destul de strictă. Așadar, fiicele ei au accesul limitat.
„Cu telefonul este o altă discuție, pentru că noi am decis de comun acord, eu și cu soțul meu, să aibă telefonul limitat. Adică nu au telefoanele mereu la ele pentru că aceste telefoane, din punctul meu de vedere, reprezintă un pericol. Există prea mult acces la prea multă informație și vreau cumva să le prelungesc această puritate de copil. Nu știu cum să explic exact. Dar telefonul poate să distrugă această puritate', a completat actrița pentru sursa citată.
Cum învinge Giulia Nahmani anxietatea și atacurile de panică
Vedeta a dezvăluit de mai multe ori că s-a confruntat cu stări de panică, cu anxietate și că suferă de numeroase fobii. Totul a pornit de la ziua în care a fost la un pas să moară înecată în Marea Mediterană. Din fericire, acum se folosește de exercițiile de meditație ca să țină situația sub control.
A fost mereu o femeie curajoasă și asumată, tocmai de aceea nu s-a ferit să povestească într-un interviu despre cele mai grele momente din viața ei.
„De mică am fost așa. Nu am fost niciodată vreo curajoasă. Când eram copil și eu mă bucuram să merg în parcuri, evident. Mereu am avut bonă atunci când eram mică, dar iată că copii mei nu mai au de mult timp. Dar au avut și ele când erau mici. Acum am fete mari, au telefoane, mă sună când sunt în cameră și îmi cer să le fac ceva de mâncare. Dar nu prea le merge cu mine, le pun să coboare.
Dacă mă pui și pe o barcă eu întreb încontinuu când ajungem pe mal. Mie îmi place să știu că sunt în siguranță. Uite, am fost în Maldive, în februarie, în fiecare noapte nu aveam liniște pentru că eram cu vila atât de aproape de mal, auzeam marea, iar eu îmi făceam filme în cap că vine vreun val imens și ne ia. Am început să mă duc la toți localnicii de pe insulă să-i întreb ce s-ar întâmpla dacă ar veni un val imens. Mi-au spus că au case de siguranță și i-am pus să-mi facă tot instructajul’, a povestit Giulia Nahmany, pentru Ego.ro.